vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNewsPas mare spre protejarea copiilor. Codul Penal, modificat: de azi, proxenetismul, pornografia...

Pas mare spre protejarea copiilor. Codul Penal, modificat: de azi, proxenetismul, pornografia infantilă, agresiunea sexuală și traficul cu minori nu se mai prescriu

-

Coaliția PNL – USR-PLUS – UDMR a trecut prin Parlament, iar președintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea care modifică, în sfârșit, Codul Penal pentru ca infracțiunile sexuale care-i vizează pe minori să nu se mai prescrie. Pornografia infantilă, proxenetismul, agresiunea sexuală, traficul de minori sau de persoane și sclavia intră, începând din 1 iulie 2021, pe lista infracțiunilor care nu se mai șterg, alături de genocid și crimele împotriva umanității, scrie HotNews.ro.

Valul tot mai mare de astfel de infracțiuni sexuale împotriva minorilor, de pornografie infantilă și alte astfel de fapte îi îngrozește, literalmente, pe procurorii specializați și pe polițiștii care le investighează, dezvăluie surse din sistem pentru Ziaristii.com.

Fenomenul este, la ora aceasta, scăpat de sub control în România, iar cazurile (destul de multe) care ajung în instanță sunt foarte adesea tratate cu indulgență de judecători, aceștia dând de multe ori pedepse cu suspendare. În multe alte cazuri, infractorii scapă fie pentru că ancheta și procesul durează prea mult, fie pentru că denunțarea faptelor se petrece prea târziu.

Legea modificată care intră în vigoare mai prevede, de asemenea, obligația martorilor de a anunța la poliție faptele. În caz contrar, martorii primesc și ei condamnare de până la 3 ani.

- Advertisement -

Cresc, de asemenea, pedepsele pentru perverși. Faptele acestora care pun în pericol viața minorului sau sunt făcute de indivizi recidiviști duc la majorarea cu o treime a limitei speciale a pedepsei.

În expunerea de motive care a dus la modificarea legii se menționează: “Finalitatea urmărită de prezentul proiect de lege este de a asigura dreptul la îndeplinirea actului de justiţie pentru toţi supravieţuitorii actelor de agresiune sexuală, trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism, pornografie infantilă şi tortură, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea infracţiunii şi până la momentul depunerii plângerii penale, întrucât urmările unor astfel de fapte sunt, de asemenea, imprescriptibile, victimele suferind de pe urma acestor fapte pentru tot restul vieţii, dar şi pentru a aduce actul de justiţie la efectele scontate şi drepte – pedepsirea reală a infractorilor“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* DNA dă iama în Ministerul Transporturilor: un director și 4 angajați, arestați la domiciliu pentru cumpărarea la suprapreț a 4 nave. Comisionul directorului: 2 milioane de lei

* Guvernul a înființat Garda Forestieră Națională, prin OUG, pentru a lupta cu mafia defrișărilor ilegale

* Șoșoacă, prin ieșirile ei grotești, schimbă Regulamentul Parlamentului! Orban: „Acest personaj sinistru nu înțelege unde se află”

A murit Florin Condurățeanu, „vraciul” gazetăriei române. A fost un om bun. Nu mai are cine să „ne pupe pe suflet”

* Patru companii municipale înființate de Firea au fost desființate. Salarii medii: 9.000 – 13.000 de lei pe lună

Angajații unei primării își trăgeau câte două salarii pe lună – unul pe card, celălalt cash. Pagubă: 450.000 de lei. Primarul a reclamat peste tot, dar degeaba

* „Se duc lupte grele în subterane pentru salvarea lui Piedone, în dosarul «Colectiv»”. CSM face presiuni infernale pentru a scoate din joc un procuror DNA

* Șeful Poliției de Frontieră Mehedinți acoperea mafia contrabandiștilor de țigări. Uriașă anchetă DIICOT și DGA

În România s-au descoperit șpăgi de un miliard de euro în ultimii 6 ani. Unii infractorii prinși au luat mită mai mare decât tot bugetul DNA

Programul „sferturilor” la Euro 2020. Patru Mari Puteri eliminate în „optimi”: Franța, Germania, Portugalia, Olanda

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -