duminică, decembrie 8, 2024
AcasăOpiniiRomânia – coborârea în infern

România – coborârea în infern

-

Asediul asupra democrației din România se apropie de punctul maxim. Rusia a reușit o lovitură magistrală asupra sistemului politic din România prin susținerea apariției și dezvoltării unor forțe politice extremiste cu un puternic discurs anti-românesc, anti-european a cărui finalitate este ieșirea țării din Uniunea Europeană și NATO și prăbușirea noastră în sfera de influență a Imperiului Răului.

Satârul anulării primului tur al alegerilor prezidențiale

La acest moment, stabilitatea statului român se află sub un mare semn de întrebare: doi candidați dubioși – extremistul suveranist Cristian Vasile Terheș (PNCR) și „iepurașul” Sebastian Constantin Popescu (PNR) – au cerut la CCR anularea primului tur al alegerilor prezidențiale. Cei doi s-au activat rapid și au aruncat această bombă cu ceas în mijlocul agorei românești.

În PSD, gruparea Ciolacu se bucură și în interiorul ei sunt tot mai mulți cei care ar vrea ca slugile pe care le are PSD în Curtea Constituțională să accepte cele două contestații și să invalideze primul tur al prezidențialelor. Se consideră că ar fi o a doua șansă pentru fostul covrigar Marcel Ciolacu.

Consecințele ar fi înfiorătoare!

- Advertisement -

Dezbaterea politică s-ar muta în stradă și s-ar transforma în violențe cu miros de război civil. Tensiunea în societatea românească este extrem de mare. Susținătorii lui Georgescu sunt un butoi de pulbere și e nevoie de o singură scânteie pentru explozie. Invalidarea primului tur al alegerilor prezidențiale ar fi această scânteie.

Proteste vor organiza și susținătorii lui Lasconi, mai ales că USR și electoratul adiacent au experiență în astfel de acțiuni. Confruntarea violentă dintre cele două tabere, pe străzile orașelor din România, ar fi o chestiune de ore.

Din perspectiva mecanismelor democratice, ar fi o aberație. Cele peste două milioane de voturi primite de Georgescu sunt voturi reale. Oameni reali l-au votat pe omul Rusiei lui Putin, nu a fost vreo fraudă asupra votului care să-l propulseze ca favorit al cursei pentru funcția de președinte al României.

- Advertisement -

Da, s-a realizat o foarte eficientă operațiune de manipulare, dar nu este ceva nou. Același mecanism și aceeași forță de la Răsărit a manipulat pe rețelele de socializare, în spațiul virtual și în lumea reală, pentru a-l confecționa pe „unionistul” George Simion cu partidul lui extremist AUR.

Guvernul României și instituțiile specializate trebuie să se întrebe altceva. Ce a păzit președintele Klaus Iohannis? Ce a păzit Guvernul României, cu toate instituțiile din subordinea sa? Ce a păzit Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT)? Ce a păzit Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM)? Ce a păzit Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC)? Ce a păzit Serviciul Român de Informații (SRI)? Ce a păzit Serviciul de Informații Externe (SIE)? Ce au păzit procurorii și polițiștii specializați în atacuri cibernetice?

Acolo trebuie să-i aflați pe cei responsabili pentru prăbușirea sistemului de securitate națională, pentru situația efectiv grotescă în care se află România, o țară în care agenții de informații și de influență ai Rusiei se plimbă ca ursul printr-un sat fără câini!

Contestațiile făcute la CCR sunt o capcană care pute a Putin! Georgescu poate fi învins prin vot, atât la parlamentare (prin votarea unei majorități pro-UE și pro-NATO), cât și în turul 2 al prezidențialelor.

Democrația trebuie lăsată să lucreze!

Sabia cu două tăișuri a protestelor de stradă

Mulți dintre susținătorii Elenei Lasconi s-au bucurat că sute de tineri au ieșit pe străzile unor orașe – centre universitare – și au protestat împotriva prezenței lui Georgescu în turul 2 al prezidențialelor.

Aparent, protestele sunt o susținere energică a democrației din partea tinerilor. În profunzime, dimpotrivă, aceste proteste sunt un pericol pentru democrație.

O parte din cei implicați în organizarea protestelor aparțin mișcării ANTIFA (antifascistă). O mișcare din zona stângii radicale care a fost acum relansată în România prin utilizarea ei pentru declanșarea acestor proteste. Chiar dacă prezența ANTIFA este destul de firavă (ori poate nici nu există!), faptul că s-au organizat proteste împotriva unui candidat ales prin vot direct (da, prin manipulare, dar fără afectarea procesului de votare!) este un precedent foarte grav. Ce vor zice cei care se bucură acum de declanșarea acestor proteste dacă peste niște ani vor fi organizate proteste împotriva candidatului lor, imediat după alegerea lui prin vot?

Protestele tinerilor sunt și combustibil pentru alimentarea unor contra-manifestații organizate de fanaticii lui Georgescu… și nu sunt puțini. Georgescu nu a ezitat să amenințe, ieri, într-o ieșire în presă, în genul: „Luați-vă copiii de pe străzi, să nu pățească ceva!”

Cine se află în spatele acestor proteste este tâmpit sau ticălos… tind să cred că a doua variantă este cea corectă.

Trădătorul de la Cotroceni și convocarea CSAT – o altă mână de vreascuri aruncată peste focul care mocnește

După luni și luni de absență totală din viața cetății, indolentul și trădătorul democrației, pe numele lui Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Se vor analiza posibile riscuri la adresa securității naționale generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral, ne zice Administrația Prezidențială.

Klaus și tâmpiții care-l consiliază nu înțeleg că există o diferență radicală între manipularea votanților și fraudarea alegerilor.

Alegerile din primul tur al prezindețialelor nu au fost fraudate. Repet, voturile obținute de Georgescu sunt ale unor oameni reali, nu sunt rezultatul unei fraude comisă în secțiile de votare și în mecanismul care organizează și contabilizează votarea.

Manipularea, da, este o chestiune de securitate națională, dar iarăși, te întrebi: unde a fost CSAT-ul când au existat informații IDENTICE despre mecanismele de manipulare prin care au fost confecționați extremistul George Simion și AUR? Atunci nu a mai fost vorba de „posibile riscuri la adresa securității naționale”, de „actori cibernetici statali” etc.?

Klaus Iohannis insistă să facă dovada că este un indolent, un stupid care a trădat statul român, a trădat democrația și acum este pe cale să participe la incendierea cetății.

Lăsați democrația să lucreze!

Situația în care se află România este una de coșmar. Tentația de a „salva” democrația violând-o este foarte mare. Totuși, dacă rămânem loiali valorilor democrațiai euro-atlantice, vom lăsa democrația să lucreze.

Dacă cei mai mulți dintre români vor alege să ne prăbușim în ghearele Rusiei lui Putin și-l vor vota pe Georgescu, atunci, așa să fie! Vom renaște, cu mari vărsări de sânge, dar vom renaște, într-un târziu…

Dacă cei mai mulți dintre români vor alege să ne continuăm existența în Lumea Liberă, în Uniunea Europeană și NATO, atunci, iarăși, așa să fie! Vom reuși, într-un târziu, să reformăm statul român.

Însă alternativa pe care o vor liderii mafiei politice – invalidarea turul 1 al alegerilor prezidențiale, violarea democrației pentru a o „salva” – înseamnă să cădem în capcana întinsă de Rusia și să coborâm în infern, strigând cu ultima suflare: lasciate ogni speranza voi ch’entrate!

14 COMENTARII

  1. Pentru felul în care procedează,acum useristii boschetari drogați (aceiasi „studenti” care in ultimii 3 ani au preluat rolul ultrasi ai politicii) Elena Lasconi nu va mai avea niciodată votul meu. Chiar dacă am votat-o im turul 1.

    • Ce credeti ca ar spune tinerii de azi, toti, ambele tabere, daca v-ar vedea tanar, imbracat in hainele ce se gaseau pe vremea comunistilor? Fac presupunerea ca aveti mai mult de 50. Cu siguranta ar spune ca sunteti imbracat ca un boschetar, care, pentru curaj, a luat cateva guri de pufoaica, rom cubanez sau ochii lui Dobrin.
      Ei macar au ales sa se imbrace asa cum spuneti, pe vremuri nici garderoba si nici “drogurile”, bauturica, nu era pe alese.
      Si sigur au si ei dezorientarile lor, dovada ca multi au ales cum au ales sau nu au mers la vot. Cred ca se face cam mare tamtam pentru cativa tineri iesiti in piata.
      E multa tensiune sociala dar cei intelepti pot transmite si calmul, sangele rece si atentia cu care trebuie sa trecem peste situatia asta de criza.

      • Pliciule, nu-mi pun mintea cu tine, probabil tu ai sub 30, deci nu e mare lucru de capul tău văzând cum insiri vorbe goale, tine cont ca pe tik tok votează în special chiar tinerii. Cu asta amspus rot.

        • Sursa;: zf.ro

          „Doar 22% dintre angajatori sunt pe deplin mulţumiţi de felul în care lucrează cu angajaţii din Gen Z”

          Se vede și aici ca generația Z nu este pregătită, deci nu tot o dați cu „tinerii noștri genii competente”.

    • Nu te mai prosti, Babacule. Am mai vazut circul asta si pe la altii mai mari, e fumata tactica, se cheama santaj de opinie.
      Tu n-ai votat Lasconi nici in turul unu. Faceti circul asta ca sa limitati contestarea publica a profilului naucitor lui Georgescu.

      Remarca faptul ca am scris contestarea profilului, nu contestarea candidatului sau a persoanei.
      Dreptul la manifestatie sau la greva face parte din democratie.

      • Băi băiatule, adică ma faci mincinos? Cum îți permiți? Am mai spus pe undeva pe acest site chiar a doua zi după alegeri cu cine am votat. Vezi dacă citești toate prostiile și nu citești postările importante?

  2. Despre BOR, nimic, dle Munteanu? Toată sfânta popime și ipeseii care i-au făcut propagandă lui CG … mai ales cei care cred că apostolii au mers mai întâi la Moscova, nu pe pământurile greciei străvechi, nimic? Despre securistii aliati acestor doua creaturi nimic? Că doar nu degeaba GC a stat pe lângă alde Celac & Co și nici Prmul Voiajor a bătut palma cu criminalii de la 1989 și urmașii lor. Credă că la țară, unde e mia greu cu laptopul țărcovnicul și popa au fost mai eficienți decât Tik și Tokul…

  3. nu exista motive solide pentru o decizie radicala a ccr, tot presa cu jurnalistii ei se grabeste sa-i scrie deciziile ccr. Faptul ca judecatorii ei sunt jumatate pesedisti ramane neclintit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -