Poezie publicată de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 18 ianuarie 2009.
Spitalul de Urgenţă s-a trezit
şi-i bântuit de-o veste tot mai grea:
Vieru zace, undeva, strivit,
căci s-a găsit şi pentru dânsul o şosea.
***
E scos Poetul, pe fragmente, dintre şine…
„Sunteţi Vieru?” „Da…” „Şi ce vă doare?”
„Doar Basarabia… Ea… suferă mai tare…
Pe ea salvaţi-o-ntâi, şi-apoi pe mine…”
***
I-i sângele cu fiare-amestecat
ca Prutul lui cu sârmă ucigaşă:
„Unde vă doare cel mai mult?” „Nu sub cămaşă…
Ci Neamul meu… că-i… cel mai dezbinat.”
***
Lui – medici, voi, cu harul vostru sfânt! –
scos de sub roţi ca de pe răstignire,
mai daţi-i viaţă, ca să mai respire
şi să mai scrie încă-un „Legământ”.
***
Viaţa, încet, din trupul lui se scurge,
la el Spitalului i-i greu s-ajungă,
şi Prutul tot e-o lacrimă prelungă
pe faţa Europei care curge…
***
Şi, ca-n povestea cea cu lupi şi iezi,
singurătatea s-a făcut mai mare…
Iar ţara seamănă cu-o lumânare
ce pâlpâie uitată în zăpezi…
***
Cu mersul lui, tăcut, de heruvim
el s-a-nălţat la Ceruri: şi învie.
Şi numai noi, rămaşi în străinie,
nici nu ne naştem şi nici nu murim…
Nicolae Dabija, 18 ianuarie 2009
Doamne, ce versuri splendide, ce dureroasă frumusețe.
Domnul Dabija n-a plecat dintre noi, atâta timp cât îl putem citi aici.
Mulțumim.