Claudiu Matei, președintele Tineretului Național Liberal (TNL) Focșani, plimbă prin orașul vrâncean o machetă de plastic care-l „duplică” pe primarul PSD-ist al localității, Cristi Valentin Misăilă.
Tânărul liberal spune că e exasperat de problemele nerezolvate ale urbei, cum ar fi gunoaiele dintre blocuri și gropile din asfalt. Prin interediul Facebook, el a pornit o campanie al cărei obiectiv este scoaterea din bârlog a primarului-fantomă.
Primarul Misăilă s-a baricadat în biroul său și ignoră problemele orașului.
Explicațiile lui Claudiu Matei
„Dintotdeauna mi-am dorit o administrație publică locală aproape de cetățean. Mi-am dorit un primar care să meargă efectiv pe străzile din oraș, să observe, să își noteze problemele și să le găsească o rezolvare mai devreme sau mai târziu. Din păcate, nimic din toate aceste lucruri nu s-au întâmplat din 2016.
De la alegerile locale din 6 Iunie 2016, primarul municipiului Focșani nu a mai avut timp să treacă pe străzile din oraș.
Mi-am propus să schimb acest lucru și, astăzi, mi-am îndeplinit această dorință, atât mie, cât și miilor de cetățeni din municipiul Focșani, dacă o putem numi așa. Eu aș numi acest lucru mai degraba NORMALITATE.
Dacă domnul primar nu are timp să se informeze de problemele din oraș, l-am adus personal pentru a i le prezenta, pentru a-i transmite propunerile noastre și pentru a găsi soluții.
Vă promit că, începând de astăzi, voi fi prezent alături de «domnul primar» pe toate străzile din oraș și îmi voi nota toate problemele și propunerile existente, iar la final vor fi înmânate personal, la Primăria Focșani, domnului primar Cristi Valentin Misăilă.
Asa să ne ajute Dumnezeu, că primarul probabil nu o va face!”
Rusia e de azi Nardoesia Dacia PNL 1875. Nu avem aeroporturi în noul teritoriu.
China e de azi Haronesia Dacia PNL 1875. Nu avem aeroporturi în noul teritoriu.
Riftul Ostia – Sardinia are apă sărată caldă de 4 cm la 50 grade. Hotel Ragusa Ostia îmi aparține. Am numai apartamente de 150 mp şi peste 150 mp care costă maximum 65.000 dolari. Hotelul este numai pentru români şi daci.
Mormonii nu au băut vin roşu. Au murit.
Ce e cu mizeria asta? Bolsevic care nu stie romaneste? Dar arunca texte fara sens???
Excelenta ideea PNL Focsani!!! Asa ar trebui facut peste tot on tara!!! Poate ajuta la trezirea adormitilor sustinatori ai PSD!