luni, septembrie 16, 2024
AcasăSportPe "antrenorul în pijamale" Gigi Becali îl bate toată Moldova: 0-1 cu...

Pe „antrenorul în pijamale” Gigi Becali îl bate toată Moldova: 0-1 cu Poli Iași, după 0-2 cu Oțelul! Bonus: golănia și prostia vedetei Olaru

-

Mascarada patron-antrenor îi explodează în față lui Gigi Becali: evacuat din Liga Campionilor spre Liga Europa, eșuat în subsolul clasamentului după 5 meciuri jucate în SuperLiga României.

Meciul FCSB – Poli Iași, disputat sâmbătă pe stadionul Steaua, în etapa a 6-a a SuperLigii, a fost definiția dezastrului adus de implicarea brutală a patronului de club în activitatea tehnică a antrenorilor echipei.

A fost a 5-a partidă jucată de campioana României în SuperLigă, întrucât meciul din etapa a 4-a, FC Botoșani – FCSB, a fost amânat, pentru o mai bună reprezentare europeană.

Dintre cele 5 partide ale echipei lui Becali, 4 au fost pe teren propriu, disputându-se în Ghencea. Iar singurul meci din deplasare, cel cu nou-promovata Unirea Slobozia, s-a jucat de fapt pe teren neutru, la Clinceni (județul Ilfov), mult mai aproape de București decât de Slobozia.

- Advertisement -

Așadar, FCSB a jucat 4 meciuri acasă și unul pe teren neutru, la marginea Capitalei. Și totuși, bilanțul este unul negativ: o victorie, două egaluri și două înfrângeri, golaveraj 6-8.

Mai mult: chiar și singura victorie a FCSB, 3-2 cu Farul Constanța, a fost obținută cu mult noroc. În minutul 87 era 1-2, iar golurile salvatoare au fost marcate de Olaru în minutele 87 și 90+4, ultimul din penalty.

Dorinel, Tony și „antrenorul în pijamale”

FCSB a fost învinsă în Ghencea de ambele echipe moldovene care au descins aici: Oțelul Galați și Poli Iași. Dorinel Munteanu (56 de ani) și portughezul Tony da Silva (43 de ani), ex-fotbaliști și antrenori adevărați, l-au făcut de râs pe „antrenorul în pijamale” Gigi Becali.

- Advertisement -

Cea de-a treia formație din Moldova, FC Botoșani, n-a putut bifa un succes, pentru că meciul din etapa a 4-a a fost amânat, la solicitarea bucureștenilor.

Și în preliminariile Ligii Campionilor, singura victorie a FCSB în patru partide (se exclude „dubla” cu amatorii de la Virtus, campioana San Marino: 7-1 și 4-0), 1-0 „în deplasare” cu Maccabi Tel Aviv – la Budapesta, adică pe teren neutru (mai aproape de București decât de Israel!) – a fost obținută printr-un gol înscris târziu, în minutul 90.

FCSB în SuperLigă

  • 1-1 (a) cu U Cluj
  • 2-2 (d) cu Unirea Slobozia
  • 0-2 (a) cu Oțelul Galați
  • 3-2 (a) cu Farul Constanța
  • 0-1 (a) cu Poli Iași

FCSB în Liga Campionilor

  • 7-1 (d) și 4-0 (a) cu Virtus (San Marino) – turul 1 preliminar
  • 1-1 (a) și 1-0 (d) cu Maccabi Tel Aviv (Israel) – turul 2 preliminar
  • 1-1 (d) și 2-3 (a) cu Sparta Praga (Cehia) – turul 3 preliminar.

În concluzie: din cele 9 meciuri care au contat (6 disputate acasă, două pe teren neutru, unul în deplasare), FCSB a câștigat doar două: unul cu gol în minutul 90, celălalt în 90+4!

Eu plătesc, eu fac schimbările! Cui nu-i convine, să plece!

Doi antrenori-lachei și un patron-impostor

Marea problemă la FCSB este că autoritatea celor doi antrenori, cipriotul Elias Charalambous (43 de ani – antrenorul oficial, pentru că deține licența Pro) și Mihai Pintilii (39 de ani – antrenorul de facto, fără licența Pro), este subminată permanent de patronul Gigi Becali (66 de ani).

De altfel, de o vreme, latifundiarul din Pipera nici măcar nu încearcă să ascundă faptul că el stabilește primul „11” și tot el dictează schimbările, trecând peste considerentele sportive – tehnice, tactice, pregătire fizică, formă sportivă etc. – invocate cu voce timidă de cei doi antrenori.

Iar schimbările sunt, de regulă, heirupiste, iar uneori de-a dreptul aberante. Logica lipsește în această ecuație, decisiv este „flerul” non-antrenorului, felul în care crede el că funcționează fotbalul. De exemplu: dacă un jucător care merge mai des la biserică sau face mai multe cruci în prezența patronului, poate chiar frământă niște mătănii, ține cruciulițe la vedere ori pune pe Facebook învățături creștine, atunci el are șanse mai mari să fie titular. Sigur, dacă nu joacă bine într-un meci (sau i se pare patronului că nu joacă), atunci e tratat ca un necredincios, ca un păcătos, chiar ca un păgân, e ex-comunicat dintre favoriți și mai prinde echipa când devine altul mai păcătos ca el.

„Antrenorul” care nici măcar nu vine la stadion!

Sâmbătă, în Ghencea, Gigi Becali a aplicat tactica absurdă de a face la pauză majoritatea schimbărilor, justificând apoi în registru penibil: „Am greșit echipa de bază!” sau, mai ales, „N-am nimerit primul «11»!”. Căci, pentru el, totul este o loterie, o nimereală, în așteptarea combinației câștigătoare. Și tot ca la loto, câteodată echipa câștigă, iar el își umflă pieptul de mândrie, convins că el chiar se pricepe la fotbal, ba chiar îi dă târcoale geniul. Oricum se consideră mai priceput decât antrenorii angajați de el, altfel i-ar lăsa pe ei să facă echipa și schimbările.

Culmea ridicolului: Becali nici măcar nu mai dictează schimbările din loja de la tribuna oficială, ci de acasă (de la Pipera) sau de la palat (de lângă sediul Guvernului). Stă în pijamale, mănâncă telemea, bea un pahar de vin, se uită la televizor și-și sună un aghiotant aflat la stadon: băăă, să iasă ăla, ăla și ăla, să intre ăla, ăla și ăla! Înainte de a închide, urechea îi e gâdilată de vocea sclavetelui: da, nea Gigi, am înțeles!

La cap, da, acolo e problema!

FCSB – Poli Iași 0-1

A marcat: Bordeianu (27).

Eliminat: Olaru (36).

FCSB: Târnovanu – Pantea (46 Oct. Popescu), Ngezana, Dawa, Panțîru – Lixandru (46 Alhassan), Șut – Băluță (46 Baeten), Olaru, Ștefănescu (46 Miculescu) – Daniel Popa (62 Fl. Tănase).

Poli Iași: Jesus – Guilherme Soares, Samayoa, Claudio Silva, Atanaskoski – Bordeianu (90+2 F. Ilie), Gouet – Gheorghiță (60 David Popa), A. Roman (84 Mișkovici), V. Gheorghe (60 Tailson) – Kamberi (90+2 Ispas).

Clasamentul SuperLigii

Cazul Paolo Rossi: Becali l-ar fi schimbat și l-ar fi făcut de râs la televizor!

Dincolo de puseele paranoice care explică toată această nebunie, Becali mai are o defecțiune majoră: lipsa de răbdare. Dacă i se pare lui că Băluță și Ștefănescu au jucat prost în prima repriză, la pauză dă telefon și aceștia nu mai revin pe gazon. În mintea lui nu există varianta ca respectivii jucători să se dezlănțuie în repriza a doua.

Un exemplu la îndemână: dacă Paolo Rossi (1956-2020) ar fi avut ghinionul să aibă un selecționer precum Gigi Becali la Coppa del Mondo 1982, el n-ar fi marcat niciun gol, iar Italia n-ar fi luat titlul mondial, nici măcar în semifinale n-ar fi ajuns (Brazilia avea o echipă fabuloasă, iar în grupa din faza a doua mai era și Argentina).

Dar pe banca Italiei s-a aflat un om înțelept, Enzo Bearzot (1927-2010), care a insistat cu Paolo Rossi chiar și după cele acesta a fost „mort” în cele tei meciuri din prima fază a grupelor (0-0 cu Polonia, 1-1 cu Peru, 1-1 cu Camerun), n-a mișcat nici în cel de-al patrulea (2-1 cu Argentina), dar s-a dezlănțuit în ultimele trei partide, cele decisive: trei goluri în poarta Braziliei (3-2), două în semifinala cu Polonia (2-0) și unul – primul – în finala cu R. F. Germania (3-1). „Mână moartă” în primele patru partide, Paolo Rossi a devenit golgheterul turneului final din Spania prin reușitele din ultimele trei meciuri. Pentru că Bearzot a crezut în el…

Paolo Rossi – Enzo Bearzot

Apropo: în finală, la pauză, era 0-0, iar Rossi nu făcuse mare lucru. Gigi Becali l-ar fi schimbat pe loc, iar Rossi n-ar mai fi avut ocazia să deschidă scorulîn minutul 57. De fapt, atoateștiutorul din Pipera l-ar fi schimbat de la pauza primului meci, cel cu Polonia, și l-ar fi făcut de râs la televizor, că „nu e bun de nimic, prost am fost eu că l-am luat la Mondiale”.

Schimbări ca la Loto 6/49

Sâmbătă, la 0-1 cu Poli Iași, Gigi Becali a dictat patru schimbări la pauză – o nebunie!

  • Băluță – înlocuit cu Baeten;
  • Ștefănescu – înlocuit cu Miculescu;
  • Pantea – înlocuit cu Oct. Popescu;
  • Lixandru – înlocuit cu Baba Alhassan.

În minutul 62 l-a scos și pe D. Popa, înlocindu-l cu Fl. Tănase, deși era evident că ex-„arabul” nu e cu pregătirea la zi.

După o oră de joc, pe teren nu se mai afla niciun fotbalist din trioul ofensiv cu care începuse FCSB: Băluță – D. Popa – Ștefănescu! O formulă evident mai bună decât „zarzavatul” din ultima jumătate de oră: Baeten – Miculescu – Alhassan – Oct. Popescu – Fl. Tănase, dintre care ultimii doi nu mai jucaseră de ceva vreme.

Apropo: cele mai bune execuții ofensive ale FCSB le-au avut Ștefănescu (slalom spectaculos și șut apărat de portar) și D. Popa (șut în bară), realizări pe care înlocuitorii lor nu le-au avut.

Crampoanele golănești ale lui Olaru. Și un dublu deficit: de creier și de caracter

Intervențiile ciobănești ale lui Gigi Becali în alcătuirea echipei și în schimbările iraționale au ridicat nivelul de nervozitate în rândul jucătorilor. Așa se explică gestul necugetat, de-a dreptul golănesc, al căpitanului Darius Olaru, care l-a lovit cu crampoanele pe Bordeianu, lăsându-și echipa în 10 oameni încă din minutul 36.

VIDEO: Rezumatul meciului FCSB – Poli Iași 0-1

La faza eliminării, Darius Olaru (26 de ani) a arătat multă lipsă de caracter. El a contestat vehement cartonașul roșu primit, deși se vedea și de pe lună că el a ridicat intenționat gheata și i-a aplicat unui adversar „lovitura calului”.

Lovitura „cu copita” aplicată de Olaru

Mai mult, Olaru a gesticulat cu tupeu în direcția adversarului pe care tocmai îl lovise, răstindu-se la el să se ridice, că „nu i-a făcut nimic”!

Gesturi generate de lipsa de caracter

Olaru a dovedit și multă prostie: se comportă ca și cum n-ar fi aflat că există videoarbitraj (VAR), pe care nu-l poți păcăli cu asemenea gesturi golănești.

„Nu e, domn’e, n-am făcut nimic! Se preface, nici nu l-am atins!” – În rezumat: deficit de creier

Următoarele meciuri ale FCSB

  • 22 aug.: LASK Linz – FCSB (Europa League, play-off)
  • 25 aug.: Hermannstadt – FCSB (SuperLiga, etapa a 7-a)
  • 29 aug.: FCSB – LASK Linz (Europa League, play-off)
  • 31 aug.: FCSB – UTA (SuperLiga, etapa a 7-a)

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

De la Iordănescu II la Lucescu I. La 79 de ani, Mircea Lucescu redevine selecționerul naționalei de fotbal. Prima dată a fost numit la 36 de ani

Despărțirea fără suflet dintre Iordănescu II și „Generația de Suflet”

Cele trei rezerve care au asigurat triumful Spaniei: doi basci și un catalan rebel

OLANDA – ROMÂNIA 3-0. Noi suntem, de fapt, Țara de Jos. Ăsta ne e nivelul, să zicem mersi că am ajuns aici!

Miracol până la capăt: locul 1 în grupă, cu 5 puncte peste Elveția! „Naționala sufletistă” va fi în urna a 2-a la tragerea la sorți pentru Euro 2024

S-a născut naționala pentru America 2026! Mergem cu încredere la Euro 2024: avem, în sfârșit, o echipă valoroasă și cu suflet

Nu ne-au furat nicio medalie! Anunțul frustrat al mamei-antrenoare și explicațiile lucide ale Nadiei Comăneci

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -