marți, aprilie 16, 2024
AcasăOpiniiPutin are un plan: s-o pună președinte pe Dăncilă prin sluga lui...

Putin are un plan: s-o pună președinte pe Dăncilă prin sluga lui din Bulgaria

-

Bomba bombelor a explodat ieri, la Congresul PSD, în urma căruia Viorica Vasilica Dăncilă a fost desemnată candidatul PSD la alegerile prezidențiale din luna noiembrie a acestui an. Cu urale și ovații, specifice plenarelor CC al PCR, premierul României a ținut un discurs plin de propagandă ieftină. A ridicat tonul, stimulată de admiratori, de servilismul lor, pigmentat cu pupături și cuvinte siropoase. Iar la final l-a prezentat pe marele invitat: Serghei Stanișev, fost premier al Bulgariei în perioada 2005-2009, actualul președinte al Partidului Socialist Bulgar și al celui Socialist European.

Până aici, nu pare nimic inedit sau spectaculos. Vorba ceea: stânga tot la stânga trage. Nici măcar caii înhămați la căruță n-au cum s-o ia în direcții diferite. Dacă ar încerca să procedeze astfel, s-ar dezmembra hamurile. Deci, la fel ca ei, și Dăncilă, și Stanișev au zis un mare hăis. Pentru ei, Maica Rusie e mai aproape în cuget și-n simțiri decât Europa Unită. De aceea, vocea lui Vladimir Putin trebuie ascultată, acceptată, pusă în aplicare, nicidecum dezaprobată.

Cu Dragnea nu i-a ieșit pasența, e la pușcărie. Joacă remi în celulă, iar când iese de-acolo repară mașini la atelierul auto. A venit rândul Vasilicăi să fie lansată în cursa pentru Cotroceni ca o rachetă cu propulsor nuclear detonată de ruși în Marea Albă în semn de avertisment. Parcă ar fi vrut să spună: Să nu vă puneți cu noi!

- Advertisement -

Stanișev, fiu de înalt demnitar comunist

Cum a fost urcată pe cele mai înalte culmi o toantă precum Viorica Vasilica? Tot printr-un emisar politic, servil președintelui Vladimir Putin. Acest Serghei Stanișev are un trecut atât de sugestiv, încât n-ai cum să nu spui că e omul Imperiului de la Răsărit.

S-a născut la Herson, în Ucraina, în familia lui Dimitri Iacob Stanișev. Cine-i acest Dimitri Stanișev, tatăl lui Serghei Stanișev? Fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar. În perioada neagră a comunismului, seniorul Stanișev s-a ocupat de relațiile internaționale ale țării sale. Și Dina Muhina, mama lui Serghei, are nostalgia vremurilor demult apuse: e fostă profesoară de limbi slave, absolventă a Facultății de profil din Sofia.

Studii la Moscova, carieră politică în Bulgaria

Serghei Stanișev

Serghei Stanișev, prietenul Vioricăi, s-a stabilit în Rusia împreună cu familia sa pe când avea 5 ani. Astfel, toată școala, inclusiv facultatea, a făcut-o la Moscova. În 1989, acesta a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din capitala Rusiei. Apoi s-a stabilit în Bulgaria, unde s-a apucat de politică. N-a ajuns momentan președinte, dar nici mult nu-i mai lipsește. A urmat oarecum pașii lui Ion Iliescu, în alte vremuri, dar cu același far călăuzitor: Kremlinul. Și el și-a însușit cunoștințele de conducător la Moscova, încheind Institutul Energic al aceleiași Universități.

- Advertisement -

Respins la candidatura pentru șefia UE

Stanișev a fost cotat la un moment dat cu șanse reale de a deveni președintele Parlamentului European, după alegerile din luna mai. Până la un punct. Când politicienii cu drept de vot i-au studiat biografia cu atenție și au văzut că a terminat studiile la Moscova, au întors-o ca la Ploiești. I-au respins candidatura în unanimitate de voturi din cauza trecutului dubios.

Culmea, Stanișev n-a simțit nevoia să se apere în niciun fel. Chestionat de jurnaliști pe tema studiilor absolvite la Moscova, acesta a preferat să adopte metoda silenzio stampa. PSD, însă, l-a primit cu brațele deschise, doar e președintele Socialismului European.

Serghei – Vladimir, amiciție la cataramă

Nu e nicio îndoială că Stanișev e omul lui Putin. În perioada în care a fost premier al Bulgariei, actualul președinte al socialiștilor bulgari a creat adevărate poteci spre Moscova. A fost un fel de Dodon: slugă și la trezire, slugă și la culcare. Președintele rus l-a lăudat de fiecare dată: a apreciat că schimburile comerciale cu Bulgaria au crescut în 2006 cu 30%, atingând 4 miliarde de dolari. Cei doi au derulat proiecte strategice pe tema tranzitării gazului rusesc al Gazprom, pe ruta Burgas – Alexandropolis. S-au felicitat de fiecare dată reciproc cu ocazia zilei de 9 mai, când rușii serbează victoria împotriva Germaniei naziste, în Piața Roșie din Moscova, prin parade militare spectaculoase. În 2008, Stanișev l-a invitat pe Vladimir Putin la Sofia pentru a celebra 130 de ani de la ieșirea țării sale de sub ocupație otomană.

În concluzie, Stanișev e trimisul lui Putin în România pentru a o susține pe Dăncilă în cursa pentru șefia statului român. Parafrazându-l pe fostul președinte Traian Băsescu și ținând cont de puținătatea cerebrală a premierului român, putem zice: Vasilico, nici nu știi / Cât de moscovită începi să fii!

DE ACELAȘI AUTOR:

* Monstrul Gheorghe Dincă a fost adus în cătușe la Antena 3!

Niciun bou n-ar vota-o pe Viorica Vasilica

Daea s-a umplut de molima tonelor ceaușiste și ne-o împrăștie precum vaca ce se balegă în timp ce-o duci la adăpat

De ce Tăriceanu nu va fi niciodată președintele României

Dragnea s-a zbătut să ne umple de Ciumă Roșie. Ucrainenii au găsit soluția să scape de ea: ploșnițe și vagoane murdare

Putin îl scoate din pușcărie pe Dragnea! Își freacă mâinile și Tăriceanu…

Monstrul din Caracal schimbă legislația penală din Ucraina

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. Cred ca Dancila stie foarte bine cat de moscovita este si e chiar mandra de asta. Cred ca la Bruxelles rolul ei era sa informeze reteaua de agenti pro-rusi legat de slabiciunile EU !!!

  2. Acest DERBEDEU BOLSEVICOID de Stanișev nu poate fi inlaturat, de la conducerea Partidului Socialist European, de catre DEMOCRATUL Timmermans, deoarece, din pacate, in P.S.E. inca mai sunt si CRIPTO-COMUNISTI precum cei din partidele de stanga din România, Cehia, Slovacia sau Bulgaria (basca cateva creaturi… MAOIST-TERORIST-ANARHISTE din Vest, precum TIGNITA aia inflamata din Catalunya, care – la indemnul prietenei sale, BOLNAVA-MINTAL Grapini – TIPA ISTERIC la Codruta Kovessi, in timpul audierilor din Parlamentul European, pentru postul de procuror-sef european !)…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -