joi, martie 28, 2024
AcasăNewsRomânia, sub rafale. "Mitralieră": Să dăm imediat amnistia şi graţierea!

România, sub rafale. „Mitralieră”: Să dăm imediat amnistia şi graţierea!

-

Cătălin Rădulescu, zis şi „deputatul-mitralieră”, anunţă tranşant că actuala guvernare trebuie să-şi „asume” imediat ordonanţa privind amnistia şi graţierea. „Justiţia nu a fost justiţie, statul de drept nu a fost stat de drept, dacă vrem să îndreptăm totul nu mai trebuie să amânăm”, a declarat deputatul PSD.

El a trimis un mesaj direct pe adresa ministrului Justiţiei Tudorel Toader: „Trebuia să-şi asume de mult ordonanţa aministiei şi graţierii. Nu eu sunt ministrul Justiţiei, ci el. El este responsabil de amânarea ordonanţei şi deştepţii partidului meu, bădălăii şi ceilalţi.”, a spus Rădulescu.

Parlamentarii liberali au anunţat că deţin informaţii potrivit cărora PSD şi ALDE vor da ordonanţa înainte de Crăciun, când România este în vacanţă şi nimeni nu poate protesta faţă de acest act criminal pentru soarta democraţiei din România.

- Advertisement -

Liderii USR i-au cerut preşedintelui Iohannis să preîntâmpine un astfel de sabotaj naţional prin participarea la şedinţele de guvern din perioada următoare.

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. Daca vor da ordonanta si românii nu vor da cu PSD-ul de pamânt, înseamna ca jurnalistii vânduti si-au facut pe deplin „datoria”. Oamenii simpli îi cred pe formatorii de opinie ticalosi care misuna prin televiziuni, tinând partea mafiotilor. Nu este cazul vostru si este mare pacat ca voi sunteti în minoritate. Îmi pare rau sa v-o spun, dar cred ca va luptati cu morile de vânt, stimati si putini jurnalisti onesti.

  2. Daca asa va fi, aproape ca nu stii impotriva cui sa protestezi! Impotriva mafiei de la putere sau chiar impotriva justitiei insasi?!!! Justitia normal ar fi sa dea socoteala cum a acoperit furturile mafiei si a tergiversat judecarea dosarelor. Justitia e ingenuncheata! Dar de unde aduci alti judecatori, ca si asa sunt prea putini fata de volumul urias de procese din Romania. Dar macar sa ne facem datoria sa tipam impotriva lor, pentru ca prea putini oameni din justitie au iesit sa spuna adevarul ca sunt cumparati sau amenintati de hotii cei mari! Pe urma, legat de mafie, ca scapa niste hoti nu e cea mai mare nenorocire(ca oricum marii hoti sunt la adapost), dar nenorocirea e ca la baza raului stau agentii rusi care isi fac damblaua de a scoate Romania din EU, asta e cea mai mare nenorocire.Din ce aflam nici EU nu se simte prea bine, au reusit, tot agentii rusi, s-o faca debila…Deci, pana la urma, e haos.
    Oare mai avem noi o masa critica de minti destepte si drepte in aceasta tara care sa gaseasca solutii sa nu ne ducem de rapa? E atata pierdere de vreme, atata gunoi in viata noastra, in loc sa CLARIFICAM !!!

    • Cum sa nu stii împotriva cui sa protestezi?! Orice ordonanta este data de Guvern, la îndemnul celor carora le apartine Guvernul respectiv. Protestam deci împotriva Guvernului Dancila si a coalitiei PSD-ALDE.
      Problema este însa alta. În primul rând, românii sunt indusi în eroare si cred ceea ce li se spune la televiziunile coruptilor. În al doilea rând, românii sunt prea comozi sa iasa în strada chiar si atunci când au priceput adevarul. Uitati-va la francezi cum stiu sa-si ceara si sa-si apere drepturile. E adevarat însa ca ei nu manânca deloc mamaliga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -