Cel mai mare mincinos pe care ni l-a trimis Moscova, de la Ion Iliescu încoace, este ambasadorul Valeri Kuzmin. Caraghiosul ăsta este nu e doar extrem de obraznic, ci de-a dreptul mitoman. O declarație recentă a lui provoacă un hohot general de râs în România, dar și multă furie.
Rusofobia românilor e alimentată constant de acest individ care deseori pare iresponsabil: Valeri Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse la București. Trimisul lui Putin face declarații în spiritul tancurilor de ocupație din anii 1944-1958.
Kuzmin a declarat joi, într-o conferință de presă organizată la București, că Uniunea Europeană „caută un inamic extern pe seama căruia să pună problemele sale”, atunci când acuză Rusia că se află în spatele campaniilor de dezinformare.
Căutând argumente, Kuzmin comite o declarație desprinsă din manualul mitomanului: „Spre deosebire de Occident, în Rusia există libertatea de a vorbi, libertatea de exprimare. La noi, toată lumea are dreptul să-și exprime și își exprimă opinia: bloggeri, scriitori, actori, unii deputați fac și ei asta. Deci, își exprimă opinia. Toți acești oameni își exprimă liber opiniile, pun întrebări, fac niște evaluări și nimeni, nimeni nu-i plesnește peste bot, nu le închide gura. Alta e situația cu Vestul, care este pur și simplu fascinat de ideea că Rusia uneltește împotriva Vestului”.
Și vine a doua minciună grosolană: „Atunci când Opoziția rusă își organizează evenimentele fără autorizație, polițiștii ruși și garda națională îi iau cu grijă pe sus, îi duc la autobuz ca să-i ducă apoi la secția de poliție, ca pe urmă să le dea drumul. Asta este numit (de către UE – n. red.) «stat terorist și dictatură polițienească»”.
Asta-i realitatea, tovarășe Kuzmin!
Ce duios sună: polițiștii „îi iau cu grijă pe sus” pe liderii Opoziției, ca pe bibelouri, să nu se spargă! Și ce caraghios!
Realitatea este cu totul alta. În timpul regimului despotic al lui Vladimir Putin, liderii Opoziției au fost împiedicați să participe la alegeri, au fost arestați, intimidați și chiar suprimați. Unii au fost împușcați, alții atacați cu otravă și schilodiți.
De același tratament criminal au avut parte și oamenii de afaceri sau ziariștii critici la adresa regimului barbar al lui Putin.
Protestele masive de anul trecut, de la Moscova, au fost urmate de numeroase arestări.
Galerie foto dedicată lui Kuzmin: asasinate și arestări la Moscova
Cum era arestat Boris Nemțov, liderul Opoziției ruse…
… apoi a fost împușcat.
De fata asta ce zici, Kuzmine? Pericol public…
Sau de acest tânăr?
Ia-o și pe asta, Kuzmine!
Și acum ia-ți tălpășița, Kuzmine, că românii nu mai înghit minciunile voastre ordinare! S-a terminat cu ocupația barbară de pe vremea sovietelor, mitomane!