Protestul din seara aceasta, la care au participat mai puţini manifestanţi, va fi replicat mâine seară, de la ora 18.00, în Piaţa Victoriei, probabil la o cotă mai însemnată.
Mai multe grupuri civice s-au organizat în aceste sens pe internet. Printre ele, şi grupul „insist, deci REZIST; rezist, deci exist”, care cheamă lumea la protestul de mâine cu sloganul:
„NU CEDĂM. FĂRĂ ORDONANŢA CARE ANULEAZĂ CONDAMNĂRI”
Agitaţia străzii e cu atât mai justificată cu cât ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că a pregătit ordonanţa care dă liber tuturor condamnaţilor să atace decizii definitive de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printre ei şi Liviu Dragnea.
Ordonanţa aşteaptă doar să fie semnată de premierul Dăncilă.
Fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, a declarat azi că situaţia e chiar mai gravă decât părea iniţial. Nu doar corupţii din politică pot desfiinţa justiţia, ci infractorii de orice fel.
„Va fi o bubă mare, dacă fac la fel chiar e o mare problemă, Îi preocupă să îl pedepsim pe cel care a prins hoțul, ci nu pe hoț. Contează cum a fost prins cel care a luat mită? Sunt situații în care nu ai alte soluții decât înregistrări. Curtea Constituțională nu a spus că sunt nelegale înregistrările, ci protocoalele. Ce faci cu traficul de stupefiante sau de persoane, unde singura probă este asta? Decizia de miercuri a CCR va conduce la înlăturarea probelor obținute de procurori cu SRI în toate dosarele, nu doar în cele de corupție, adică și în cele de omor, pornografie infantilă, trafic de persoane sau trafic de droguri”, a spus Zegrean pentru Hotnews.