E momentul potrivit pentru a discuta despre această ipoteză care circulă de câțiva ani și e bine înfiptă în folclorul intern. Se spune că într-o seară întunecată, la lumina telefoanelor, am complotat cu Cristi Ghinea să infiltrăm partidul lui Nicușor Dan și să facem tot ce putem pentru a-l lua în stăpânire. Este imposibil să demontez o astfel de teorie conspiraționistă indiferent de cât de multe argumente logice sau evidențe aș pune pe masă. Cel mai simplu ar fi fost să se observe filiația lui Cristi Ghinea.

Ce pot însă spune cu maximă siguranță e că un partid nu se poate fura. Un partid se poate înșela în unele momente, dar nu se poate fura. PNL, PNȚCD, PD și PSD au avut în 30 de ani lideri care păreau că domină partidul cu mână de fier, dar care, atunci când nu au mai înțeles că sunt datori în primul rând celor care au avut încredere în ei, au dispărut rapid la coșul istoriei.

Mi-aș dori, așadar, să ne lepădăm de obișnuința de a gândi că totul se învârte în jurul liderului și să evităm ideea de proprietate politică. Abia atunci o să vedeți că un partid nu se poate fura.

Un partid își alege un lider și o echipă de conducere care este datoare să îl servească și să îl ajute să crească. Partidul nu este proprietatea acestei echipe sau a liderului, nu trebuie să se identifice în exces cu acești oameni, pentru că riscă să își piardă propria identitate și să se prăbușească în neființă odată cu trecerea liderilor.

Am învățat multe lecții politice în România și în Europa și, pentru că știu foarte bine cât de complicat e să construiești o organizație politică, am decis cu greutate să fac pasul în politică atunci când l-am făcut. Și, cu riscul lipsei de modestie, vă spun clar și apăsat că nu sufăr de iluzia puterii absolute care te face să crezi că un partid există pentru tine, e un vehicul politic personal și că el îți aparține ca o jucărie supusă unor reguli arbitrare.

Să nu ignorăm trecutul recent

Pentru mine, Nicușor Dan rămâne în bună măsură o enigmă. O parte din mine îl stimează, o parte nu-l înțelege. Aș vrea să spun câteva cuvinte despre el, pentru că el face parte din istoria noastră, pe care nu e normal să o ignorăm, indiferent de situația în care ne găsim. La fel ca majoritatea dintre noi, eu cred că a jucat un rol important în istoria partidului și cred că acțiunile sale, la momentul potrivit în istoria României, au oferit speranță și încredere în viitor multora dintre români. Este un fapt remarcabil pe care nu îl putem uita sau ignora.

Dincolo de acest fapt, îmi e greu să îi înțeleg multe dintre deciziile sale politice. Avem un partid cu potențial, dar care s-a obișnuit să fie împărțit în tabere. Cred că, dacă Nicușor Dan ar fi ales să rămână, nu am fi avut astăzi «nicușoriști», «barniști» sau «cioloșiști», și el ar fi putut fi acum primarul Capitalei cu un mandat mult mai clar și mai puternic susținut. E o lecție din care trebuie să rămânem cu ce e bun și din care să învățăm că negocierea politică este vitală, în timp ce construirea de cazemate nu duce decât la război.

Îmi doresc să depășim ca organizație situația taberelor. Acest fapt vulnerabilizează partidul și creează breșe politice care vor fi mereu speculate de adversarii noștri. În același timp, cei care se vor găsi în tabăra care pierde vor avea mereu o viață politică mizerabilă, un cerc vicios imposibil de rupt, pentru că nu vor găsi niciodată înțelegere la învingători și singura lor soluție va fi contestația permanentă. Este de neacceptat să intri voluntar în politică doar pentru a ajunge să te închizi în spatele victoriei din alegeri sau să fii în tabăra care aruncă cu bolovani în geamurile învingătorilor. Știu că există acest mod de gândire în societatea românească, știu că plecarea lui Nicușor Dan a pus paie pe foc, știu că fuziunea a creat un alt stres, dar pentru mine partidul acesta este o șansă să schimbăm mentalități și nicidecum să le reproducem între noi.

Aș fi vrut să nu candidăm cu nume de listă care te fac să auzi în surdină că asta e lista lui Barna, lista lui Coliban sau a lui Cioloș. Nu putem din motive de regulament, dar m-aș fi bucurat să nu le avem, pentru că la finalul alegerilor nu aș vrea să vedem alte tranșee și alte cazemate care să ducă la sancțiuni, suspendări și excluderi. Sunt deja prea multe și cred că folosirea excluderii ca măsură punitivă construiește o cultură politică în care gândul și vorba vor fi infracțiune.

Și tot despre tabere și cum se comportă ele. E un semn de mare pericol organizațional atunci când unii membri își imaginează că există o tabără care face și desface și astfel se simt datori să își modeleze comportamentul pentru a obține beneficii, susținere sau oportunități. Nimic rău cu devenirea politică, dar e model deficitar în care apartenența la o tabără este singurul criteriu de funcționare internă. Al meu e mai bun decât al tău pentru că e al meu, în timp ce restul se împart în oameni de încredere sau nu în funcție de tabăra pe care o aleg. Mărturisesc aici, în același spirit al sincerității, că am căzut și eu, și «plusiștii» pradă acestor reflexe în acești doi ani de convulsii interne, pentru că acestea erau «regulile jocului». Dar îmi asum tot aici să schimb aceste reguli de joc și să construim, împreună, o nouă logică.

Nu există alt antidot decât asumarea unei conduceri deschise, comune și decise să nu pedepsească sau să susțină oameni pe criterii de apartenență. Am pierdut deja oameni valoroși procedând astfel și știm bine că alții sunt în pericol dacă acest mod de a face lucrurile devine regulă de partid. Încă putem pune capăt acestei tendințe, dar nu o putem face decât dacă decidem asta împreună.

Mi se pare firesc, în schimb, să existe curente de opinie care au în spate viziuni și argumente, care să conviețuiască în partid în jurul unei platforme comune de valori și principii care să ne determine identitatea. Îmi dau seama că nu e ușor, dar vom putea deveni un partid credibil care să atragă susținători dacă opinia argumentată nu se va transforma în delict, pedepsit de cei împotriva cărora îndrăznești să grăiești.

Un partid cât o țară

Dacă nu vom reuși să construim un partid puternic și mare, vom dispărea. Nu am niciun dubiu în a prezice acest deznodământ. În funcție de procentul din 2024, ne vom afla într-una dintre următoarele situații: lideri de coaliție, partid-balama sau în opoziție. Mai există și două situații extreme pe care trebuie să le tratăm ca fiind absolut excepționale: fie câștigăm singuri alegerile, fie ieșim din Parlament.

E cazul să tratăm cu realism viitorul și să înțelegem că am obținut ca partid câteva pârghii, dar insuficiente pentru ceea ce ne doream să facem, că reformele noastre nu sunt și ale partenerilor noștri de coaliție și că acest lucru se va vedea la alegeri și, mai ales, încă nu avem o organizație politică suficient de puternică pentru a avea candidați serioși și competenți în absolut toate localitățile și nu putem atrage suficient de mulți profesioniști pentru nevoile și soluțiile pe care le-am identificat. Dacă vrem să fim o organizație puternică, ar trebui să avem pentru orice funcție ministerială un minim de trei variante credibile și să pregătim echipe complete în toate satele și orașele din România.

Am ratat parțial accesul la resursa de profesioniști pe care o are România, o mare parte din ea plecată în diaspora. Ne facem vinovați de această situație, pentru că multe dintre mecanismele noastre interne au îndepărtat oamenii buni pe care i-am fi vrut alături de noi sau nu am fost atractivi pentru cei care ar fi fost interesați. Este esențial să corectăm acest lucru, să ne asumăm o strategie care să nu îndepărteze oamenii dispuși să se implice și aici vă rog să înțelegeți că, atunci când auzi mereu de excluderi, tabere sau certuri, cei care ar putea să vină și să se implice nu vor face niciodată pasul acesta.

Deși am crescut remarcabil, încă nu suntem suficient de mari pentru a face față situațiilor excepționale. Când vom câștiga singuri alegerile, se vor găsi suficient de mulți oameni să ne bată la ușă. Până atunci, trebuie să fim pregătiți să facem față pericolelor pe care din ce în ce mai multe sondaje încep să ni le arate. Stăm în continuare slab în zona rurală, care este greu accesibilă unui partid nou creat. Am un mare respect pentru colegii care au construit filiale USR-PLUS la sat, știu că le este de zece ori mai dificilă misiunea decât în zonele urbane. Este dincolo de dubiu că scorul național ne va fi afectat cât timp nu construim o prezență consistentă în rural și cred că trebuie să dedicăm acestei zone o strategie specială în perioada imediat următoare. Așa cum trebuie să reîncepem să fim un magnet pentru tineri, să oferim resurse și libertate organizației de tineret, pentru că nu duc lipsă de creativitate și de idei de inovare.

Nu în ultimul rând, ne datorăm nouă înșine și celor care ne susțin sau ar putea fi atrași să o facă o clarificare de identitate. Pe cine reprezentăm noi? Care e poziția noastră pe teme societale majore, de la statutul femeii în societate și până la raportarea la credință și religie sau la teme care aparent sunt în opoziție, dar pentru care va trebui să găsim o cale realistă, cum ar fi dezvoltarea economică și protecția mediului? Eu, unul, vreau să ies din ambiguități. Vreau să ne asumăm un electorat, să ni-l asumăm nu pe clivaje socio-economice sau rural-urban, ci pe aderența la identificarea cu valori și poziționări clare. Odată ce ne-am identificat acest electorat, îmi doresc ca politicile publice pe care le promovăm să-l servească.

În ce privește guvernarea, acolo avem datoria deservirii interesului public general, ceea ce înseamnă abilitatea de a găsi compromisuri viabile, funcționale, între politicile asumate ideologic de noi, ca partid, și interesele publice legitime ale întregii societăți. Asta înseamnă, în viziunea mea, politica în serviciul public.

Pericolele care ne pândesc

Să ne pregătim pentru ce-i mai rău pentru a fi siguri că avem o șansă. Ruptura de la PNL nu e de bun augur. Sper să se găsească o soluție, dar un conflict între premier și președintele Camerei Deputaților nu e niciodată un eveniment trecător și care poate fi ignorat. Sunt extrem de îngrijorat, dar deloc surprins, pentru că politica românească suferă de mania ideii că «învingătorul ia totul».

Problema e că acest mod de existență distruge, pârjolește și nu permite revenirea în timp necesar pentru a face față alegerilor. Sondajele despre care am pomenit se vor înrăutăți, suntem într-o coaliție de partide care gestionează reforme neîmpărtășite, ceea ce presupune că parte din programele noastre politice, din promisiunile noastre vor avea de suferit. Așa cum PNL e condamnat să guverneze cu noi, și noi suntem prinși în siajul evoluției lor, dacă vrem să rămânem la guvernare pentru a ne promova reformele, fie că vrem, fie că nu vrem.

Și acesta este un al doilea motiv pentru care e nevoie să construim un partid mare. Pentru că, dacă nu reușim să o facem, vom vedea PSD combinat cu AUR revenind la guvernare. Deja cele două colaborează și inventează doctrine social-conservatoare ca să justifice o viitoare alianță otrăvită. Iar reîntoarcerea la guvernare a PSD cu o aripă extremistă sub braț înseamnă anularea ultimelor decenii. Discursul periculos pe care îl promovează, în care Occidentul e dușmanul de care trebuie să ne ferim, reinventarea unei mândrii false bazate pe fantasmagorii și minciuni propagandistice, totul va duce la distrugerea șanselor României la bunăstare pentru următoarele decenii.

Cine e mai bun? PLUS sau USR?

Știu că există o preocupare permanentă în a compara modele organizaționale, momentele din viața noastră când am fost separați, nostalgiile pentru istoria care s-a scurs. Am căzut și eu, și colegii mei pradă acestora de multe ori. Încă avem aceste zbateri interne și acest Congres trebuie să fie momentul în care punem punct și ne maturizăm rapid ca organizație.

Era mai bun sau mai rău PLUS decât USR? Nici vorbă, am construit o organizație politică în care s-au investit mult efort, voluntariat și multe bune intenții, dar asta nu o face mai specială decât altele. Nici USR nu a fost mai bun sau mai rău, nici unii nu am fost mai deștepți sau mai înalți. Este o falsă generalizare, în orice direcție, am căzut mulți pradă ei și am uitat în acest chin al facerii noastre că existăm doar pentru că societatea a avut și încă are nevoie de noi.

Dacă România nu ar fi fost condusă dezastruos de celelalte partide, niciunul dintre noi nu am fi fost probabil aici. Așa că nu putem ignora istoria și ceea ce ne cer cetățenii și să alegem să ne pierdem timpul discutând inutil cine e cel mai cel. Fiecare are calitățile sale în raport cu nevoia societății, nu raportat la colegul din dreapta sau din stânga. Să fii mai bun ca celălalt nu are nicio valoare dacă nu răspunzi nevoilor cetățenilor. Să nu uităm niciodată că suntem în politică pentru ei, că reflectăm într-o anumită măsură diversitatea societății a cărei parte suntem, nu ca să ne lăudăm sau să ne criticăm între noi.

De ce «am părăsit» România pentru Europa și de ce mă întorc

Am spus de la primul pas politic formal al PLUS că proiectul meu este România. Nu a fost slogan gol, a reprezentat voința mea reală de a da tot ce am și tot ce pot pentru proiectul modernizării României. Mi-am asumat participarea la alegerile europarlamentare, primele în care candidam împreună și unde aveam nevoie de un rezultat bun ca start al campaniei de doi ani, nu pentru «a fugi» la Bruxelles, ci pentru a duce noul nostru proiect politic cât mai sus. Și am reușit tocmai pentru că am fost uniți, în mod cert cel mai coeziv moment al istoriei noastre comune.

Președinția Grupului Renew Europe în Parlamentul European nu a fost ceva anticipat sau plănuit. Renew Europe, format din peste 30 de partide din 22 de state membre, este un grup liberal-centrist, cel mai pro-european din Parlamentul European, campion al valorilor democrației și statului de drept, apărător al drepturilor individuale, promotor al unei economii durabile și, mai mult decât orice, al unei integrări europene echilibrate, de la Est la Vest și de la Nord la Sud – toate, valori și orientări politice de care sunt foarte atașat.

Șansa de a conduce al treilea și cel mai influent grup politic european mi-a dat posibilitatea și responsabilitatea să promovez aceste valori cu care mă identific, să modelez decizii europene, dar și să obțin cat mai multe pentru România. Alegerea mea ca președinte Renew Europe a fost nu doar o victorie personală și a delegației USR-PLUS, ci și recunoașterea mult așteptată că România este văzută la Bruxelles ca un stat membru cu greutate. Obiectivele pe care le-am marcat în campania noastră de europarlamentare sunt aproape în totalitate atinse, tocmai pentru că noi am avut această forță. Urmarea acestui fapt a fost participarea lui Dan Barna la prezidențiale. Nu voi comenta aici dacă rezultatul a fost bun sau rău pentru noi, dar vreau să înțelegeți contextul în care s-au desfășurat lucrurile.

Ce aș vrea să fie clar e că nu am abandonat și nu am fentat niciodată misiunea mea internă. Am traversat țara de mai multe ori pentru a fi lângă candidații USR-PLUS în toate cele trei campanii electorale care au urmat și sunt destui care pot depune mărturie pentru afirmațiile mele.

Acum, cu votul vostru, e timpul să mă întorc. Nu pentru că «nu îmi mai iese» la Bruxelles, așa cum am auzit că se avansează cu sârg pe diverse canale. Am construit ani în șir un nivel de credibilitate politică la nivel european care nu se șterge cu zisele unora. Am decis să mă întorc, așadar, pentru că la acest moment «proiectul România» de care vorbeam are nevoie de un USR-PLUS puternic și mare. Un partid solid, coeziv, eficient, credibil în acțiunea publică, asta este tot ceea ce îmi propun, poziția pentru care vin în fața voastră este doar mijlocul necesar acestor obiective.

Acesta sunt eu, candidatul Dacian Cioloș, acesta este momentul de claritate și asumare pe care vi-l propun. Voi fi președintele din țară și din orice filială care are nevoie de mine, o voi face cu o echipă cât mai largă și incluzivă indiferent de învingătorii sau învinșii de la Congres. E nevoie de toți, e nevoie de cei mai competenți dintre noi indiferent de «tabăra» în care se prezintă acum, iar eu voi fi garantul acestor lucruri.