vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăLumeaO fată de 15 ani a făcut 1.200 de kilometri pe bicicletă,...

O fată de 15 ani a făcut 1.200 de kilometri pe bicicletă, cu tatăl bolnav pe portbagaj

-

O fată de 15 ani din India a străbătut 1.200 de kilometri cu bicicleta, purtându-și tatăl bolnav pe portbagaj, până la casa lor dintr-un sătuc izolat. Călătoria a durat 10 zile, iar mica eroină a fost chemată în echipa națională de ciclism a țării sale.  

O poveste impresionantă vine din India, unde o fată de 15 ani și-a transportat tatăl bolnav pe bicicletă pe o distanță de 1.200 de chilometri, între capitala New Delhi (unde lucra tatăl său) și satul lor natal.

Vestea despre isprava adolescentei a avut un puternic ecou internațional și a ajuns pe prima pagină a principalelor publicații occidentale, de la cotidianul britanic „The Guardian” până la presa din SUA.

Protagonista acestei povești, pe numele ei Jyoti Kumari, a decis să meargă la New Delhi pentru a-și aduce acasă tatăl care suferise un accident și rămăsese fără serviciu și fără bani în capitala Indiei. Deoarece, din cauza epidemiei de coronavirus, transporturile de persoane între regiuni – și așa destul de proaste – au fost blocate, tatăl său rămăsese prizonier în capitală, fără posibilatea de a lucra sau de a se întoarce la familia sa.

- Advertisement -

Cu ultimii bani pe care îi mai aveau, tatăl și fiica au cumpărat o bicicletă. Așa a pornit aventura lor.

Fata de 15 ani cu tatăl său

Cei doi au plecat din Gurgaon (statul indian Haryana) și au ajuns în satul Darbhanga (statul Bihari). Fata de 15 ani a parcurs aproximativ 100 de kilometri în fiecare zi, cu tatăl, Mohan Paswan, așezat pe portbagajul din spate.

În lunga lor călătorie, nimeni nu s-a oprit sa-i ajute, cu excepția unui șofer de camion, care i-a transportat o mică porțiune de drum.

- Advertisement -

Ziaristul indian Biju Veticad a scris: „După un accident, tatăl său nu a mai fost în stare să lucreze. Jyoti a plecat la el să-l ajute. Neavând din ce să trăiască, tânăra de 15 ani a decis să se întoarcă acasă cu tatăl său. Jyoti și Mohan au ajuns în satul lor pe 17 mai, după o călătorie de circa 10 zile. Jyoti, în sanscrită, însemnă «lumină»: un exemplu de curaj pentru cine o cunoaște”.

Dar cum fiecare poveste frumoasă are un sfârșit fericit, așa a fost și în acest caz: președintele Federației Indiene de Ciclism, Onkar Singh, a decis s-o convoace pe Jyoti la echipa națională. „Are ceva special această fată. Vrea să studieze în continuare și, odată terminată pandemia de coronavirus, ne vom ocupa noi să-i îndeplinim visul”, a declarat el.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Lista celor 103 municipii cu zone metropolitane pe 30 km, în care nu e obligatorie declarația pe proprie răspundere

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -