Anul trecut, avertizam că relația României cu comunitățile istorice românești din țările vecine (Ucraina, Serbia, Ungaria, Bulgaria și Republica Modolva) este în pericol de a fi confiscată de extremiștii de la AUR. Dovada directă era și continuă să fie implicarea acestora în lucrările Universității de Vară „Izvoru Mureșului”, un eveniment de tradiție dedicat acestor comunități românești.
Din păcate, pericolul s-a concretizat, pe fondul indolenței autorităților statului român, astfel că ediția din acest an (a XXI-a) a „Universității de Vară” a fost total acaparată de naționaliștii de la AUR și de reprezentanți ai propagandei putiniste în România.
Principalul organizator al acțiunii este Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș. Această organizație a fost înfiinţată pe 4 iunie 2005, la Miercurea Ciuc, la Centrul Eparhial al Episcopiei Covasnei şi Harghitei al Bisericii Ortodoxe Române, cu binecuvântarea ideologică și implicarea organizatorică directă a episcopului ortodox Ioan Selejan (în prezent, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului), cunoscut pentru opiniile sale naționaliste.
Reiterăm câteva informații prezentate în articolul de anul trecut, despre personajele care controlează această organizație.
În martie 2022, președinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș a fost ales juristul Dragoș Burghelia. Acesta a fost propus pentru funcția de lider al Forumului de către avocatul Ioan Sabău Pop. Sunt cunoscute suficiente informații care confirmă faptul că aceste două personaje din „elita” Forumului fac parte dintr-un grup extins de ierarhi, preoți, profesori universitari, foști ofițeri de Securitate/SRI și politicieni extremiști ai AUR care promovează o ideologie naționalist-filietistă contrară valorilor Uniunii Europene și intereselor României în UE și în NATO.
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, controlat de un naționalist din cercul de apropiați al liderilor AUR
În decembrie 2021, naționalistul Dragoș Burghelia a fost ales președinte al organizației municipale Târgu-Mureș a AUR, în prezența unor lideri din conducerea națională a AUR: soții Claudiu Richard și Adela Târziu (între timp, soțul a devenit europarlamentar), precum și senatorul Sorin Lavric (considerat ideologul AUR).
Prezența publică a lui Burghelia ca lider local al AUR s-a opacizat, spre sfârșitul anului trecut, iar la recentele alegeri locale, acesta n-a apărut pe listele de candidați ai partidului extremist în Mureș.
În martie 2022, la doar câteva luni după implicarea lui în AUR, ca președinte de filială județeană, Burghelia a fost ales în funcția de președinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș. După ce naționalistul AUR a preluat conducerea Forumului, treptat, la edițiile din 2022 și 2023 ale Universității de Vară „Izvoru Mureșului”, mesajul naționalist și prezențele extremiștilor de la AUR au fost tot mai puternice și mai vocale. Ele au culminat cu ediția din acest an, care a fost controlată, cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române – principalul partener în organizare – de camarila liderilor AUR, George Simion și Claudiu Richard Târziu.
De ceva vreme, Burghelia este prezentat în presa locală în calitate de colaborator al Centrului European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) al Academiei Române, o instituție a cărei conducere este asigurată de sociologul Radu Baltasiu.
Același Baltasiu a fost invitat la ediția din acest an a Universității de Vară „Izvoru Mureșului”, unde a avut posibilitatea să-și promoveze viziunile naționaliste.
Jurnalistul Mircea Marian (platforma de presă DeFapt.ro) avertiza, într-o anchetă de presă publicată în decembrie 2023, că Centrul European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) al Academiei Române, sub conducerea lui Radu Baltasiu, „redistribuie mesajele anti-europene și anti-Ucraina ale propagandei lui George Simion”.
Amănunt important: directorul institutului, sociologul Radu Baltasiu, s-a aflat pe locul 23 pe lista AUR la alegerile din 9 iunie 2024, pentru Parlamentul European.
Acest institut funcționează din bani publici și se află în subordinea Academiei Române, care în 2023 a beneficiat de un buget de peste 600 de milioane lei (aproximativ 120 de milioane de euro!).
Contrar obligației de neutralitate politică, CESPE promovează permanent marotele propagandei AUR, inclusiv prin intermediul unei „reviste a presei” publicată săptămânal pe site-ul instituției, unde sunt preluate informații emise de publicații din rețeaua controlată, direct sau indirect, de AUR: R3media, Activenews, RGN. Aceste informații sunt o redistribuire a mesajelor politice ale AUR, cu accent pe cele anti-europene și anti-Ucraina, în numeroase rânduri fiind citați liderii extremiști ai AUR. Atitidunea naționalistă a CESPE se observă și prin titlul primit de o rubrică a revistei presei: „Români minoritari în România”.
Conform anchetei jurnalistice realizată de Mircea Marian, atitudinea naționalistă și pro-AUR a directorului CESPE, sociologul Radu Baltasiu, este cât se poate de evidentă. Astfel, Baltasiu declara în decembrie 2023: „În România, singura formațiune cu discurs național este Alianța Pentru Unirea Românilor. Am cunoscuți, amici și chiar prieteni care au unele îndoieli. Eu le-aș propune să-și transforme îndoiala în nădejde. Sunt singura formațiune politică cu ax creștin și național – ceea ce Țuțea numea, fără ocolișuri, «românesc». Tot ceea ce este în afara acestuia este pierdere de vreme aici pe pământ și cumplită eroare la Judecată”.
Nu întâmplător, Radu Baltasiu ocupă poziția de ministru al Educației și Culturii în guvernul-fantomă promovat intens de AUR pe rețelele de socializare, cu promisiunea implementării aberantului „Plan Simion”.
Revenind la Dragoș Burghelia, merită precizat că președintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș are puternice relații de colaborare și sprijin cu Biserica Ortodoxă Română, prin intermediul Prea Sfințitului Andrei, episcopul ortodox al Covasnei și Harghitei.
În aprilie 2024, aceste relații s-au dezvoltat prin recrutarea în conducerea Forumului a lui Daniel Corneanu, membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, decorat cu Crucea Episcopală și antreprenor prosper în domeniul agricol, așa cum anunță Burghelia pe contul său de Facebook.
La recentele alegeri locale, Daniel Corneanu a candidat pentru funcția de primar și consilier local în comuna Sărmaș, județul Harghita, din partea PMP.
Rezultă limpede că Dragoș Burghelia este o „tânără speranță naționalistă” foarte utilă atât extremiștilor din AUR, cât și grupării naționalist-filetiste din interiorul Sinodului BOR.
Rusofilii Cozmin Gușă și Adrian Severin – vedete la ediția 2024 a Universității de Vară „Izvoru Mureșului”
Lucrările din acest an ale așa-zisei „Universități de Vară” s-au constituit, de fapt, într-o generoasă oportunitate oferită vectorilor de propagandă putinistă din România pentru a-și răspândi marotele pe care Rusia le confecționează permanent pentru spațiul românesc.
Nu vom intra acum în detalii, urmând să dedicăm o analiză specială a afirmațiilor făcute la Izvoru Mureșului. Evidențiem însă faptul că, de la tribuna „Universității de Vară”, Adrian Severin îi îndemna pe americani să renunțe la „pacea americană” și să se integreze în „noua ordine mondială”, care-și are originea în Asia, și nu în spațiul euro-atlantic.
Care este „Asia” și care este „noua ordine mondială” promovate fără rușine de ex-pușcăriașul Severin? Evident, China comunistă (dictatură), Rusia lui Putin (dictatură), Iranul islamist (dictatură)! Nu este nevoie de prea mare efort pentru a înțelege ce fel de ordine mondială vor impune aceste dictaturi…
Rusofilul Cozmin Gușă a prezentat un fel de analiză a situației geopolitice internaționale, concluzia – strecurată printre rânduri – fiind aceeași cu a lui Severin: ordinea mondială euroatlantică se prăbușește, urmează o ofensivă a Rusiei putiniste și a Chinei comuniste.
Gușă a afirmat că rezervele naturale din subsolul României ar fi evaluate (de el, „cu ajutorul unui academician”!) la aproximativ 2.000 de miliarde de dolari, fără să prezinte vreo statistică, vreun detaliu despre cum a ajuns la acestă evaluare. Aceste resurse, desigur, „nu suntem lăsați” să le exploatăm…
Gușă se întreabă cum putem să fim lăsați (!) să exploatăm aceste resurse „măcar în parteneriat, că singuri nu mai avem nicio șansă să le exploatăm”. Răspunsul putinistului este că ar exista un proiect pregătit „în eprubete, dar nu de laboratoare românești”, și anume unirea cu Republica Moldova, și astfel „vom fi lăsați să ne exploatăm resursele sub pretextul că trebuie să hrănim această unificare”. Dacă s-ar agrea acest proiect, care „poartă amprenta Soros” pentru că „Republica Molova = Republica Soros”, trebuie ca „volanul să fie românesc”, elucubrează Gușă.
În discursul confuz și grandoman rostit la Izvoru Mureșului, Cozmin Gușă s-a lăudat că, în 2001, în calitate de politician, s-a dus la Moscova „să negocieze discret posibilitatea de reunire (a Republicii Moldova cu România – n. red.), pentru că reunirea trebuie prima dată agreată și discutată la Moscova, ca să putem s-o facem noi împreună cu partenerii noștri externi”.
Care a fost, de fapt, mesajul lui Gușă? Unul ticălos și trădător: Vreți unirea cu Republica Moldova? Lăsați UE, lăsați SUA, lăsați spațiul euro-atlantic! Doar Rusia lui Putin poate să vă ofere această unire, dacă vrea el! Deci, puneți-vă bine cu el, pupați-l în fund, nu-l mai huliți! Și mai ușor cu „Slava Ucraina”!…
Observăm că tandemul pro-rus Severin–Gușă ne-a transmis un mesaj foarte clar: România trebuie să renunțe la apartenența sa la Lumea Liberă (stat membru al Uniunii Europene și al NATO) și să-și caute la Moscova, la Putin, sprijinul și ajutorul în realizarea reunificării cu Rep. Moldova! Iar în contextul războiului din Ucraina, să obțină și recuperarea unor alte teritorii ca nordul Bucovinei și județele din sudul Basarabiei – care ne-au fot luate de fapt de ruși (pe vremea URSS) și date ulterior Ucrainei…
De ce girează Biserica Ortodoxă Română, Academia Română, Administrația Prezidențială și Cancelaria Primului-Ministru „Universitatea de Vară” anti-românească și pro-rusă de la Izvoru Mureșului?
Biserica Ortodoxă Română, din interiorul căreia a fost inițiată, cu mulți ani în urmă, Universitatea de vară de la Izvoru Mureșului, i-a acordat înalta binecuvântare, implicându-se și organizatoric, pentru ediția de anul acesta, prin PS Andrei, episcopul ortodox al Covasnei și Harghitei.
La ceremonia de deschidere a activităților „universității”, preotul Laurențiu Panciu, consilier cultural al Episcopiei Covasnei și Harghitei, a dat citire unui mesaj de binecuvântare din partea episcopului Andrei, cu îndemnul ca participanții să apere „Sfânta Biserică a Neamului și comoara ei duhovnicească”.
Nu este încă foarte limpede cât de mult se regăsește episcopul PS Andrei în siajul ori chiar în adâncurile grupării naționalist-filetiste din Sinodul BOR. Observăm însă că PS Andrei rămâne loial direcției naționaliste de acțiune instituită de PS Ioan Sălăjan, ierarhul care a contribuit major la inițierea și dezvoltarea proiectului „Universității de Vară” de la Izvoru Mureșului.
Echilibrul precar dintre grupările de interese din Sinodul BOR, poziția tot mai fragilă pe care o are Patriarhul Daniel în relația cu Sinodul, aderența unui număr tot mai mare de preoți, călugări și credincioși mireni la curentul naționalist-filetist, anti-UE, anti-NATO și pro-Rusia – toate acestea formează un context deosebit de favorabil grupării naționalist-filetiste din BOR.
Lipsa de reacție a Patriarhului Daniel la gravele rătăciri naționalist-filetiste comise de preoți, călugări și ierarhi ai BOR, ca și grava eroare de a-i propune pentru canonizarea ca Sfinți ai Bisericii pe pr. Dumitru Stăniloae (promotor al naționalismului legionaroid, dar și colaborator al dictaturii comuniste) și pe preoții legionari Ilarion Felea și Ilie Lăcătușu, ne oferă imaginea unei Biserici în criză, în pericol de a se prăbuși în rătăcirea naționalist-filetistă, așa cum s-a mai întâmplat cu BOR în timpurile dictaturii Regelui Carol al II-lea și Statului Național Legionar.
Influența pe care naționalism-filetismul o are în Sinodul BOR explică de ce principala Biserică creștină a românilor girează aberațiile toxice anti-românești și pro-ruse comise la „Universitatea de Vară” de la Izvoru Mureșului.
Academia Română, o altă instituție importantă a țării care oferă sprijin acestor naționaliști pro-Rusia, este implicată direct în organizarea „Universității”, prin Centrul European de Studii în Probleme Etnice (CESPE), aflat sub conducerea lui Radu Baltasiu, candidat pe listele AUR pentru Parlamentul European și naționalist asumat.
Totodată, să nu uităm că Academia Română încă se află sub conducerea extrem de toxică a unui alt naționalist (cu evidente nostalgii ceușiste), anume academicianul Ioan Aurel Pop. Prin urmare, avem explicația pentru girul acordat de Academia Română mizeriei naționaliste și pro-ruse de la Universitatea de Vară „Izvoru Mureșului”.
Conform presei locale, „chiar dacă nu au putut onora cu prezența, cancelariile Administrației Prezidențiale și cea a premierului României au transmis salutări și urări de succes” participanților de la Universitatea de Vară pro-rusă de la Izvor Mureșului.
Este deja de notorietate faptul că prim-ministrul Marcel Cioacu își dorește cu mare intensitate „covrigul” funcției de președinte al României. Nu întâmplător, de ceva vreme, candidatul PSD la funcția de Președinte al României are calculate ieșiri din decorul democrației pentru a se scufunda în haznaua naționalismului, în speranța că va rupe ceva voturi din bazinul electoral naționalist.
Probabil că în această „cheie” poate fi interpetat mesajul de salut transmis de Cancelaria Primului-Minsitru participanților la lucrările „universității de vară” organizate de extremiștii naționaliști. Cei care l-au sfătuit pe Ciolacu să transmită acest mesaj au comis însă o gravă eroare! Prin acest mesaj, prim-ministrul PSD a oferit legitimitate extremiștilor.
Despre mesajul Administrației Prezidențiale nu are rost să comentăm prea mult. Președintele Klaus Iohannis este doar un trădător al democrației, arhitectul guvernării PSD-PNL, una dintre cele mai ineficiente și corupte guvernări din România post-decembristă. Iohannis este primul președinte al României care și-a transformat un întreg mandat într-o excursie de lux pe banii românilor.
Primind girul unor importante instituții ale țării, naționaliștii, filetiștii, suveraniștii, putiniștii adunați la Universitatea de Vară „Izvoru Mureșului” confiscă relația statului român cu comunitățile românești istorice din vecinătatea României. Ei se pregătesc să ia cu asalt România, la alegerile parlamentare și prezidențiale, în speranța că vor obține suficientă putere politică pentru a scoate țara noastră din spațiul euro-atlantic al Lumii Libere, transformând-o într-o gubernie aruncată la picioarele lui Putin.
Beseareca, cu Înalți prelați și mici pochi – politruci – așa zis jurnaliști – patroni TV – academicieni…ptiu Drace!
Ăștia chiar că nu simt că Globul se mișcă în altfel. Politic vorbind.
Mă apucă mila pentru ei.
Dând la o parte aceste elemente partea bună e că România în linii generale e Pro 🇪🇺 și Pro NATO/OTAN.
Niște slăbănogi, aia e ce sunt ăștia….claie pupcălaie, la grămadă 😃
România nu e pierdută!!!
Partidul cel mai votat o sa fie in top si in toamna. Extremismul o sa fie fix cat sa iasa de-o majoritate. Sa vezi atunci pro.
@Trist
Ce ai fi dispus să faci pentru ca ” tristețea „😃 și frica/pesimismul pentru viitor să-ți dispară??😃
@Levente Puskás: 👍👏👏👏
Nu inteleg reactia voastra.
S-a intamplat ce zic deja la locale. Caz concret. Pesimist o sa fiu cat traiesc. Cand vezi atata risipa de viata, ne-am nascut in Rai si il transformam in Iad, nu ai cum sa razi ca prostul. Caderea din Rai s-a intamplat cand Adam si Eva s-au apucat sa ridice blocuri si sa manance croissant si sa bea bere. E si piesa de teatru dupa Morometii, a lui C Stefanescu, de vina e soiul. Dar pe urma, actorul principal ce face, dezamagire. Roluri in loc de viata. Nu ai cum sa razi la soare ca prostul. E multa risipa. Viata pianistului rus mort prin autoinfometare in contul cui trece, pe mainile cui e risipa.
Desore tragedia pensionarilor când veți scrie. Că HaHANews, G4meme, Zoaie.com etc nu vor scrie c[ le scade solda
JOS CIUMA ROSIE RUSEASCA SI PSD -ISTA SI AUR-ISTA SI DE ORICE FEL DIN ROMANIA !!!!
Articolul ridică întrebări importante despre influența naționalistă și extremismul în cadrul unor evenimente tradiționale dedicate comunităților românești din afara granițelor. Este îngrijorător să vedem cum autoritățile par să fie pasive în fața acestor tendințe, permițând astfel confiscarea unui dialog important de către grupuri cu agende radicale. Cum credeți că ar trebui să răspundă societatea civilă și autoritățile pentru a proteja aceste evenimente de astfel de influențe și pentru a menține un dialog echilibrat și constructiv?
Prin indiferență și nebăgare in seamă ar trebui să răspundă.
99.99 % dintre romani nici au auzit de universitatea asta.
Să ne inflamăm și să comentăm inseamnă să intrăm in jocul lor.
Cam asta este meteahna noastră,ne consumăm energiile cu toate fleacurile și cu toți idioții.
Rezultatul la scrutinul din vara arata ca mai mult de 0.01 procente au auzit.
Si sa ne inflamam dupa? Ca de comentat nu cred ca mai are cineva curaj. Cati au comentat si au scapat cu viata de sub pumn?
Imi spunea cineva, care traieste peste hotare, ca prea vorbim in “energii” si, adaug eu, in ceacre, curand si in caste, daca nu le avem deja.