duminică, septembrie 22, 2024
AcasăOpiniiO mare ticăloșie

O mare ticăloșie

-

Legile cu dedicație pentru o singură persoană sunt o mare ticăloșie.

PNL-iștii au interesul să se rupă de Iohannis, să nu se lase vampirizați de acest politician mediocru, vanitos și cinic, care în secret cred că-i și disprețuiește. Ce spun: eu simt că disprețuiește întreaga națiune care i-a oferit un trai de lux fără precedent de la Ceaușescu încoace.

Iohannis e în stare să sacrifice un întreg partid pentru interesele lui personale.

Nu mai e nevoie de Iohannis în politică. Zece ani în fruntea statului au fost de ajuns!

- Advertisement -

***

O scriu aici, ca să fie public: voi acorda votul meu doar unui candidat:

1. care mi-l va cere explicit, nominal, public și se va arăta onorat că i-l acord;

- Advertisement -

2. care-și va exprima public gratitudinea pentru implicarea intelectualilor democrați în cetate — și nu doar acum, ci de 35 de ani încoace;

3. care va demonstra respect și interes pentru lumea căreia îi aparțin: intelectuali, profesori, cercetători, scriitori, editori etc.

Se înțelege de la sine că trebuie să corespundă valorilor mele creștin-democrate.

***

Un sfat pentru USR: să nu mai ajute REPER-ul stângist să supraviețuiască! Nu le aduce nimic. Niciun vot. Iar Cioloș e piatră de moară, nu locomotivă.

***

Dintre candidații la Președinție cu șanse să ajungă în turul 2:

– îmi repugnă Geoană, Simion și Ciolacu. Am două luni ca să explic de ce și să vă conving că nu merită votul nostru. Ca nivel de pericol pentru România, ordinea e: 1. Simion; 2. Geoană; 3. Ciolacu.

– îmi e vag simpatică doamna Lasconi, deși e cam exaltată. În orice caz, aduce prospețime în campanie.

– singurul pe care l-am întâlnit și cu care am discutat este dl. Ciucă. Mi-a făcut impresia unui om echilibrat și decent. Campania sa până în prezent a fost însă un fiasco.

Cum nu votez foști sau actuali PSD-iști, și cu atât mai puțin putiniști, alegerea mea se limitează la Ciucă și Lasconi. Voi explica aici în săptămânile următoare cum gândesc.

DE ACELAȘI AUTOR:

Naționalismul antinațional

Cum conciliezi România Mare cu Ungaria Mare?

Articolul precedent
Articolul următor

1 COMENTARIU

  1. De ce nu trebuie votat Nicolae Ciucă: are un doctorat palagiat documentat și demonstrat, a blocat comisia de etică, în acțiunea ei de verificare a existenței plagiatului în teza lui de doctorat, printr-o acțiune în justiție împotriva instituției de învățământ superior, care i-a acordat titlul de doctor (!), și-a încălcat promisiunea publică, făcută în ajunul încheierii carierei militare, că nu va intra NICIODATĂ în politică și a demonstrat, prin tot comportamentul său, că este ”preșul” și lacheiul lui Iohannis, pe care îl va sluji și de la Cotroceni, permițându-i acestuia să fie, de facto, președintele României pentru încă 5 ani. Nicolae Ciucă e la fel de toxic și periculos ca toți ceilalți candidații ”made in PSD”: Mircea Gioană, Marcel Ciolacu, Cristian Diaconescu, Ana Birchall, Cristian Terheș, George Simion, Diana Iovanovici Șoșoacă (ultimii doi fiind creația ”serviciilor” de deservicii naționale, la comanda PSD). Iar restul nu mai contează.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -