Judecătoarea Nicoleta Margareta Ţînţ a fost aleasă, miercuri, preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.
„Miercuri, în cadrul şedinţei de plen a Consiliului Superior al Magistraturii, a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Consiliului doamna judecător Nicoleta Margareta Ţînţ, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii”, a informat CSM, într-un comunicat transmis de Agerpres.ro.
Surse din cadrul Consiliului au precizat, pentru AGERPRES, că Ţînţ a fost aleasă cu 15 voturi ”pentru” şi 4 – ”împotrivă”.
Pe 10 decembrie, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a amânat alegerea unui nou preşedinte, după ce la votul pentru desemnarea Nicoletei Margareta Ţînţ a ieşit de două ori egalitate – 9 voturi „pentru”, 9 „împotrivă” şi un vot nul.
Nicoleta Margareta Ţînţ a fost desemnată, prin vot, de Secţia pentru judecători a CSM pentru a candida la funcţia de preşedinte al Consiliului.
Nicoleta Margareta Țînț vine de la Curtea de Apel Brașov. Ea a făcut parte din grupul Liei savonea și a votat toate propunerile acesteia. Din acest grup au mai făcut parte judecătoarele Gabriela Baltag, Simona Marcu, Evelina Oprina și Mariana Ghena.
Judecătoarea Țînț a devenit șefa CSM în urma demersurilor făcute de ministrul justiției Cătălin Predoiu care nu dorea un blocaj al acestei instituții.
Conform unor surse, au existat contacte între membrii CSM, iar Predoiu a reușit să mute voturi către judecătoarea Țînț, cu promisiunea acesteia că va scoate instituția din epoca Savonea.
„Obiectivele pe care mi le-am propus în proiectul de candidatură (…) sunt centrate pe realizarea unor măsuri concrete menite să asigure îndeplinirea efectivă şi sub toate dimensiunile sale a rolului constituţional al Consiliului de garant al independenţei justiţiei, dar, în egală măsură, şi pentru a consolida încrederea magistraţilor în capacitatea Consiliul Superior al Magistraturii de a gestiona corespunzător toate problemele justiţiei”, a declarat Margareta Țînț, citată de Agerpres.ro.
Judecătoarea Andreea Annamaria Chiș de la Curtea de Apel Cluj a votat și de această dată împotriva judecătoarei Țînț, spunând că aceasta a susținut toate deciziile controversate ale Liei Savonea.
„Lia Savonea nu a luat decizia singură. Ea a avut sprijinul unei părți a CSM din care, cu regret îți spun că ai făcut parte. Noi nu am văzut în tine un sprijin ca ele să se oprească.
În loc să vină un mesaj, hai să rezolvăm problema, a venit un mesaj de revocare a vicepreședintelui pe care l-ai semnat si tu. Nu am văzut din partea ta, Nicoleta, o susținere a recomandărilor MCV și GRECO.
Eu acum am nevoie de fapte, mie nu-mi ajunge un cuvânt. Nu am o chestiune personală cu colega Țînț. Am o problemă cu colega care a avut anumite proiecte, care a avut anumite poziții”, a declarat judecătoarea Chiș, citată de Ziare.com.
Cine sunt membrii CSM?
Consiliul Superior al Magistraturii are în componenţă 19 membri: nouă judecători şi cinci procurori aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, preşedintele ÎCCJ şi procurorul general al României. Mandatul membrilor aleşi este de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii.
Potrivit Constituţiei şi Legii 317/2004 privind CSM, Consiliul este condus de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit.
Au dreptul să candideze doar cei nouă judecători şi cinci procurori aleşi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor. Nu pot candida la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte membrii de drept ai CSM şi reprezentanţii societăţii civile.
Conducerea CSM este aleasă prin votul membrilor plenului, iar dacă preşedintele este judecător, vicepreşedintele trebuie să fie procuror şi invers.
În prezent, Consiliul Superior al Magistraturii este format din judecătorii Simona Camelia Marcu şi Mariana Ghena – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea – Curtea de Apel Bucureşti, Nicoleta Margareta Ţînţ – Curtea de Apel Braşov, Andreea Annamaria Chiş – Curtea de Apel Cluj, Gabriela Baltag – Tribunalul Neamţ, Evelina Mirela Oprina – Tribunalul Ilfov, Mihai Andrei Bălan – Judecătoria Timişoara şi Mihai Bogdan Mateescu – Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Din CSM fac parte procurorii Codruţ Olaru – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cristian Mihai Ban – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Florin Deac – Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Nicolae Andrei Solomon – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Tatiana Toader – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Bruxelles: Nu e nevoie de poliția politică împotriva judecătorilor. E un pas mare.
Justitia Domina Regina Omnia Virtum
dupa mutra le cam trage !!!…inca o frana in calea justitiei..ia uite ce saraca e maimuta”in conturi bancare, familia are 160.000 de lei. Nicoleta Ţînţ a primit anul trecut 31.000 de lei pentru decontarea chiriei în Bucureşti, 68.000 de lei drepturi salariale restante de la Curtea de Apel Braşov, un salariu de 315.000 de lei salariu de la CSM şi diurna de detaşare de 128.000 de lei. În total, 542.000 de lei, adică 9.600 de euro pe lună. Soţul ei a încasat anul trecut 19.000 de lei din avocatură”””>………!!!!…o relicva a psd-ului….a lui adam si nita!!!…