Rusia a dăruit lumii parfum de rachetă nucleară, pe aripile vântului. Trebuie să recunoaştem că ruşii, când vor, sunt romantici. Mortal de romantici!
Săptămâna trecută, la 8 august, cinci fizicieni nuclearişti ruşi mureau, iar alţi trei erau răniţi în urma unei explozii la o bază militară rusească din regiunea Arhanghelsk, în nordul îndepărtat al Rusiei. Deşi efectele periculoase ale incidentului au fost negate zile la rând, Ministerul Rus al Apărării a recunoscut, la două zile distanţă de la accident, că explozia a fost de natură nucleară şi are legătură cu testarea nereuşită a unei rachete.
Cel mai apropiat oraş de locul exploziei este Severodvinsk, aflat la treizeci de kilometri distanţă. Cei 190.000 de locuitori au fost anunţaţi de autorităţile locale că în zonă s-a înregistrat o scurtă creştere a radioactivităţii, fără a se preciza nivelul radiaţiilor. Ulterior, informaţia, postată pe site-ul primăriei, a fost ştearsă. Totuşi, farmaciile din oraş au epuizat stocul pastilelor de iod, ruşii dând buzna să le cumpere şi nu fără temei. Măsurătorile au demonstrat că nivelul radiaţiilor era de 16 ori mai mare decât limita admisă.
Oraşul rusesc Severodvinsk, aflat la 30 de kilometri distanţă faţă de locul exploziei
Un astfel de incident, precum cel de săptămâna trecută, dă fiori reci celor care nu au uitat de episodul Cernobîl, 1986. Atunci, la 26 aprilie, ora 01.23, odată cu explozia reactorului 4 al centralei, avea loc cel mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii. Conducerea URSS a dat o declaraţie oficială abia după 19 zile de la accident, prin Mihail Gorbaciov, recunoscând dezastrul, chiar dacă, iniţial, negarea fusese cuvântul de ordine.
Norul radioactiv a fost purtat de vânt săptămâni întregi pe deasupra Rusiei, Europei şi Americii de Nord, bombardând cu radiaţii sute de milioane de persoane. Nimeni nu s-a pus la adăpost din faţa urgiei pentru că nimeni nu a ştiut. Rusia tăcea şi ucidea în linişte, cu calmul criminalului profesionist. Efectele dezastrului de la Cernobîl se fac simţite şi azi prin cancer, copii născuţi morţi sau malformaţi, boli care pun sever în pericol viaţa celor afectaţi.
Reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl
Despre explozia nucleară de săptămâna trecută preşedintele rus, Vladimir Putin, a spus, sec, că „E un accident nefericit!”. Ţarul de la Kremlin are dreptate. Fundamental, Rusia contemporană este, într-adevăr, „un accident nefericit”, un cocktail mortal de corupţie oligarhică, dictatură şi cinism stalinist. Deşi colosul cu picioare de lut care era Uniunea Sovietică s-a păbuşit, reflexele au rămas. Băgarea sub preş a gunoiului, negarea evidenţelor, ascunderea adevărului, preţul ieftin pus pe vieţi omeneşti fac din Rusia lui Putin un tărâm grotesc, ce aminteşte de tenebroasa eră sovietică.
Minciuna pe care o practică azi Rusia în raport cu cetăţenii săi, dar şi cu restul lumii, este gest-reflex, moştenire comunistă. În comunism, „omul nou” nu greşea pentru că nu putea. Gradul de perfecţiune la care ajunsese îl făcea imun erorii. În URSS societatea era perfectă, iar fericirea, obligatorie. Orice încercare individuală de a semnala problemele lumii materialist-dialectice era pedepsită greu, ca act de trădare supremă a cauzei.
Omul nou, în viziunea propagandei comuniste
Aşa s-a ajuns la cazul „Cernobîl”, dar şi la episodul „Kursk”, când un submarin nuclear s-a scufundat în Marea Barents, pe 12 august 2000, iar cei 118 marinari ruşi de la bord au murit. Submarinul „Loşarik”, tot nuclear, în 2019, a ucis 14 militari în urma unui incendiu la bord. Prea multe greşeli pentru o Rusie perfectă şi prea multe vieţi omeneşti distruse pe un tărâm ce se vrea paradisiac.
Toate aceste accidente nucleare sunt traversate de un fir roşu: Secretomania! În realitate, avem de-a face cu o Rusie bolnavă, ce nu poate pentru că nu ştie să gestioneze moştenirea nucleară a epocii sovietice, când Rusia se dorea stăpâna lumii, model politic, social şi militar pentru decandenta societate occidentală, captivă hedonismului deşănţat.
Soldaţi sovietici la paradă, în Piaţa Roşie, Rusia
„Imperiul” comunist rus a dispărut, dar ambiţiile persistă. Uriaşe sume de bani sunt alocate bugetului pentru Apărare, chiar dacă, de fapt, probleme Rusiei sunt cu totul altele, majoritatea cetăţenilor ruşi fiind victimele sărăciei crunte. Nostalgia după gloria industriei ruseşti de armament nuclear şi setea de putere dictatorială îl determină pe Vladimir Putin, individ cu vădite tendinţe totalitare, să continue programul de dezvoltare a rachetelor cu propulsie nucleară, precum cea care a explodat săptămâna trecută în nordul ţării.
Recent, Rusia a încălcat „Tratatul Armelor Nucleare”, semnat în anul 1987 de către Ronald Reagan, preşedintele S.U.A., şi Mihail Gorbacoiv, preşedintele URSS, şi care punea capăt Războiului Rece. De acum înainte totul este posibil, în cel mai diabolic sens.
Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse
Asigurările pe care autorităţile ruseşti le-au dat în legătură cu cel mai recent accident nuclear, că totul e în regulă, sunt de natură să neliniştească. Istoria dovedeşte că marile dezastre au lovit tocmai atunci când ruşii şi-au asigurat vecinii de bunele lor intenţii. „Totul e în regulă, tovarăşi!”, am auzit şi în 1944, când şenilele tancurilor sovietice frământau pământ românesc, pregătind lichidarea elitei intelectuale la Sighet şi Canal, ca preambul la jumătatea de secol de comunism atroce care avea să urmeze.
Din păcate, totul nu e în regulă pentru România, care „beneficiază” de o vecinătate toxică, rusească. Nu ştim care a fost dimensiunea noului incident nuclear de săptămâna trecută din Rusia şi nici care sunt exact substanţele propagate în atmosferă. Din nou, secretomania comunistă a făcut imposibilă orice lămurire. Singurul lucru pe care-l putem face este să ne rugăm divinităţii ca vântul să bată de la Vest la Est şi nu invers, cum face de vreo 80 de ani încoace.
DE ACELAȘI AUTOR:
* Sinagoga transformată în crâşmă. De la Tora la friptură
* Stalin, un om de pus în icoană
(Paul Palencsar este teolog ortodox, jurnalist şi realizator de film documentar)
