joi, aprilie 25, 2024
AcasăLumeaEuropaO veste bună pentru sute de mii de români: Brexit-ul se amână!

O veste bună pentru sute de mii de români: Brexit-ul se amână!

-

Brexit-ul intră în prelungiri. Nu e exclus ca în acest timp curentul anti-Brexit, tot mai puternic, să reușească impunerea unui nou referendum, care să anuleze Brexit-ul și să mențină Marea Britanie în Uniunea Europeană.

Negociatorul-şef al UE, francezul Michel Barnier, aduce o noutate importantă: ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va trebui amânată chiar dacă Acordul Brexit va fi aprobat de Camera Comunelor pe 12 martie, deoarece nu mai este timp suficient pentru ratificarea documentului de către ţările şi instituţiile europene.

Întrebat dacă este posibil ca Acordul Brexit să fie ratificat de Uniunea Europeană în cazul în care Camera Comunelor îl va aproba pe 12 martie, Michel Barnier a răspuns, potrivit publicaţiilor „Die Welt” şi „El Mundo”: „Nu, nu. Ar urma să fie o prelungire a negocierilor, motivată ori tehnică”.

- Advertisement -

„Dar trebuie întrebată Marea Britanie. Dacă va fi acordat votul pe 12 martie, iar procedura (de ratificare) durează două luni, atunci s-ar justifica”, a spus negociatorul-şef al UE, conform cotidianului „The Independent”.

Michael Barnier a precizat că Bruxelles-ul este pregătit să ofere Londrei „garanţii suplimentare, asigurări şi clarificări că soluţia menţinerii statutului frontierei irlandeze va fi doar temporară”.

„În opinia mea, problema nu trebuie prelungită trei sau şase luni, deoarece nu trebuie prelungită starea generală de incertitudine în Europa după scrutinul europarlamentar, dar decizia le va aparţine şefilor de state”, a explicat Barnier. Decizia amânării ieşirii Marii Britanii din UE poate fi luată de Consiliul European.

CITIȚI ȘI:

SONDAJ: Cu cine veți vota pe 26 mai, la europarlamentare?

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -