vineri, aprilie 26, 2024
AcasăRăzboi în Ucraina"Serghei Distrugătorul". Un sergent ucrainean a spulberat 16 unități ale armatei ruse,...

„Serghei Distrugătorul”. Un sergent ucrainean a spulberat 16 unități ale armatei ruse, cu sistemele antitanc Stugna și Javelin

-

Sergentul major ucrainean Serghei Mișenko face ravagii printre invadatorii ruși încă de la debutul războiului. Până acum, el a distrus 16 unități ale armatei putiniste cu sistemele antitanc Stugna P (producție Ucraina) și Javelin (producție SUA), dintre care 7 într-o singură zi!

Performanța anti-tanchistului Serghei Mișenko, din Divizia 87 antitanc a Brigăzii 45 de artilerie separată, a fost răsplătită de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, prin acordarea “Ordinului pentru curaj”.

În acest sens, a fost emis Decretul președintelui Ucrainei nr. 493 din 12 iulie 2022, cu următoarea mențiune: “Cu privire la acordarea premiilor de stat ale Ucrainei pentru curajul personal și acțiunile altruiste manifestate în apărarea suveranității statului și integrității teritoriale a Ucrainei, loialitatea față de jurământul militar”.

„Toți băieții noștri sunt buni. Dar el este cel mai bun dintre cei mai buni”

Site-ul Obozrevatel.com, cel mai popular din Ucraina, îl numește pe Mișenko „virtuozul Stugnei și al Javelinului”. În timpul unei bătălii, sergentul major a scos din luptă 4 tancuri inamice.

- Advertisement -

Camarazii săi de pe front îi laudă performanțele: “Toți băieții noștri sunt buni. Dar el este cel mai bun dintre cei mai buni. Are mai mult de o duzină de echipamente distruse în contul său. El a arătat că este posibil și necesar să distrugem unitățile ocupanților. Principalul aspect este să existe suficiente rachete pentru asta”.

Intrat pe câmpul de bătălie cu indicativul “Bugor”, Serghei Mișenko a participat, de-a lungul a peste 5 luni de conflict, la misiunile de apărare a Kievului și a regiunii Harkov. A bombardat tancurile rusești și în zonele Barvenkovo, Vernopol sau Brajkovka.

Mișenko este originar din regiunea Poltava. Înainte de începerea războiului, sergentul-erou era angajat în activități antreprenoriale. Are 6 copii: 4 fiice și 2 băieți, cel mai mic dintre ei având doar 10 luni.

- Advertisement -

„Avem o veche familie de cazaci. Toți bunicii și străbunicii mei au fost militari. Și bunicul meu a fost anti-tanchist”

Ziaristii.com vă prezintă povestea acestui sergent destoinic al armatei ucrainene, spusă chiar de el pentru site-ul Obozrevatel.com.

  • „Avem o veche familie de cazaci. Toți bunicii și străbunicii mei au fost militari. Și bunicul meu a fost anti-tanchist. A debutat în războiul finlandez și a încheiat activitatea militară cu statutul de comandant al unei baterii de obuziere.”
  • „A fost rănit de 7 ori. A trecut prin tot războiul, de la început până la sfârșit. Așa s-a nimerit ca acum să fiu și eu anti-tanchist și să calc pe urmele bunicul meu. Numai că eu am alte arme, mult mai bune.”
  • „Am început cu Stugna în regiunea Harkov. Iar în momentul de față lovim inamicul cu Javelinul. Arma este foarte bună, lovește ținte aflate la 5,5 kilometri distanță.”
  • „Ținta mea cea mai îndepărtată era la 4 kilometri când am spulberat-o cu Javelinul. Cu Stugna am distrus una care era la 5,5 kilometri și mi s-a spus că este un record absolut.”
Serghei Mișenko

“Lângă mine erau până la 10 infanteriști. Ne-am ascuns în vizuini. La ora 10.45, transportorul blindat a venit din nou. De data asta l-am lovit decisiv. Băieții au văzut cum au zburat rușii din acel transportor de trupe”

  • „Am avut 16 unități de echipamente eliminate. Iar în ultima bătălie am distrus 7 unități de echipamente într-o singură zi. Așa s-a întâmplat ca, la ora 7.30, să apară transportorul blindat de infanterie. Nu aveam mai multe echipaje antitanc. Era un singur băiat, dar după ce a fost rănit, i-a fost greu să lucreze cu Javelin. Am fost ajutat. Mi s-au adus rachete. Am lovit transportorul direct în frunte. Din el a ieșit o cutie de ventilație.”
  • „Apoi, vehiculul blindat s-a întors pe la 10 dimineața, când am fost loviți cu artileria. Lângă mine erau până la 10 infanteriști. Ne-am ascuns în vizuini.”
  • „La ora 10.45, transportorul blindat a venit din nou. De data asta l-am lovit decisiv. Băieții au văzut cum au zburat rușii din acel transportor de trupe.”

“Din toate loviturile pe care le-am executat, nu am ratat niciuna”

  • „Primul tanc l-am lovit în spate, dar a apărut al doilea și a început să tragă spre poziția noastră. Am reîncărcat sistemul cu o rachetă și am lovit acel tanc chiar sub trunchi. Am lovit turnul. A fost smuls și aruncat înapoi. Apoi tancul a explodat.”
  • „Din tufișuri s-a ivit al treilea tanc. A cotit-o la stânga. Tocmai reîncărcasem sistemul antitanc. L-am pus peste umăr. Tancul a luat la țintă un copac. Între timp, a apărut și un camion militar Kamaz. L-am făcut knock-out. Explozia s-a extins spre tanc, așa că a sărit și el în aer. Turela a fost smulsă de forța exploziei.”
  • „Timp de o oră și jumătate, totul s-a calmat. Deja credeam că bătălia s-a terminat. Deodată au apărut alte două tancuri. Fie au vrut să-și scoată schilodiții, fie diavolul știe ce au vrut să mai facă ei acolo.”
  • „Pe unul l-am lovit în spate, exact în zona în care am tras spre transportorul blindat. I-am distrus compartimentul motor. A fost a 7-a țintă. Ultimul tanc s-a întors de pe câmp și s-a ascuns în pădure. Din toate loviturile pe care le-am executat, nu am ratat niciuna.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* General ucrainean: „SUA îl poate lichida pe Putin la fel ca pe liderul Al Qaida, dar există un obstacol”

* Raport clasificat american: Rusia a pierdut în Ucraina 75.000 de militari, uciși sau răniți, adică peste 1‰ din populația masculină a țării!

* ANALIZĂ. De ce este Rusia neputincioasă în fața loviturilor HIMARS. Ucrainenii au distrus aproape toate depozitele de carburanți și muniție ale armatei ruse în teritoriile ocupate

* „Putin are zeci de tone de valută și tone de lingouri de aur. Banii – 250 de miliarde de dolari – sunt depozitați în țări unde extrădarea este imposibilă”

* Fiica patronului de la Realitatea Plus, osanale grețoase aduse catastrofei Firea: „De fiecare dată a dat dovadă de onestitate” / „Până şi cei care au votat USR plâng acum după dvs.”

* Angajații unei agenții „patronate” de Gabriela Firea – trimiși „la specializare” la Mamaia, Brașov și Băile Felix, în hoteluri de 4 stele, pe bani publici

* Parchetul Militar se jură că de data asta chiar îi înfundă pe Iliescu, Voican și generalul Rus (media de vârstă: 87 de ani). „Dosarul Revoluției” a fost retrimis în judecată

* Și sinistrul Nicolicea rămâne fără certificatul de revoluționar! Maximă impostură: nu s-a găsit nicio dovadă că fostul parlamentar PSD ar fi jucat vreun rol în evenimentele din 1989

* FOTBAL. Turul 3 preliminar e deja prea greu pentru echipele românești! Iar până la grupe ar mai fi și turul 4…

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -