Regimul tiranic de la Teheran a primit o lovitură cruntă: în noaptea de miercuri spre joi (8/9 ianuarie), Kimia Alizadeh, singura sportivă iraniană medaliată la Jocurile Olimpice a fugit din țară, refugiindu-se în Olanda! O lovitură similară a dat și Nadia Comăneci regimului Ceaușescu, în noaptea de de 27/28 noiembrie 1989.
Povestea Kimiei Alizadeh (21 de ani) a emoționat o lume întreagă. Jurnalistul Amir Kiarash, român de origine iraniană, a spus-o cu detalii spectaculoase la Digi 24. Amir lucrează ca ziarist sportiv la „Adevărul”, după ce a scris și pentru „ProSport” și „Gazeta Sporturilor”. El s-a stabilit în România în 1992, când avea 11 ani, iar familia sa a părăsit Iranul definitiv.
Amir Kiarash compară regimul politic de la Teheran cu cel al lui Nicolae Ceaușescu. Tocmai de aceea, povestea Kimiei Alizadeh i se pare asemănătoare cu cea a Nadiei Comăneci.
Kimia Alizadeh, singura medaliată olimpică din istoria Iranului s-a refugiat în Olanda. Ea a fugit miercuri noaptea, iar joi, 9 ianuarie, vestea a căzut ca un trăsnet. Este o sportivă foarte iubită în Iran, așa cum a fost Nadia Comăneci în România. Multe familii și-au botezat fetițele cu numele ei.
Kimia a câștigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice din 2016, de la Rio de Janeiro (Brazilia), ca practicantă de taekwondo.
Amir Kiarash: „A fost greu pentru ea, era obligată să concureze într-o ținută care respectă normele religioase și este un dezavantaj pentru ea. De altfel, după ce a fugit, a apărut o poză cu ea antrenându-se cu lotul Olandei fără să poarte voalul islamic. De când a apărut acestă fotografie cu ea, fără văl, era clar că ea nu mai poate călca în Iran. Pentru a părăsi țara fără să aibă probleme, le-a spus oficialilor federației că se duce cu soțul în Olanda pentru a trata o problemă medicală apărută în urma unei accidentări”.
Dublă dovadă a „trădării”, într-o fotografie
Amir Kiarash explică: „În fotografia de mai sus, sportiva are două probleme foarte mari, din punctul de vedere al regimului de la Teheran: are capul descoperit și, în plus, stă lângă un băiat pe care îl ține pe după umăr, ceea ce este interzis. La competițiile sportive la care femeile participă în Iran, bărbații fie nu au voie să asiste, fie le este interzis să se apropie de sportive”.
- „Decizia de a fugi este foarte dificilă, pentru că, în primul rând, și-a părăsit familia. Familia ei este în Iran, a refuzat să facă orice declarație. Oficialii Federației sunt disperați să obțină o reacție sau o dezmințire. Ei în continuare speră să o convingă să revină în Iran.”
- „Ceea ce a făcut Kimia acum este continuarea unui trend al sportivilor iranieni. În august, un judoka, cel mai bun la categoria lui, a fost obligat de oficiali să se dea accidentat înaintea unor meciuri cu adversari din Israel. Iranul interzice sportivilor să se dueleze cu israelieni.”
- „În următoarea perioadă, presa iraniană, una controlată de stat, va lucra intens la distrugerea imaginii lui Alizadeh, într-o încercare de a transforma o sportivă extrem de iubită într-o trădătoare.”
Fuga Nadiei păstrează o doză de mister și după 30 de ani
În dimineața zilei de 28 noiembrie 1989, planeta era șocată: fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, ajunsă la vârsta de 29 de ani, a fugit din România stalinistă a dictatorului Nicolae Ceaușescu! Ea a trecut granița în Ungaria, într-un grup de 7 fugari, printre care câțiva cetățeni americani de origine română. Liderul grupului era Constantin Panait, care se întorsese din SUA cu câteva săptămâni înainte și o convinsese pe Nadia să plece dintr-o țară care nu știa s-o aprecieze.
Singurii care n-au fost surprinși de fuga Nadiei au fost cei care au pus la cale întreaga operațiune: serviciile secrete americane, în colaborare cu cele maghiare și sovietice. În acea vreme, Ungaria – ca și România – se afla încă în lagărul comunist, pentru care soarele răsărea la Moscova; mai mult, pe teritoriul maghiar se aflau baze militare sovietice.
De cum au fost preluată de grănicerii maghiari, Nadia a avut culoar liber spre lumea liberă. După o escală la un hotel din Szeged, a ajuns la Budapesta, apoi la Viena. Ambasada SUA o aștepta cu toate actele pregătite, acordându-i azil politic pe loc. A urmat zborul spre New York.
Pe 1 decembrie 1989, la scurtă vreme după aterizarea în metropola americană, Nadia a susținut o conferință de presă chiar în aeroport. Nadia descoperea lumea liberă, Lumea o redesoperea pe Nadia.
Până la prăbușirea regimului tiranic de la București mai erau 22 de zile. Dar Nadia nu avea de unde să știe atunci.
Câte zile or mai fi până la prăbușirea regimului tiranic de la Teheran? Kimia nu are de unde să știe acum.
E doar o speculatie, dar orice e posibil…Nu stiam ca in Iran sunt atatea interdictii….mi se pare infiorator ce suporta oamenii acestia, mai ales femeile….cata absurditate!….
Poate pe ea o urmareau aia care au dat jos avionul?!?! Poate aveau informatii ca urma sa plece?! Daca avionul a cazut pe 8 si ea tot pe 8 a plecat?!?! Ca s-a aflat ca a plecat pe data de 9!?!
Saraca Nadia Comeneci, cate a trebuit sa indure si in Romania, dar si in America. Ce nu s-a scris foarte mult in presa romaneasca este ca acest Constantin Panait a fost un mare escroc care a tinut-o captiva in America pentru ceva vreme, ia luat banii pe care Nadia ii obtinuse din interviuri si a batut-o la 7 coaste.
„When I came to the United States this guy kept me like I was in a prison,’ she said of Panait. ‘He didn’t let me call anybody. I couldn’t call my family in Romania. I knew something was wrong. … I couldn’t go anywhere alone. I moved from one apartment to another.’ Comaneci said she did not speak of Panait’s abuse because he was her lifeline to this country. She also feared more beatings from him if she did not cooperate. ‘He punched her, black and blue,’ Alexandru Stefu, Comaneci’s manager in Montreal, said as he pointed to the side of his face. ‘The guy is a bandit.’