joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNews“Un precedent periculos”. Două organizații cer anchetă la DIICOT după ce jurnaliști...

“Un precedent periculos”. Două organizații cer anchetă la DIICOT după ce jurnaliști de investigație au fost audiați la plângerea primarului PSD de la Sectorul 4

-

„Reporteri fără frontiere“ și „ActiveWatch“ cer o anchetă la DIICOT, după ce jurnaliști care au scris despre încrengăturile mafiote de la Primăria Sectorului 4 au fost audiați la cererea primarului PSD al acestui sector, Daniel Băluță.

Cele două organizații neguvernamentale care apără drepturile jurnaliștilor de investigații au sesizat conducerea DIICOT, Parchetul General și Inspecția Judiciară, pentru a controla dacă s-au respectat procedurile în dosarul respectiv.

Plângerea penală, lipsită de orice probă, a fost folosită de presa oligarhilor ca să-i discrediteze pe jurnaliștii care l-au deranjat pe primarul Băluță

Mai mulți jurnaliști de investigații de la Libertatea (între care și Cătălin Tolontan) și Newsweek au fost chemați la audieri, ca martori, de un procuror DIICOT care e însurat cu avocata clanului Goreac, fostul șef de la ADP Sectorul 4 despre care a scris Libertatea.

Audierile au fost prompt speculate de presa oligarhilor, care le-a prezentat drept o dovadă că jurnaliștii respectivi sunt corupți, că practică șantajul și că alcătuiesc grupuri infracționale organizate.

- Advertisement -

Antena 3 și România TV au prezentat tendențios subiectul, insistând pe faptul că e vorba despre un dosar de șantaj și trecând în subsol informația că jurnaliștii sunt citați ca martori, că nu există probe și că autorul plângerii e tocmai primarul vizat de anchete. În horă s-a prins și Gândul, publicație controlată de Radu Budeanu, personaj condamnat pentru complicitate la trafic de influență.

Acum, “Reporteri fără frontiere” și “ActiveWatch” cer să se facă o separare clară între cazurile reale de șantaj și acuzațiile de șantaj pe care politicieni, adesea penali, le fac ca să-i discrediteze pe jurnaliștii care scriu despre ei.

În scrisoarea trimisă Gabrielei Scutea (Procuror General al României), lui Stelian Ion (ministrul Justiției), Oanei Daniela Pâțu (procuror-șef adjunct la DIICOT) și lui Lucian Netejoru (șeful Inspecției Judiciare), cele două ONG-uri avertizează că audierile făcute la plângerea penală făcută de Daniel Băluță “reprezintă un precedent periculos, care are un posibil efect de cenzură asupra jurnaliștilor“.

- Advertisement -

„În timp ce jurnaliștii au fost obligați să semneze acorduri de nedivulgare cu procurorii, alte instituții media au publicat selecții și detalii trunchiate din plângerea penală a primarului Băluță“

Cazul a fost expus clar, în câteva rânduri, de autorii scrisorii către oficialitățile statului: „În urma unor articole apărute în Newsweek România și Libertatea, având ca subiect nereguli cu privire la fonduri și licitații publice, primarul sectorului 4 București, Daniel Băluță (membru al Partidului Social Democrat), a depus o plângere penală susținând că jurnaliștii de la aceste publicații au fost implicați în acțiuni de șantaj și crimă organizată, fără a prezenta însă nicio probă legată de obiectul șantajului. Procurorii DIICOT, înainte de a face orice investigație independentă, au emis citații și i-au chemat semnatarii articolelor pentru a-i interoga, inclusiv pe senior editorii celor două publicații, Newsweek România și Libertatea (deținută de Ringier Group), acceptând tacit afirmația primarului – până în prezent fără nicio acoperire -, cum că aceștia ar fi autorii, respectiv «autorii morali», ai așa-numitului șantaj“.

„Reporteri fără frontiere” și “ActiveWatch” au arătat cum procurorul DIICOT a intrat în cârdășie cu penalii, contribuind la o campanie de intimidare și discreditare a celor care l-au deranjat pe primarul Băluță: “În timp ce jurnaliștii interogați au fost obligați să semneze acorduri de nedivulgare cu procurorii, alte instituții media au primit acces și au publicat selecții și detalii trunchiate din plângerea penală a primarului Băluță“.

Cele două ONG-uri cer să se facă urgent lumină în această afacere extrem de dubioasă: “Facem apel la DIICOT să anunțe public dacă în acest caz s-au produs abuzuri, interferențe ierarhice și scurgeri în afara instituțiilor. Solicităm ca o astfel de investigație cu privire la modul în care procurorii DIICOT s-au ocupat de caz să se facă cu celeritate maximă, iar rezultatele să fie comunicate public cât mai curând posibil“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Șoșoacă, vulgară în Parlament. Orban i-a tăiat microfonul, anarhista a strigat: „Dvs. nici măcar un minut nu rezistați!”

* VIDEO. „Patriotul” George Simion l-a confundat pe Eminescu cu Bamboi! Și din Bamboi a recitat, grav, în fața națiunii!

* Tolontan e anchetat de tabăra denunțătorului său, primarul Băluță! De dosar se ocupă soțul avocatei care a luat bani de la clanul Goleac, despre care au scris ziariștii. În tablou apar și două deputate PSD, dar și nașul fugar Daniel Dragomir

* Metrul pătrat de gazon din Sectorul 6 s-a ieftinit de 5,5 ori după venirea lui Ciucu în locul lui Mutu la Primărie!

* Emilia Șercan i-a distrus pe șantajiștii care conduceau Academia de Poliție: 3 ani de închisoare + 80.000 de lei daune morale + muncă în folosul comunității + funcții pierdute

* La o zi după Ion Dichiseanu, a murit un alt mare actor: Bogdan Caragea, consăteanul lui Grigore Cartianu

* Sinecură și pentru Carmen Dan: a fost angajată la Uniunea Notarilor Publici din România! Bani mulți, muncă puțină

Tehnici mafiote: Dragnea a lăsat un plic cu 40.000 de euro pe bancheta din spate a mașinii, pentru aranjorul întâlnirii cu Trump

* VIDEO. Mama jurnalistului răpit de Lukașenko: „L-au lovit la nas, i-au acoperit vânătăile cu pudră. L-au strâns de gât ca să scoată dovezi de la el”

* Finală fabuloasă în Europa League: Villarreal – Manchester United 11-10 la penalty-uri! Al patrulea trofeu pentru antrenorul Unai Emery

1 COMENTARIU

  1. TREBUIE (NEAPĂRAT!) făcută lumină în acest caz!!!

    Dacă jurnaliștii sunt hăituiți nelegal este, bineînțeles, foarte grav!

    Dar trebuie lămurită și acuzația de șantaj…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -