Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi, la Brăila, că are informaţii potrivit cărora liderul PSD, Liviu Dragnea, se pregăteşte să ofere „mită electorală” primarilor liberali din „fantomaticul” Fond de dezvoltare şi investiţii, pentru a-i determina să nu se implice în campania electorală sau să se implice de partea PSD.
„Vreau să abordez un subiect legat de mita electorală din bani publici pe care o pregăteşte Dragnea. Mi-a fost semnalat de mai mulţi colegi şi de foarte mulţi cetăţeni că domnul Dragnea a anunţat că 10 miliarde de euro sunt la dispoziţia primăriilor pentru a accesa fonduri din fantomaticul Fond de dezvoltare şi investiţii, care a fost înfiinţat prin Ordonanţa 114. Avem informaţii de la primari liberali că sunt invitaţi la întâlniri cu preşedinţi de Consilii Judeţene, cu miniştri din Guvern, întâlniri în locaţii ascunse, în care pur şi simplu li se condiţionează acordarea de proiecte finanţate din acest Fond de dezvoltare şi investiţii de neimplicarea în campania electorală pentru europarlamentare şi pentru referendum. Adică ce face PSD astăzi? Momeşte toţi primarii din România cu bani care nu le aparţin, bani care nici măcar nu există în Legea bugetului de stat, pentru că finanţarea Fondului de dezvoltare şi investiţii se face prin împrumuturi de la trezorerie, nu există prevedere bugetară cu sume alocate pentru acest Fond de dezvoltare şi investiţii şi foloseşte banul public ca să corupă primari, inclusiv PSD, care nu îi mai suportă şi care nu mai vor să audă de PSD, să-i determine să nu se implice în campanie sau eventual să se implice în campanie de partea PSD”, a susţinut Orban.
Ludovic Orban a comparat situaţia de acum cu cea de la alegerile prezidenţiale, când „prin intermediul OUG 55, Dragnea umbla ca Moş Crăciun cu sacul în spinare şi oricărui primar care era dispus să treacă la PSD îi oferea cel puţin un proiect din PNDL”.
„La vremea respectivă, dacă vă aduceţi aminte, preşedintele Iohannis a şi formulat o plângere penală. S-a constituit dosar penal in rem, după care n-au mai continuat cercetările privitor la această corupere instituţionalizată din bani publici, din bani de la bugetul de stat folosiţi pentru a momi primari şi pentru a-i determina pe primari să aducă voturi pentru PSD folosind bani publici oferiţi pe post de mită electorală. Le readuc aminte PSD-iştilor că şi atunci au încasat o bătaie soră cu moartea. Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale, cu toţi cei 500 de primari care au trecut la PSD, cu 10% diferenţă, 10 procente diferenţă în turul II. Aşa se va întâmpla şi acum în alegerile europarlamentare”, a afirmat Orban.
Potrivit liderului PNL, actualul Guvern trece printr-o „criză bugetară fără precedent”, deoarece execuţia bugetară pe primele trei luni arată încasări mult mai mici decât încasările proiectate şi cheltuieli mult crescute din cauza „angajărilor de cheltuieli în mod nesăbuit”.
„Actualul Guvern nu are capacitatea nici măcar să finanţeze proiectele din PNDL şi, de asemenea, nu are capacitatea de a susţine investiţiile publice care au demarat, fie investiţii publice guvernamentale, fie investiţii publice locale. Actualul Guvern refuză să asigure cofinanţarea pentru proiectele cu fonduri europene, riscând să pună autorităţile locale într-o situaţie în care nu vor avea capacitatea să absoarbă fondurile europene, pentru că nu au resursele financiare necesare pentru a putea asigura cofinanţarea. Nu în ultimul rând, readuc aminte fiecărui primar din România că 2019 este al doilea an consecutiv în care Guvernul PSD a jefuit comunităţile locale. În 2018 bugetele locale au pierdut peste 7,5 miliarde de lei iar în 2019, pe baza cheltuielilor estimate până în prezent, bugetele locale au mai pierdut încă 7 miliarde. Iar acum este o situaţie de-a dreptul hilară, dacă nu revoltătoare”, a mai spus Orban, citat de Agerpres.
Da, javrele psdiste cu infractorul in frunte, sunt absolut ordinare, trebuie sa scapam la alegeri de ei!