luni, noiembrie 25, 2024
AcasăNewsPlagiat în masă la Universitatea din Suceava: 113 studenți au fost prinși...

Plagiat în masă la Universitatea din Suceava: 113 studenți au fost prinși că s-au prezentat la examene cu texte furate de pe Internet, de la alți autori

-

Plagiat în masă descoperit de profesori la Universitatea din Suceava: nu mai puțin de 113 studenți au fost avertizați în scris pentru că s-au prezentat la examene cu texte scrise de alți autori, pe care le furaseră de pe Internet.

Cazul a fost dat publicității de Biroul de Presă al instituției, conform Agerpres, dar fără îndoială că e vorba doar de o picătură într-un ocean. La Suceava au fost prinși plagiatorii, dar fenomenul este masiv în toată România, unde furtul proprietății intelectuale se practică până la nivelul lucrărilor de doctorat.

USV verifică toate lucrările cu ajutorul unui program special, care le compară cu textele apărute deja

Potrivit comunicatului dat de Universitatea din Suceava, decizia de a-i sancționa pe hoții de texte s-a luat la cel mai înalt nivel al instituției: “În urma propunerilor venite de la consiliile facultăţilor din cadrul Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava, în şedinţa Consiliului de Administraţie din 19 ianuarie 2021 a fost analizat modul în care membrii comunităţii academice respectă normele Codului de etică şi deontologie profesională. Constatând că încă există tentative de însuşire a unor texte de pe internet şi de prezentare a unor referate, rapoarte, lucrări care conţin un procent semnificativ de similitudini cu surse publicate deja, CA al USV a decis sancţionarea cu avertisment scris a unui număr de 113 studenţi, conform prevederilor Regulamentului cadru privind activitatea profesională a studenţilor“.

Este, totuși, un gest de curaj al profesorilor din Suceava, în condițiile în care numeroase alte Universități din România trec sub tăcere sau închid ochii în fața plagiatului masiv al studenților.

- Advertisement -

USV i-a prins pe cei care au încercat să trișeze cu ajutorul unui program informatic care verifică similitudinile dintre lucrările prezentate și altele existente deja. Profesorii folosesc softul pentru a testa lucrările de licență, disertație și doctorat, dar și referatele depuse de studenți pe parcursul anului universitar.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ruptură la vârf în PNL. Rareș Bogdan, atac dur la Orban: „I s-a umflat capul la Palatul Victoria! Cu excepția lui Boc, toți premierii s-au stricat la cap, au ieșit trăncăniți la cap”

* Atac macabru al lui Roșca Stănescu la adresa lui Orban: „Va trebui să plece de la PNL, cu picioarele înainte sau cu picioarele pe altă parte!”

* „Atacurile violente” la adresa lui Ivan Patzaichin au venit de la președintele USR Sulina! Repudiat de partid, acesta și-a dat demisia, dar Patzaichin nu se răzgândește

* Păzea, Șoșoacă se înarmează! „De mâine voi face cerere pentru permis de port-armă. Trebuie să mă apăr cumva”

2 COMENTARII

  1. Studenții ca studenții, dar verificați ”doctorii docenți”, că la cîte doctorate s-au făcut pe la noi a rămas lumea fără subiecte de cercetat pe următorii 50 de ani…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -