Rachete ucrainene de mare precizie cu rază lungă de acțiune au lovit și distrus un sistem antiaerian S-400, pe care propaganda Rusiei îl declara infailibi. Este un nou eșec major al armelor-minune cu care se lăuda regimul Putin, după ce s-a dovedit că nici tancurile T-14 Armata, rachetele Kinjal și avioanele stealth Suhoi-57 fie nu se ridică la înălțimea reclamei, fie sunt de-a dreptul neoperaționale.
Lovitura dată sistemului S-400 este la Henișesk, 120 de kilometri depărtare de linia frontului, chiar la intrarea în peninsula Crimeea. Modulul de comandă al sistemului antiaerian – adică partea cea mai importantă și mai scumpă – a fost făcut praf.
Faptul că atacul s-a produs la o distanță atât de mare sugerează că lovitura s-ar fi putut da cu o rachetă stealth cu rază lungă de acțiune de tipul Storm Shadow, dintre cele livrate de britanici și francezi.
Dincolo de distrugerea unui sistem antiaerian foarte important și greu de înlocuit, marea lovitură este dată reputației pe care rușii s-au chinuit ani întregi s-o construiască în jurul S-400. Acesta a fost prezentat adesea drept formidabil și invincibil, capabil să intercepteze orice zboară pe o rază de 400 de kilometri de jur-împrejur.
Eșecurile armelor „de înaltă tehnologie“ ale rușilor în războiul din Ucraina au îngrijorat deja foarte tare principalii clienți ai Moscovei în privința exportului de armament. India a pus deja pe hold mai multe comenzi și Franța a profitat deja de situație, fiind pe cale să devină al doilea exportator mondial, după Statele Unite.
Semne de întrebare cu privire la capacitatea reală a sistemelor antiaeriene rusești au apărut încă de acum 6 ani, în timpul războiului civil din Siria. Raiduri ale aviației israeliene și atacuri cu rachete lansate de americani, turci ori israelieni asupra unor obiective militare ale regimului Bashar al-Assad ori asupra teroriștilor ISIS n-au fost nici măcar detectate de bateriile rusești S-300 și S-400.
Mai jos, câteva detalii despre acest sistem S-400, dincolo de propagandă, prezentate de expertul Alex Hollings în publicația Sandboxx.us anul trecut, sub titlul „Mitul S-400: de ce puterea apărării antiaeriene a Rusiei este exagerată“.
„Potrivit Rusiei, sistemul S-400 a fost testat în total de 32 de ori în șase exerciții de luptă fără eșecuri, ceea ce este aproape sigur o minciună. Este mult mai probabil ca Rusia pur și simplu să nu dezvăluie eșecurile testării“
„S-400 Triumf al Rusiei, denumit adesea SA-21 Growler în cercurile NATO, este prezentat pe scară largă drept unul dintre – dacă nu cel mai capabil – sisteme de apărare aeriană din lume. Cu capacitatea de a folosi o varietate de rachete pentru a ataca diferite amenințări aeriene, o rază de angajare de aproape 250 de mile (400 de kilometri – n. red.) și capabilități contra tehnologiei stealth apreciate pe scară largă, S-400 și-a câștigat reputația ca unul dintre puținele sisteme capabile să contracareze dominația aeriană a Americii.
Dar reputația înfricoșătoare a lui S-400 este într-adevăr meritată, sau este doar un alt sistem de arme rusesc care beneficiază de pe urma manipularii mass-media bine pregătite a Kremlinului în interesul de a promova vânzările de arme în străinătate?
Rusia a fost în mod intenționat opacă relativ la istoria S-400 în timpul testelor, iar în puținele situații în care S-400 s-a găsit în condiții reale de luptă, performanța sa a stârnit mai multe întrebări decât răspunsuri. Dar, printr-o cercetare extinsă asupra dezvoltării și utilizării sistemului, susținută de evaluări ale experților dintr-o varietate de națiuni, există două concluzii aparent contraintuitive despre S-400 pe care le putem trage.
În primul rând: sistemul nu este atât de capabil pe cât este adesea perceput a fi. În al doilea rând: este, totuși, printre cele mai capabile sisteme de apărare aeriană utilizate astăzi.”
Eșecuri reale ale S-400 din Rusia și ale sistemelor aferente
Potrivit Rusiei, sistemul S-400 a fost testat în total de 32 de ori în șase exerciții de luptă fără eșecuri, ceea ce este aproape sigur o minciună. După cum au subliniat cercetătorii Shea Cotton și Jeffrey Lewis în analiza lor pentru „Inițiativa privind amenințarea nucleară“, este mult mai probabil ca Rusia pur și simplu să nu dezvăluie eșecurile testării – ceea ce, suprapus cu transparența testelor făcute de americani, creează o percepție sporită a priceperii Rusiei.
Shea Cotton și Jeffrey Lewis notează în „Cursa globală de apărare antirachetă: înregistrări puternice de testare și performanță operațională slabă“: „În timpul acestor teste, forțele ruse au tras un număr necunoscut de interceptori, interceptând un număr necunoscut de ținte cu capacitate necunoscută. Mai mult, Rusia a raportat presei că 100% dintre încercările de interceptare S-400 au avut succes. Până în prezent, nu am reușit să identificăm niciun raport de teste de interceptare eșuate care implică S-400. La fel ca ipoteza noastră care implică India, aceasta sugerează că Rusia își ascunde majoritatea testelor de dezvoltare sau alte interceptări nereușite”.
În ciuda succeselor pretinse ale Rusiei în testare, au existat o serie de eșecuri importante ale S-400 și ale sistemelor asociate în ultimii ani.
Necesitatea unei integrări ample într-un IADS (Integrated Air Defense Systems – Sisteme Integrate de Apărare Aeriană – n. red.) mai mare a fost demonstrată în mod clar în aprilie 2017, când forțele americane și aliate au lansat lovituri cu rachete de croazieră împotriva țintelor siriene în apropierea sistemelor S-400 rusești. În ciuda pretențiilor Rusiei de a apăra spațiul aerian la distanțe de 400 de kilometri cu S-400, sistemul nu a reușit să intercepteze rachetele de croazieră subsonice cu zbor jos înainte de a-și găsi ținta – baza aeriană Shayrat din Siria – la doar 175 de kilometri de S-400 cu sediul în Latakia.
„Toate discuțiile despre cum am asigurat noi întregul spațiu aerian sirian sunt fluierări artistice. Poți apăra mai mult sau mai puțin un perimetru de aproximativ 40 de kilometri”, a declarat atunci Pavel Felgengauer, un analist militar din Moscova, la Radio Europa Liberă.
Sistemele rusești S-300 care folosesc rețelele radar Nebo-M nu au reușit în mod constant să prevină atacurile dronelor mici precum Bayraktar TB2 din Turcia și rachetele de croazieră israeliene în locuri precum Siria și, mai recent, în conflictul din Nagorno-Karabah.
Limitările sistemelor de apărare aeriană ale Rusiei în această luptă au fost subliniate de Shaza Arif, cercetătoare la Centrul pentru Studii Aerospațiale și de Securitate (CASS) al Forțelor Aeriene Pakistaneze, în luna ianuarie a acestui an. Evaluarea ei a fost ulterior republicată de Universitatea Aeriană a Forțelor Aeriene din SUA: „Pentru a distruge sistemele de apărare antiaeriană, Azerbaidjanul a folosit avioane-capcane pe teritoriul armean, care au fost doborâte de sistemele de apărare antiaeriană desfășurate. Această acțiune a expus locațiile acelor sisteme de apărare antiaeriană, care au fost apoi neutralizate de drone. Sistemele rusești de apărare aeriană, cum ar fi 2K12 Kub, 9K35 Strela-10, 9K33 Osa și 2K11 Krug, nu au putut intercepta o serie de drone, care fie și-au atins țintele vizate, fie au distrus sistemul de apărare antiaeriană în sine. Azerbaidjanul a susținut, de asemenea, că a distrus mai multe baterii ale sistemelor de apărare aeriană S-300 și a difuzat imagini în acest sens. Acest lucru este extrem de îngrijorător, deoarece sugerează că S-400, care este succesorul lui S-300, ar putea avea vulnerabilități similare”. Citatul provine din studiul „Achiziția de către India a sistemului de apărare aeriană S-400: implicații și opțiuni pentru Pakistan”, de Shaza Arif, pentru Centrul pentru Studii Aerospațiale și de Securitate (CASS).
Succesul larg al atacurilor similare cu drone din Ucraina în ultimele cinci luni demonstrează și mai mult această vulnerabilitate foarte reală a acestor sisteme de apărare aeriană foarte apreciate.
S-400 nu este o amenințare atât de mare pe cât cred oamenii, dar nici nu este doar propagandă
După câteva mii de cuvinte îngrămădite despre vulnerabilitățile și defecțiunile S-400, este important să clarificăm încă o dată că multe dintre deficiențele acestui sistem nu sunt unice pentru S-400 sau sistemele rusești de apărare aeriană în general: este la fel de avansat ca și apărarea antiaeriană integrată modernă. Problemele prezentate de încercarea de a opri o mare varietate de ținte aeropurtate sunt pur și simplu atât de monumentale încât niciun sistem în serviciu pentru nicio țară nu poate valorifica performanța adesea atribuită S-400 în discuțiile populare.
Adevărul este că S-400 și succesorul său recent instalat, S-500, sunt într-adevăr sisteme de apărare aeriană foarte capabile, dar rămân limitate de constrângerile fizice, financiare și geografice ale mediului lor operațional și de capacitățile de apărare ale țărilor care le folosesc: Ca toate sistemele de arme, valoarea lor reală poate fi descoperită doar atunci când sunt integrate corespunzător într-un aparat defensiv mai mare bazat pe o doctrină de luptă funcțională și eficientă.
Aproape sigur, S-400 nu este scutul antiaerian care învinge tehnologia stealth, așa cum se pretinde de obicei, dar este un sistem foarte eficient, cu capabilități scalabile dacă e susținut de rețea.
Ar trebui să se sperie America de marele și răul S-400? Cu sisteme precum F-35 și F-22 în funcțiune și platforme precum B-21, NGAD și F/A-XX în dezvoltare activă, unchiul Sam cu siguranță nu ar trebui să tremure în cizme… dar nu vă lăsați înșelați: subestimarea S-400 în luptă s-ar putea dovedi o greșeală costisitoare, indiferent pe ce avioane zburați.“
Adică sistemul e bun, ca să nu fie rău, dar nu-i așa de bun, precum se spune și nici n-ar fi o iedee bună să fie ignorat, deși nu face banii. Ne-am lămurit buștean. Aviz Erdogan, mare amator de S-400.
Ce articol de doi bani lalait intre e bun dar cu e bun dar totusi e bun….dar se pare ca e doar putin bun…
Tam tam mare azi. Cică Ucraina a belit un S-400, iar agenția lor de dezinformare a publicat ca dovadă fotografia din stânga. Doar că, să vezi șmecherie: ceva mai târziu au aflat că S-400 are două axe în spate, așa că, imediat, au produs imaginea din dreapta. Păi axe le lipseau lor în photoshop?
Ca idee, după toată nebunia asta, cineva a făcut clasamentul dispozitivelor antiaeriene care arată așa:
1. S-550(Rusia)
2. S-500(Rusia)
3. S-400(Rusia)
4. S-350(Rusia)
5. S-300(Rusia)
Pozele au fost postate de rusi pe telegram si preluate de acolo de ucrainieni.