joi, aprilie 18, 2024
AcasăMain"Puci" în PMP: fostul președinte, Eugen Tomac, vrea să-l răstoarne pe Cristian...

„Puci” în PMP: fostul președinte, Eugen Tomac, vrea să-l răstoarne pe Cristian Diaconescu pentru că se opune fuziunii cu PNL. Congres pe 19 februarie, convocat de Tomac, dar nerecunoscut de Diaconescu

-

În interiorul Partidului Mișcarea Populară (PMP) este în plină derulare un „puci” prin care gruparea fostului președinte, Eugen Tomac, încearcă să-l răstoarne de la putere pe actualul lider, Cristian Diaconescu. Deocamdată, a capturat pagina de Facebook a partidului și a anunțat Congres extraordinar pe 19 februarie, „pentru alegerea unei noi conduceri”. Diaconescu zice că nu va fi niciun Congres, pentru că toate acțiunile „grupării Tomac” sunt nestatutare.

Fostul ministru Cristian Diaconescu (62 de ani) acuză că o parte a PMP, avându-l în frunte pe europarlamentarul Eugen Tomac (40 de ani), fostul președinte al PMP până la alegerile parlamentare din decembrie 2020, forțează schimbarea sa de la șefia partidului, deoarece el, în calitate de președinte, se opune fuziunii cu PNL. Fuziune ce ar aduce câteva funcții unor fruntași ai PMP, dar ar consfinți dispariția partidului fondat de Traian Băsescu.

A fost o succesiune de reacții și contrareacții deosebit de rapidă. „Puciștii” (cei din fosta conducere) au capturat contul oficial de Facebook al PMP, unde miercuri seara au publicat următorul anunț: Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară s-a întrunit statutar astăzi, 12 ianuarie 2022, cu prezenţa a 46 de lideri din 69, şi a hotărât convocarea Congresului PMP în data de 19 februarie 2022 pentru alegerea unei noi conduceri naţionale“.

Cristian Diaconescu a reacționat joi dimineața, dar pe contul personal de Facebook, deoarece autorii „loviturii de palat” i-au blocat accesul la contul partidului.

- Advertisement -

Răspunsul lui Cristian Diaconescu

În această dimineață, am avut o surpriză neplăcută, să constat că un grup de «organizatori binevoitori» au convocat aseară o adunare, pe care au denumit-o în mod ILEGAL Colegiu Național (conform Statutului Partidului – urmează să revin cu detalii).

Au încercat să legitimeze aceasta adunare, inducând în eroare participanții că eu și colegii mei din Conducerea Centrală am fi parte din această inițiativă.

Ca să fie clar, NU am inițiat, NU am participat la întâlnire, NU legitimăm nicio decizie pe care ar fi luat-o acest grup, organizat în mod nestatutar.

- Advertisement -

Deciziile de demitere și numire a altor persoane pe loc, cât și așa-zisul Congres anunțat pentru februarie sunt ilegale, urmând ca cei care au organizat această inițiativă să cunoască consecințele în scurt timp.

Comunicarea pe pagina oficială a partidului este în acest moment compromisă, ceea ce se postează acolo nu reprezintă poziția oficială a Conducerii Centrale.”

Ulterior, într-o intervenție la Realitatea Plus, Diaconescu a adăugat: „Această mișcare a Colegiului Național este ilegală și nestatutară și aparține unui grup care își dorește ca PMP să fuzioneze cu PNL”.

„Cât timp voi fi Președintele PMP, nu voi permite ca ambițiile individuale ale câtorva să predomine interesului colectiv al PMP”

Cristian Diaconescu a făcut ulterior precizări suplimentare.

„În pofida faptului că România și românii se confruntă cu o serie de probleme extrem de serioase în acest moment, probleme care ar trebui să preocupe agenda publică a politicului întrutotul, în continuare observ că apar declarații și zvonuri despre cum PMP urmează sau nu să fie absorbit de alte partide politice.

Un subiect de importanță redusă, de altfel, pentru românii preocupați de creșterile exagerate de prețuri, de spitalele pline de bolnavi, de lipsa căldurii și a apei calde din locuințe și câte și mai câte alte probleme, cu adevărat serioase, care ar trebui să preocupe clasa politică în mod primordial.

Doresc astfel să fac câteva precizări clarificatoare privind poziția mea referitor la acest subiect.

1. Cât timp voi fi Președintele PMP, nu voi permite ca ambițiile individuale ale câtorva să predomine interesului colectiv al PMP;

2. PMP are o șansă reală ca prin unitate și păstrarea unei «coloane vertebrale» să devină o alternativă viabilă pentru electoratul de dreapta;

3. PMP are strategia sa proprie, nu copiază acțiunile altor partide, nu face alianțe «de frică» sau parteneriate conjuncturale în funcție de «cum bate vântul» guvernării;

4. Oricine nu reușește să accepte său să înțeleagă poziționarea actuală a conducerii PMP este invitat să-și dezvolte propria cale, în afara structurii de partid“.

Replica „grupului Tomac”: „Având în vedere situația internă a partidului și nevoia unei evaluări, PMP a decis convocarea Congresului pentru alegerea unei noi conduceri naționale”

În replică, la ora 11.57, pe pagina de Facebook a PMP a apărut un nou comunicat al „puciștilor”.

„Colegiul Național al PMP s-a întrunit statutar în data de 12 ianuarie 2022, cu prezența a 44 de membri din 69, și a decis convocarea Congresului PMP în data de 19 februarie 2022, la București, pentru alegerea unei noi conduceri.

La ședința Colegiului Național au participat liderii filialelor PMP Iași, PMP Prahova, PMP Caraș-Severin, PMP Bistrița-Năsăud, PMP București, PMP Sector 1, PMP Sector 3, PMP Sector 4, PMP Sector 6, PMP Buzău, PMP Maramureș, PMP Sălaj, PMP Dolj, PMP Gorj, PMP Bacău, PMP Mehedinți, PMP Mureș, PMP Botoșani, PMP Cluj, PMP Hunedoara, PMP Satu Mare, PMP Covasna, PMP Harghita, PMP Giurgiu, PMP Ialomița, PMP Tulcea, PMP Vaslui, PMP Vâlcea, PMP Vrancea, PMP Suceava, PMP Ilfov, precum și alți lideri ai PMP care sunt membri ai Colegiului Național – aleși locali și vicepreședinți.

Având în vedere situația internă a partidului și nevoia unei evaluări, PMP a decis convocarea Congresului pentru alegerea unei noi conduceri naționale.

Regretăm declarațiile domnului președinte Cristian Diaconescu cu privire la întrunirea statutară a Colegiului Național PMP, prin care sugerează că toți liderii PMP care s-au întrunit au o altă agendă. Precizăm că la ședința Colegiului Național nu s-a discutat despre relația cu alte partide, despre nicio fuziune sau alianță. PMP își continuă propriul drum, fiind al treilea partid la nivel național ca număr de aleși locali.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Dîncu zice că PSD și PNL ar putea candida pe liste comune în 2024, precum USL în 2012! „Participăm împreună la alegeri dacă vom câștiga în cultura colaborării”

* Moartea fulgerătoare a lui David Sassoli, președintele Parlamentului European, din cauza unei bacterii. „Democrația a pierdut un campion”

* Roberta Metsola, noua președintă a Parlamentului European, este o susținătoare a mișcării #Rezist din România

Daniel Ghiță (deputat PSD), declarații imbecile: „Hohenzollern, familie degenerată formată din hoți, sperjuri, trădători și criminali” / „A ținut poporul român în sărăcie, nedreptate, abuzuri infinite“

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (59) / Omul care prinde șoareci

* Ce mai face fugarul Mario Iorgulescu. ”Fizic este ciuruit, psihic este la pământ! Decât să stea în Italia ca la un fel de închisoare, ar prefera să vină în țară, să-și asume verdictul justiției”

* Putin le promite și celorlalți dictatori din țările ex-sovietice că-i ajută să rămână la putere în schimbul „alianței” cu Rusia, după modelul Belarus-Kazahstan

* Apelul intelectualilor ruși către Putin: „Dacă nu vom adera la NATO, ne vom transforma într-o provincie a Chinei”

* Surpriză: testul Covid din 16 decembrie al lui Djokovici apare negativ la verificarea făcută de „New York Times” și „Der Spiegel”! Australia investighează acum un fals în declarații al tenismenului sârb

- Advertisement -

6 COMENTARII

    • Acest Tomac, ahtiat dupa functii si dupa putere, are obraznicia sa-si vanda partidul ca sa obtina un ciolan.
      Total lipsit de scrupule, a reusit sa adune o „echipa castigatoare” si vor repeta experianta celeilalte, incluusiv golania se a-si lovi moiseleste presedintele.
      Ce fel de partid va rezulta daca, pe langa fauna ce o are deja, PNL se „imbogateste” si cu miseii si fripturistii din ALDE si PMP?

  1. Se bat pentru a fuziona cu un partid aflat in coma. Daca maine ar fi alegeri PNL nu mai ia 10% din voturi. Si PSD se clatina bine. Asa ca fiecare incearca sa-si obtina o sinecura si sa nu se scufunde. ALDE, Pro Romania, PMP nu mira pe nimeni ca vor sa se afunde in haznaua fesenista. In fond toti au radacini in PCR, FSN, PDL, …

  2. Diaconescu este poate cel mai înțelept, integru și bun politician al momentului. PMP trebuie sa profite și de faptul că PNL e foarte jos și pica in continuare, să strângă rândurile și să atragă electoratul de dreapta. De ce sa fuzionezi cu un partid în coma, care ar fi interesele? Sau și-a băgat și aici coada mutul de la Cotroceni?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -