vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsSfârșitul tragic al unei studente la Medicină, în Spitalul Județean Galați. "Umflătura"...

Sfârșitul tragic al unei studente la Medicină, în Spitalul Județean Galați. „Umflătura” nu era lombosciatică, ci abces perianal

-

O tânără din Galați, de doar 21 de ani, a avut parte de o moarte groaznică. Chinuită de dureri mari de spate, Mihaela Anghele s-a dus la Spitalul Județean din oraș, unde – conform acuzațiilor mamei sale, Carmen Anghele – i-a fost pus un diagnostic ochiometric, fără a fi consultată în amănunțime, relatează Adevărul. Tragedie: fata nu avea lombosciatică, ci abces perianal.

Medicul care s-a ocupat de tânăra pacientă i-a spus inițial că suferă de lombosciatică, dar ea avea de fapt ceva foarte grav: un abces perianal, care s-a extins în tot corpul. Iar când a fost descoperită adevărata cauză a durerilor, era deja mult prea târziu.

Relatările mamei îndurerate sunt zguduitoare. Acuzațiile sale trebuie luate însă cu rezervă, pentru că doar o anchetă profesionistă poate stabili cu precizie care a fost cauza tragediei.

Tragedia s-a produs într-o unitate spitalicească aflată sub oblăduirea Consiliului Județean Galați, condus de Costel Fotea (PSD).

- Advertisement -

Mărturia mamei îndurerate

  • „Fata mea a acuzat niște dureri de spate și avea o umflătură. Joi, 28 octombrie, într-un puseu de durere, a ajuns la Urgențe cu Salvarea. Am așteptat șase ore până să i se pună un diagnostic. I s-a spus că are lombosciatică, fără ca medicul să se apropie de ea. Un diagnostic greșit. Ne-au trimis acasă cu tratament, însă durerile nu s-au oprit. Vineri, fata mi-a spus: «Mami, mami, mă doare!».”
  • „Sâmbătă dimineață, pe la ora 10.00, am venit din nou la Urgențe. O asistentă de acolo ne-a spus: «Pentru o durere de spate veniți iar?». Au chemat iar doctorul, același diagnostic, tot așa pus de la distanță: lombosciatică. I s-a dat Indomentacin și o trimitere către RMN.”
  • „A chemat un medic chirurg, care nu s-a comportat foarte profesional cu ea. Ea avea dureri groaznice și el i-a spus fetei că se alintă. M-a dat afară din cabinet. Ea, având dureri mari, nu a putut sta la consult. El s-a supărat, a aruncat mănușile. Eu i-am zis să-i dea un calmant, poate o ajută… și atunci a început să țipe la mine: «Vă uitați ce este în spatele spitalului, câte cazuri de Covid avem? Vorbiți cu Raed Arafat să vă angajeze oamenii!». Apoi i-a spus fetei că, dacă nu o operează, o să moară. Atunci fata s-a speriat și a început să plângă: «Mami, mami, nu mă lăsa aici». Nu mai respira. S-a învinețit.”
  • „Am plecat acasă, însă duminică, la ora 4.00, m-am întors cu ea. Voma și făcea temperatură. La ora 11.00, analizele ei erau bune, iar după operație analizele erau dezastruoase. Iar a doua zi au început să-i apară E.coli și Klebsiella, care știu că este infecție intraspitalicească. I-au cedat organele, au intubat-o. Am cerut transfer de foarte multe ori, dar mi-au spus că este netransportabilă, că dânșii nu semnează. Mi-au spus să o iau eu pe semnătură, dar mi-a fost teamă.”
  • „Am așteptat ore în șir rezultatul la testul PCR. Fata avea frisoane, am cerut o pătură, nu mi-au adus nimic. M-am dezbrăcat de haine, am pus hainele peste ea, m-am pus și eu peste ea s-o încălzesc. L-am rugat pe soț să aducă o pătură din mașină, să o încălzim. Am cerut un termometru asistentelor. Mi-au spus că o să-mi aducă, dar nu au mai venit. Ca să nu le mai deranjez, au tras un paravan. Au intervenit și oamenii care erau acolo, că să ne ajute cu ceva. A venit doamna doctor Șandru, căreia i s-a făcut milă de noi și i-a administrat o perfuzie, dar târziu, pe la ora 18.00-19.00. Nu i-a dat nimeni niciun calmant.”
  • „Luni dimineață m-au sunat și mi-au spus că fata este în stare foarte critică și nu știu dacă mai scapă cu viață. Mi-au spus că e nevoie de altă operație abdominală. Mi-am dat acordul, au operat-o. A ieșit din operație, dar mi-au spus că este în stare gravă și nu se știe dacă rezistă.”
  • „Vreau să plătească cei care au greșit. Pe fetița mea nu o mai aduce nimeni înapoi, dar nu vreau să mai pățească nimeni ce a pățit ea. Vii la Urgențe, ți se dau două diagnostice greșite, de-abia a patra oară se sesizează cineva și o internează.”

Mihaela Anghele a murit duminică, 14 noiembrie, la două săptămâni după ultima internare.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Acuzații grave ale cercetătorului Octavian Jurma: Guvernul ar fi falsificat din nou cifrele pandemiei! „În săptămânile trecute s-au înregistrat cu până la 50% mai multe decese decât s-au raportat oficial“

VIDEO. Lui Klaus Iohannis i s-a întors în față, după un an și jumătate, chiar la Sibiu: „Jó napot kívánok, PSD!”. Bonus: „La biserică… degeaba”

Orban: „Se construiește un monstru! Noua alianță va controla tot – Parlament, Președinție, primării, consilii județene… Va fi foarte greu de luptat cu acest monstru. Ne vom alia cu USR pentru a salva democrația“

Cel mai mare fermier din județul Cluj, proprietarul mărcii „brânza de Năsal”, a murit înghețat în canalizarea fermei sale, la 52 de ani. A vrut să monteze o țeavă și n-a mai putut ieși

KGB-istul Iurie Roșca spune că propagandistul-șef de la Sputnik a fost omorât de medici, „specializați în arta depopulării”!

ÎPS Teodosie, ”citit” de Arsenie Boca? Sfântul Ardealului nu a vrut să-l vadă pe fostul colaborator al Securității

Ilie Năstase a ajuns în spital de furie că nașul său, Ciprian Marica, l-a lăsat fără „afacerea Voința”, tunul imobiliar de 50.000.000 de euro pe care fostul tenismen l-a dat cu ajutorul a trei politicieni: Crin Antonescu, Adrian Năstase și Tăriceanu

Gică Popescu: „Nu m-am uitat la meci, m-am uitat la Formula 1. Ăștia de la FRF au luat-o razna rău de tot!” Concluzia campaniei ratate pentru CM 2022

Revoluția votului în Bulgaria: a câștigat partidul anticorupție înființat recent de doi absolvenți Harvard

De 12 zile, de când l-a acuzat de viol pe fostul vicepremier al Chinei, tenismena Shuai Peng e de negăsit! A fost lider mondial la dublu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -