Prima zi după Dăncilă. Cine crapă?

Să presupunem că măcar toţi cei care au semnat pentru moţiunea de cenzură vor şi vota pentru căderea Cabinetului Dăncilă. Cum va arăta România, aşadar, în prima zi fără PSD la putere?

N-ar fi prima oară, deşi pare c-a trecut un veac de când partidul lui Ion Iliescu nu mai ţine frîiele puterii şi lasă pe alţii să facă legea în ţară.

Dar chiar nu va mai ţine PSD frîiele puterii, deşi aflat în afara guvernării?

Păi hai să vedem: în câte judeţe din România, Consiliile judeţene nu sunt controlate de PSD şi aliaţii săi (aici putem include lejer ALDE şi Pro România, dar şi unele partide din opoziţia actuală, care au înţelegeri mai pe faţă, mai pe dos cu „baronii roşii”)?

Dacă nu greşesc, după alegerile câştigate de PSD în 2016, partidul condus pe atunci de Liviu Dragnea şi-a trecut în cont nu mai puţin de 28 de funcţii de preşedinte al Consiliului Judeţean, dintr-un total de 41.

Excelează, ştim bine, judeţele din sudul şi estul ţării, dar Dragnea şi-a „infiltrat” oamenii şi în teritorii ce păreau interzise PSD-ului, în Ardeal (Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Hunedoara).

În alte trei judeţe, la putere este UDMR-ul, aliat vechi al PSD nu doar politic, dar şi în materie de afaceri, pe ADN-ul tip Verestoy&co.

Grosso modo, doar în 25% din teritoriu PSD nu controlează judeţele din punct de vedere politic.

Să adaugăm aici primăriile mari şi mici, consilierii locali, dar şi instituţiile descentralizate ale Guvernului (direcţiile judeţene), care teoretic ar trebui să fie ocupate EXCLUSIV de funcţionari apolitici, dar care în realitate sunt populate masiv cu oameni plasaţi de PSD&Fraţii pe criterii de cumetrie-pile-şpagă-rude.

În acest peisaj complet ostil va ateriza noul Guvern al Opoziţiei actuale, presupunând că PNL, USR, PMP şi unii „minoritari” vor înţelege să-şi dea mâna într-un plan de salvare naţională, fie şi provizoriu, până la alegerile din 2020.

Ce va putea, aşadar, să facă un guvern al Opoziţiei actuale pe un teren în mare parte ostil, care e învăţat să „faulteze” orice încercare de reformare a aparatului de stat?

Nu mare lucru. Sigur că o pauză chiar şi de un an luată de PSD la putere este sănătoasă pentru un plan de curăţenie birocratică, dar aşa arată lucrurile pe hârtie. În realitate, nu e chiar aşa de simplu.

Baronii locali contează pe relaţii puternice, pe reţele de influenţă politică formate inclusiv din funcţionari „acoperiţi” politic – oamenii PSD, în general. Aceştia şi-au plasat, la rândul lor, propriii „clienţi” fideli în diverse funcţii şi locuri de muncă, deci plasa de păianjen „social-democrat” e puternică şi aproape invizibilă.

Toţi aceşti oameni au profitat de genul de stat de tip PSD-ist. Şi-au angajat pilele, în locul celor care ar fi meritat poate să ocupe acele joburi şi care au fost astfel nevoiţi să ia calea Diasporei, pentru a-şi câştiga traiul familiilor.

Alţii au făcut afaceri, prin interpuşi, profitând de informaţiile şi ponturile generate de relaţiile personale cu mai-marii judeţului. Au firme, angajaţi, bani. Şi ştiu că, în absenţa cumetriei subterane cu baronul sau primarul, toată „şandramaua lor de business” se va prăbuşi mai devreme sau mai târziu.

Ce vor face toţi aceştia atunci când vor avea deasupra, la Bucureşti, un Guvern care, teoretic cel puţin, va încerca să curme această caracatiţă de tip bananier? Se vor opune.

Nu prin proteste de stradă, ci prin tot felul de sabotaje mascate, tăcute, perfide chiar. Vor „da la presă”, presa lor, normal, ponturi despre oamenii din teritoriu însărcinaţi cu schimbarea filosofiei de guvernare.

Vor amâna decizii, dacă vorbim de funcţionarea din interiorul instituţiilor descentralizate. Se vor plânge pe cale sindicală. Vor şantaja. Vor bloca, de fapt, planul. Este forma lor de a-şi proteja modul de viaţă, chiar dacă el a fost construit pe o anomalie enormă. Consecinţa a fost alungarea din ţară a celor care nu au avut acces la această resursă de tip politic rudimentar, specifică fostului PCR, nomeclaturii comuniste.

Şi asta este doar o parte a provocării viitoarei puteri, căci există multe fronturi deschise, la fel de grave (vezi, de exemplu, redresarea bugetară, pregătirea de criză etc.).

Va fi o misiune foarte dificilă. Dar va fi şi mai complicat pentru actuala Opoziţie dacă va veni la putere abia peste un an. Moştenirea va fi şi mai grea, oricât de şablon sună expresia asta.

Totuşi, altă cale nu e. Fără încercarea de a presa de sus în jos, România nu iese la liman. Nu poate supravieţui cu un aparat de stat clientelar, construit doar pentru cei care au aderat la acest sistem de tip fanariot. Crapă. Deja a început să crape, dar încă nu se vede. Gunoiul ascuns sub preş ani şi ani este imens, la un moment dat, în lipsa eliminării lui, ne va izbi pe toţi în faţă. Inclusiv pe cei care au profitat.

Economia şi cifrele nu pot fi păcălite la infinit. Până acum, păcăleala a rezistat pentru că „neadaptaţii” acestei lumi strâmbe şi nedrepte social au fugit peste graniţe, preferând lupta pentru traiul afară decât bătălia din ţară. Dar cât va mai ţine, mai ales în condiţiile în care criza globală câştigă ţară cu ţară?

Nici cu presiunea de sus în jos nu e sigur. Ce e sigur însă e că trebuie s-o facă cineva. Iar PSD&Fraţii n-o vor face niciodată, chiar de-ar fi să se aleagă praful de tot. Ei sunt pregătiţi şi pentru scenariul în care totul crapă. Nu-i mai bine să crape caracatiţa lor?