vineri, martie 29, 2024
AcasăIstorieSERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (52): Misterele de la Snagov

SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (52): Misterele de la Snagov

-

Escala de 26 de minute are câteva elemente-cheie: discuţiile telefonice „cu judeţele”, convorbirea dintre fraţii Nicolae şi Ilie Ceauşescu, sărutul lui Manea Mănescu şi misteriosul pachet urcat în elicopter. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

Snagov, 22 decembrie 1989, ora 12.21. Imediat după ce elicopterul prezidenţial aterizează în curtea Palatului de la Snagov, cele două gărzi de corp, maiorul Raţ şi căpitanul Rusu, sar din aparat şi se reped să-i coboare pe soţii Ceauşescu. Membrii echipajului îi ajută pe ceilalţi doi demnitari din elicopter, Manea Mănescu şi Emil Bobu. Spaima îi face pe Ceauşeşti să parcurgă în pas forţat cei o sută de metri până la Palat şi să aleagă o intrare secundară, aflată mai aproape de locul aterizării.

Maiorul Florian Raţ a rămas lângă clădire, la intrarea dinspre bucătărie. “Era şi Maluţan, care mi-a cerut o ţigară. El nu fuma, dar era într-o tensiune foarte mare. Am văzut că ei au intrat în salon şi că dădeau telefoane. Am înţeles de la Rusu Marian că au dat telefoane în judeţele Olt, Constanţa, la Târgovişte… Rusu Marian a mai intrat şi în interior, a mai ieşit şi pe afară”, a declarat Raţ.

- Advertisement -

„Care este situația la voi?”

Nicolae Ceaușescu

Căpitanul Rusu a oferit o relatare mai detaliată. “În hol, Nicolae şi Elena Ceauşescu şi-au dat paltoanele jos. Eu l-am ajutat pe el, iar Emil Bobu pe ea. Paltoanele nu au fost puse în cuier, ci pe un fotoliu care era în hol. Apoi, Nicolae Ceauşescu a intrat în birou. După el a intrat şi Elena Ceauşescu, dar ea n-a stat tot timpul acolo. Nu au închis uşile, au spus că nu merg telefoanele. Eu le-am băgat în priză, pentru că erau scoase din priză, am intrat în birou şi am văzut că telefonul operativ funcţiona. Am sunat la dispecerat, pentru că trebuia deschis telefonul scurt. Nu era suficient să-l bagi în priză ca să meargă. Am sunat la dispecerat şi am spus că sunt la «Baltă», la Snagov, şi că se solicită deschiderea telefoanelor scurte. S-a deschis telefonul scurt, dar mai mult s-a vorbit la telefonul operativ. La «operativ», legătura se făcea prin centrala de la Snagov, care lua legătura cu centrala de la Bucureşti şi apoi cu localităţile respective. Eu am rămas la telefon, iar Nicolae Ceauşescu mi-a cerut să vorbească, pe rând, cu mai mulţi prim-secretari din judeţe. Am făcut, pe rând, mai multe legături – la Craiova, la Constanţa, la Târgovişte, Piteşti, Cluj şi au fost mai multe judeţe. Ceream cu primul-secretar şi, de exemplu, la Craiova am vorbit cu Traian Ştefănescu, la Piteşti cu primul-secretar, la Dâmboviţa cu primul-secretar, la Constanţa cu primul-secretar. Şi după ce îi făceam legătura, protocolar, era şi regula de bun-simţ, care cerea să ieşi de acolo… Apoi mă chema şi îi mai făceam legături.”

Întrebat dacă a auzit ce discuta Ceauşescu cu prim-secretarii de judeţ, căpitanul Rusu a spus: “Parţial. Nu convorbiri întregi, ci prima întrebare – «Care este situaţia la voi?». Din discuţiile purtate ulterior cu Bobu şi cu Elena Ceauşescu ar fi rezultat că e linişte în ţară, cel puţin aşa i se spunea. Singurul care i-a spus adevărul a fost Traian Ştefănescu de la Craiova, care a spus că oamenii s-au adunat şi i-au cerut să iasă să vorbească cu ei. Lui Traian Ştefănescu i s-a cerut să iasă afară să vorbească cu ei, să nu stea în birouri”.

A cerut două elicoptere de sprijin, cu militari înarmați

Palatul de la Snagov

Căpitanul Marian Rusu a reconstituit, din memorie, ce a urmat după discuţiile cu prim-secretarii din judeţe. Ceauşescu a chemat în ajutor câteva elicoptere cu militari, armament şi muniţie, pentru a proteja aparatul prezidenţial. Elicopterele se aflau în apropiere, la Otopeni, la câteva minute de zbor.

- Advertisement -

“În cabinet a fost chemat şi comandantul elicopterului, Vasile Maluţan, căruia Nicolae Ceauşescu i-a cerut să ia legătura cu comandamentul, cu generalul Rus. S-au dat trei- patru telefoane la flotila specială. La un moment dat, au fost cerute două elicoptere cu militari înarmaţi pentru însoţire. Am bănuit că de la flotilă s-a întrebat în ce direcţie mergem. Maluţan l-a întrebat pe Ceauşescu în ce direcţie vrea să plece elicopterele, iar Ceauşescu a spus «să vină după noi». Maluţan a spus că vor comunica atunci când se vor ridica şi vor primi indicaţii în continuare”, a povestit Rusu.

Acesta a explicat şi cine a fost de faţă la discuţia despre elicopterele de sprijin. “Când Maluţan a vorbit la telefon cu colonelul Tenie, şeful lui ierarhic la flotilă, în birou nu erau nici Bobu, nici Manea Mănescu şi nici Elena Ceauşescu. Ieşiseră. În birou eram doar eu, Maluţan şi Nicolae Ceauşescu. După ce s-a terminat convorbirea cu flotila specială, toată lumea s-a îndreptat spre elicopter. Maluţan a plecat înainte, iar cei doi şi-au pus paltoanele şi am mers cu toţii la elicopter.”

Escala de la Snagov

  • Locul: Palatul de la Snagov
  • Aterizarea: 22 decembrie, ora 12.21 (cu elicopterul)
  • Decolarea: 22 decembrie, ora 12.47 (cu elicopterul)
  • Durata escalei: 26 de minute
  • Personaje: Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu, Emil Bobu, Manea Mănescu, mr. Florian Raț (garda de corp a lui Nicolae Ceaușescu), cpt. Marian Rusu (garda de corp a Elenei Ceaușescu), col. Vasile Maluțan (pilot), col. Mohai Ștefan (copilot), maistru militar Stelian Drăgoi (mecanic de bord), personalul Palatului.

– Va urma –

———————————————

Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989(„Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.comMenționați și un număr de telefon!

Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

———————————————

Episoadele anterioare

Episodul 51: Zborul spre iad

Episodul 50: Fuga la elicopter

Episodul 49: Portavocea neagră

Episodul 48: Lovitura de stat a generalului Stănculescu

Episodul 47: „Luptăm, tovarășe secretar general! Până la capăt”

Episodul 46: Ceaușescu voia o represiune ca în Piața Tienanmen

Episodul 45: Nicolcioiu și banii din Iran

Episodul 44: „Trădare la Armată, trădare la Cancelarie!”

Episodul 43: Fuga din Securitate a clanului Stănculescu

Episodul 42: „Cu picioarele rupte să vină, că-l aduc arestat!”

Episodul 41: Ghipsul de opt ore al generalului Stănculescu

Episodul 40: Șobolanii părăsesc corabia

Episodul 39: Variantele morții lui Milea

Episodul 38: Suspiciunea soţiei lui Milea

Episodul 37: Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”

Episodul 36: Moartea lui Milea

Episodul 35: Planul de la ora 3

Episodul 34: Ultima noapte în Palat

Episodul 33: Moartea bate la ușă

Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

Episodul 28: Pe culmile disperării

Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

Episodul 25: Mințit și în Iran

Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

Episodul 23: O stenogramă pierdută

Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Recomand din inimă romanele Revoluției Române scrise elitist de domnul ziarist Grigore Cartianu. Scrie adevărurile de care avem nevoie o mie de ani din 1989.

    Ruperea de memoria timpului ne doare. Nu avem voie să pierdem terenul de care suntem legați prin fire legi de manipulare a formei spirit în om. Să citim istoria.

    A forma o opinie contrară aici e necesar. Poate din lumea de dincolo s-au întors Eroii de la 22 Decembrie 1989. Cu zile şi legi ei au drepturi în Chivotul Sfânt.

    Dumnezeu citeşte toate cărțile impuse lui. Biblia e baza lucrării sale. Citind fiecare din noi istoria ne facem istorici sau legi.

    11 Martie 2019 ora 13:09

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -