vineri, octombrie 11, 2024
AcasăNewsŞcolile vor fi închise și vineri, din cauza gripei. Minivacanță de patru...

Şcolile vor fi închise și vineri, din cauza gripei. Minivacanță de patru zile (joi – duminică)

-

Şcolile vor fi închise vineri din cauza cazurilor de gripă. Decizia a fost luată de Ministerul Educației, la recomandarea Ministerului Sănătății. Este vorba despre toate unitățile de învățământ preuniversitar din țară (clasele I-XII).

Decizia a fost luată miercuri, după ce specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică au declarat a doua săptămână cu caracter epidemic. Dacă va urma și a treia săptămână cu caracter epidemic, în România va fi declarată epidemie de gripă.

Cum școlile erau închise și joi, de Ziua Unirii (24 ianuarie), când profesorii au zi liberă, se creează o minivacanță de patru zile (joi – duminică), ziua de vineri făcând „punte” de joi spre weekend.

Bate la uşă epidemia de gripă

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a urcat miercuri la 34, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).
„Conform raportărilor INSP, săptămâna 14–20 ianuarie 2019 a avut un caracter epidemic, la fel ca şi săptămâna anterioară acesteia. Numărul cazurilor de infecții respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% față de nivelul aşteptat. Conform specialiştilor, dacă şi cea de-a 3-a săptămână consecutiv îşi va menține caracterul epidemic, va fi declarată epidemia de gripă”, arată Ministerul Sănătății, într-un comunicat.
„Ministerul Sănătății a informat astăzi Ministerul Educației Naționale despre situația privind evoluția infecțiilor gripale şi despre oportunitatea unei măsuri suplimentare de prevenire a îmbolnăvirilor cu gripă, care constă în suspendarea cursurilor şcolare pentru data de 25 ianuarie 2019. Această masură a fost aprobată printr-un Ordin al ministrului Educației Naționale. Astfel, dat fiind că 24 ianuarie este declarată oficial zi liberă, timp de 4 zile, copiii vor putea evita expunerea în colectivități”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.
Măsurile de prevenire şi control demarate de Ministerul Sănătății săptămâna trecută, la debutul sezonului gripal, se mențin în perioada următoare. Deciziile de suspendare a orelor de curs pe o perioadă limitată de timp se vor aplica punctual, potrivit Ministerului Sănătății.
De asemenea, în urma analizei solicitărilor transmise de medicii de familie şi centralizate de Direcțiile de Sănătate Publică, Ministerul Sănătății a demarat procedurile pentru a achiziționa suplimentar un număr de aproximativ 25.000 de doze de vaccin.
„Vom continua să supraveghem atent evoluția gripei în toată țara. Împreună cu Ministerul Educației, vom continua triajul epidemiologic în unitățile de învățământ săptămâna viitoare, odată cu realuarea activității în unitățile şcolare. Recomand părinților să pună accent în continuare pe măsurile igienico-sanitare, iar pe parcursul celor 4 zile libere să evite expunerea copiilor în colectivități”, spune Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
„Este îmbucurător faptul că persoanele din categoriile de risc au ales să se vaccineze în număr mai mare în acest sezon, astfel încât din cele 1.300.000 de doze achiziționate inițial de Ministerul Sănătății mai sunt la medicii de familie aproximativ 24.000. Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei, de aceea am decis să suplimentăm numărul de vaccinuri gripale, pentru a oferi protecție unui număr cât mai mare de persoane din categoriile de risc, pentru care asigurăm vaccinarea gratuită. Vom urgenta procedurile de achiziție şi estimăm că săptămâna viitoare poate începe distribuirea acestora către medicii de familie”, mai spune Sorina Pintea.
 
Măsurile recomandate de specialişti pentru evitarea îmbolnăvirilor şi a răspândirii virusului gripal:

  • Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare;
  • Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
  • Respectarea etichetei tusei și strănutului (utilizarea de batiste de unica utilizare sau tuse/strănut la nivelul părții interne a articulației cotului);
  • Igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
  • Purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mănuși, halate) de către vizitatori și personalul medical;
  • Continuarea vaccinării antigripale. Cea mai eficientă metodă de a evita îmbolnăvirea este vaccinarea.
În funcție de situația epidemiologică, unitățile sanitare sunt responsabile să limiteze accesul vizitatorilor în spitale, în special în secțiile cu risc crescut, mai precizează Ministerul Sănătății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -