SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (83) / Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

0
1078
Mr. Ion Mareș - col. Andrei Kemenici - mr. Ion Țecu - lt. maj. Iulian Stoica

Fenomenul terorist simulat în jurul cazărmii de la Târgovişte putea lua dimensiuni tragice. Militarii implicaţi direct în paza Ceauşeştilor au primit ordine dubioase, nespecifice conduitei militare. Comandantul UM 01417, Andrei Kemenici, a ordonat în mai multe rânduri subordonaţilor săi executarea „accidentală” a celor doi dictatori. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

Presat de noua conducere de la Bucureşti să „recurgă la metodă”, comandantul Garnizoanei Târgovişte a fost pe punctul de a-şi trimite la moarte propriii ofiţeri. De la primirea în unitate a Ceauşeştilor, colonelul Kemenici a fost asaltat mai întâi cu sugestii, apoi cu ordine explicite de a încheia conturile cu cei doi prizonieri.

După primele discuţii telefonice cu generalul Stănculescu (22 decembrie, orele 19.30 – 20.00), orice atac asupra unităţii a fost considerat de Kemenici ca fiind catastrofal. Colonelul a căutat situaţii în care să-i pună pe subordonaţii lui să „recurgă la metodă”, aşa cum îi tot cerea Stănculescu. Să-i împuşte pe Ceauşeşti şi gata. Numai că ofiţerii care au primit aceste ordine au făcut tot posibilul să nu le execute. Ele erau date în aşa fel încât şi asasinii cuplului dictatorial riscau să fie, la rândul lor, lichidaţi.

„Ioane, tu îl execuţi pe Nicolae! Țecule, tu o execuţi pe Elena!”

Unul dintre primele momente în care Kemenici a vrut să „recurgă la metodă” a fost dimineaţa de 23 decembrie. Nebunia a început după ce la unitate a fost primit misteriosul telefon prin care se cerea predarea Ceauşeştilor, „altfel, într-o jumătate de oră, cazarma va fi rasă de pe faţa pământului”.

Episodul a fost relatat de unul dintre cei care organizau paza dictatorilor, maiorul Ion Mareş. „Am fost tot timpul provocaţi. Scopul era unul singur: să-i executăm noi. Kemenici ne-a spus mie şi lui Ţecu: «Ioane, tu îl execuţi pe Nicolae! Ţecule, tu o execuţi pe Elena! În caz că pică cazarma». Ăsta a fost ordinul pe care l-am primit eu cu Ţecu. Ce ordine au primit Stoica şi ceilalţi… sunt alte probleme. Eu notasem într-o agendă de-a mea cum se întâmplase până atunci, pe ore şi minute, tot ce-am făcut. M-am speriat, am rupt foaia, l-am întrebat pe Kemenici dacă pot s-o rup. M-am dus lângă blocul alimentar. Era un butoi – noi aveam butoaie cu nisip pentru pompieri. Pe 23 dimineaţa, când a început calvarul, am rupt foaia în bucăţi, pe care le-am îngropat în nisip. Era un fel de jurnal de luptă… Şi mă cheamă Kemenici cu hârtia. Păi, stai că… M-am dus la butoi, am răsturnat butoiul, am adunat bucăţile, am refăcut hârtia şi i-am dat-o lui Kemenici, să treacă în jurnalul acţiunilor de luptă.”

Maiorul Ion Ţecu confirmă total ordinul primit de el şi de maiorul Ion Mareş de la comandantul Kemenici: „Ioane, tu îl execuţi pe Nicolae! Ţecule, tu o execuţi pe Elena!”.

„Omorâţi-i şi veniţi pe poziţie!”

24 decembrie a fost ziua în care ofiţerii UM 01417 au primit cele mai multe ordine de a-i împuşca pe Nicolae şi pe Elena Ceauşescu. Au fost ordine disperate date de Kemenici, care la rândul său era somat de la Bucureşti, din ce în ce mai des, să „recurgă la metodă”.

Mărturia căpitanului Ion Boboc o întăreşte pe cea a maiorilor Ţecu şi Mareş.

„La orele 17.00 s-a întâmplat ceva ce seamănă cu un joc cu miză mare, deosebită. O diversiune, cred. S-a tras dinspre liceul de vizavi spre unitate. În acel moment s-a dezlănţuit focul concentrat din interiorul clădirii. Era un vacarm de nedescris. O hărmălaie şi o debandadă perfectă. Se trăgea de pe holuri, din birouri, din dormitoare, de sus. Un ecou înfiorător. Iar eu, fiind în interior, aveam impresia că se duc lupte pe hol, că au intrat teroriştii în Comandament. De fapt, nu se auzeau decât zgomotele din interior. Din afară nu se trăgea. În aceste momente, comandantul trece în fugă şi spune: «Cade Comandamentul!… Omorâţi-i şi veniţi pe poziţie!… Salvaţi-vă cum puteţi!…». Şi a dispărut. După câteva momente s-a făcut linişte. Toţi părăsiseră Comandamentul. Rămăseserăm doar eu cu Stoica, păzindu-i pe cei doi. Ulterior am aflat că, ajuns în poziţie, Kemenici anunţase oamenii că a căzut Comandamentul. Neavând curaj să executăm ordinul primit – uciderea celor doi –, am ieşit pe hol. Întregul Comandament era pustiu. Vraişte. Linişte. Toţi se retrăseseră în poziţie. În birou sunau telefoanele… Nu mai era nimeni cu care să discuţi. Cui să-i ceri un sfat? Pe fereastră, zărim în curte doar doi oameni cu armele îndreptate spre Comandament. Dispăruseră până şi cele două TAB-uri ţinute permanent pentru retragerea forţată a celor doi – unul la uşa din spate, altul în faţa Corpului de Gardă. Ne aşteptau probabil să ieşim. Atunci mi-am dat seama de scenariu: i-am fi executat pe cei doi, iar noi am fi fost împuşcaţi că nu i-am păzit, că am fugit, că am părăsit postul încredinţat. S-ar fi spus că cei doi tirani ar fi fost ucişi de necunoscuţi care ar fi pătruns în unitate în acele momente tulburi. Revenirea personalului în unitate s-a făcut fără să ne dăm seama cum. În circa o oră, după acest incident, oamenii erau deja fiecare la postul lui. Comandantul ne-a ocolit iarăşi.”

Ceaușeștii se ghemuiau, în timpul tragerilor de la Târgoviște / Captură din filmul „Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea)

„Trage un încărcător într-unul şi un încărcător în celălalt!”

Un alt ofițer care a stat în apropierea Ceauşeştilor, în perioada 22–25 decembrie, a fost locotenentul-major Iulian Stoica. Acesta avea o poziţie strategică: la uşa încăperii în care erau ţinuţi dictatorii. Stoica susţine că a primit mai multe ordine de lichidare a celor doi. Motivul pe care i l-a furnizat comandantul, colonelul Kemenici, a fost că unitatea va cădea „în mâna duşmanului”.

Iată ce a declarat Iulian Stoica, în 1994, Comisiei „Decembrie 1989”: „Personal am avut nişte dubii în privinţa comandantului unităţii pentru misiunea pe care mi-a ordonat-o. Am fost acuzat de trădare în dimineaţa zilei de 25 decembrie. Mi se ordonase să-i ucid pe Ceauşeşti, fără judecată, în 24 spre 25 decembrie. Colonelul Kemenici mi-a ordonat asta. Totul s-a întâmplat când a fost canonada dintre noi şi liceu. A venit la mine, care eram pe hol, şi mi-a spus: «Am pierdut tot! Vin şi ne iau. Treci şi trage un încărcător într-unul şi un încărcător în celălalt!». Şi a plecat. A doua zi dimineaţa mi-a spus că am trădat. Pe 25 dimineaţa. Nu am executat ordinul şi bine am făcut. Un ofiţer a declarat că a avut ordin să tragă în mine. A spus că l-a întors cu transportorul cu mitraliera spre geam, unde erau cei doi, şi dacă aude foc de armă în birou, să deschidă focul cu mitraliera de 14,5 milimetri. Eu intram, aşa, şi el era în faţa mea”.

Iulian Stoica a fost primul ofiţer de la Târgovişte care l-a acuzat direct pe Kemenici că a vrut să facă măcel în cazarmă: mai întâi să fie împuşcaţi Ceauşeştii, apoi să fie ciuruiţi păzitorii-asasini ai Ceauşeştilor.

Dacă vrei să intri în istorie, te duci şi-i împuşti pe amândoi!”

Noaptea de 24 spre 25 decembrie a fost petrecută de Ceauşeşti în câmpul din spatele cazarmei, îmbarcaţi într-un TAB. Comandantul Andrei Kemenici a încercat şi aici să-i lichideze. De această dată, îi încredinţase misiunea plutonierului Constantin Stoican. Să urmărim mărturia acestui subofiţer.

„În noaptea de 24 spre 25 decembrie, două TAB-uri însoţite de tancuri şi infanterie au fost încolonate în dispozitivul de luptă al unităţii. În primul TAB, condus de un mecanic conductor civil de la uzina din Moreni, se aflau cei doi Ceauşeşti împreună cu Stoica, Boboc şi Paise. În al doilea, condus de mine, se aflau colonelul Kemenici, locotenent-colonelul Dinu, plutonierul Birtan, un caporal radiotelegrafist şi un soldat – ultimii trei erau unguri. În timp ce caporalul tot bălmăjea la staţie «Stejarul, mă auzi?… Stejarul, mă auzi?», pe oblonul comandantului au fost introduşi cu mare greutate doi saci, pe care i-a preluat Dinu, aşezându-i cu dificultate pe banchetă, lângă el. Chiar dacă ei ziceau că în cei doi saci sunt haine, eu sunt sigur că acolo erau doi oameni, că prea stăteau pe banchetă ca oamenii… Apoi îi auzeam respirând greu, n-aveau aer, şuierau… Kemenici era în afara TAB-ului şi m-a chemat la el. Era în pufoaică şi ţinea mâinile în buzunare. Mă întreabă: «Mă, tu ştii cine-i în TAB-ul ăla?». Să spun, să nu spun? «Ce-am auzit şi eu… Dar nu sunt sigur». Şi-mi spune: «Dacă vrei să intri în istorie, te duci şi-i împuşti pe amândoi!». Asta a zis, apoi s-a dus la TAB-ul celălalt, l-a dat jos pe mecanicul-conductor şi mi-a ordonat mie să-i iau locul. M-am codit eu, dar nu aveam puterea să mă opun, îmi dăduseră şi lacrimile de frică. I-am zis ba că sunt neras, ba că mi-e ruşine să mă prezint în faţa comandantului suprem în halul în care arătam. Până la urmă am urcat, mai mult împins. I-am văzut. Erau ei, amândoi îmbrăcaţi militar. M-am uitat la Stoica şi la Boboc. Moţăiau cu armele pe genunchi. Deschideau ochii cu mare greutate, apoi le cădeau pleoapele. Paise era lângă mine, cu puşca blocată în crenel, spre afară, să nu o poată folosi în interior. Se tot frământa, se tot foia, se apleca spre cei doi şi şuşotea cu ei. Imediat după urcarea mea în acel TAB, cel cu momâile în saci a dispărut. Nu l-am mai văzut nici a doua zi. Eu m-am tot gândit – să fac, să nu fac ce mi-a zis. Tot căutam momentul. Un nod în papură. Când eram dispus s-o fac, când mă lăsam păgubaş, în voia sorţii, mi-era frică şi s-o fac, şi să n-o fac. Aşa a trecut noaptea. Şi am primit ordin să ne întoarcem în unitate. Ajuns în faţa Comandamentului, am procedat şi eu cum văzusem că se făcea când erau readuşi în Comandament. Am ambalat motoarele să fac o perdea de fum ca să mascheze coborârea lor din TAB.“

Iulian Stoica avea să declare şi el, în 1998, că plutonierul Stoican i-a spus că avea misiune de la Kemenici să tragă atât în Ceauşeşti, cât şi în însoţitorii lor.

– Va urma –

—————————————————

Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

  • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
  • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
  • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
  • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

——————————————————

Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

EPISODUL 78. Telefoanele lui Iliescu

EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

EPISODUL 74. La Miliție

EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here