Articol publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 10 aprilie 2003.
Dacă comuniştii s-ar fi condus după lozinca sacerdoţilor brahmani, „Mai bine ne sinucidem decât să spunem minciuni”, de mult niciunul dintre ei nu rămânea viu.
De câţiva ani de zile, minciuna a devenit în Republica Moldova o politică de stat.
Conducătorii „ţărişoarei” mint de îngheaţă apele, atât la capitolele istorie, limbă, cultură, cât şi la toate celelalte – că PIB-ul creşte, în timp ce bunăstarea scade; că economia prosperă, în timp ce comuniştii închid şi cele câteva întreprinderi care mai funcţionează; că infracţionalitatea e mai mică, în timp ce criminalitatea e în floare; că pensia s-a mărit cu ceva bănuţi, în timp ce preţurile la toate produsele de primă necesitate s-au dublat ori triplat.
Pensia majorată de comunişti este, de fapt, micşorată, pentru că pe timpul când l. Sturza era prim-ministru, spre exemplu, pensia medie era de 150 de lei, sumă egală cu 32 de dolari, pe când astăzi pensia medie (majorată) e de 272 de lei, care sunt egali cu doar 18 dolari.
Deci, una dintre minciunile sfruntate ale actualei guvernări ar fi că ea a mărit pensiile.
Iar dânşii mint şi când nu spun minciuni. Pentru că societatea viitoare pe care ne-o promit este o minciună. Ei iniţiază copiii în minciună de cum intră în şcoală. Şi asta este vina cea mare a guvernanţilor. În tot mai multe şcoli iau naştere organizaţii de octombrei, pionieri, comsomolişti şi tineri voroninişti. În loc să-i înveţe a medita, ei îi învaţă să fie slugi din clasa întâi. Şi apoi, de ce „comsomolişti” şi nu „kapsomolişti” („kapitalisticeskii soiuz molodejî”)?! – ne întrebăm. Pentru că fiul lui Voronin, fiul lui Sangheli, fiul lui Moţpan şi fiii altor demnitari sunt astăzi cu toţii capitalişti prosperi.
Comuniştii declară că ne vor şi ei în Europa.
Minciună.
Pentru că ei condiţionează (!) integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană a se face doar prin intermediul CSI, în primul rând al Rusiei. Dorind să sugereze forurilor internaţionale că suntem de acord să ne integrăm cu restul Europei (noi, europenii) dacă e acceptată în acest for şi Rusia.
Dar Rusia e un stat euroasiatic, jumătate din această ţară fiind situată dincolo de munţii Ural. Va fi de acord Uniunea Europeană să-şi schimbe statutul, ca să accepte şi un stat situat în bună parte în Asia? Va fi de acord Rusia să intre numai cu jumătate de teritoriu în această organizaţie europeană?!
Nu cred.
Comuniştii au mai declarat, prin gura preşedintelui Voronin, la Summitul NATO de la Praga, că e posibil ca R. Moldova să-şi revadă statutul său de stat neutru.
Sugerând astfel că s-ar putea pe viitor să cerem şi noi intrarea în NATO.
Minciună.
Comuniştii vor schimba statutul Moldovei de „stat neutru”, eliminând această formulare din Constituţie, dar nu pentru a intra în NATO, ci pentru a permite Armatei a 14-a, transformată în Bază militară rusească cu statut permanent, să staţioneze veşnic pe teritoriul Republicii Moldova.
Voronin şi gaşca nu doresc nici Uniune Europeană, nici NATO, ci doar lichidarea statului Republica Moldova, cu transformarea lui într-o regiune periferică a Federaţiei Ruse.
Un prim pas în acest sens ar fi federalizarea Republicii Moldova, care va deveni astfel o anexă a Transnistriei.
Se va realiza visul lacom al lui Stalin, care a creat RASS Moldovenească doar ca să poată uni la ea Basarabia, de 10 ori mai mare ca aceasta, iar „dacă condiţiile istorice vor fi prielnice” – şi România întreagă.
Anul trecut, în cadrul reuniunii de la Budapesta a unei comisii a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Andrei Neguţă, reprezentant al comuniştilor, a declarat zgomotos că toate guvernele Republicii Moldova de după 1991 au fost anti-statale şi pro-româneşti.
Minciună.
Dacă era aşa, Republica Moldova era de mult unită cu România. Dar acest lucru nu s-a întâmplat, şi din motiv că guvernele anterioare au fost dacă nu anti-româneşti, cel puţin ne-româneşti.
Să susţii că A. Sangheli a fost de orientare pro-română şi că a „muncit” pentru a lichida statalitatea Republicii Moldova pentru a o uni cu România este o aberaţie la fel de mare ca şi cea debitată de V. Voronin, care susţine că actuala Constituţie a Republicii Moldova a fost elaborată de „Chişinăul naţionalist”, naţionaliştii fiind în concepţia dumisale cei 82 de agrarieni comunişti şi socialişti care au votat-o în 1994.
Iar acum, „apărătorii” comunişti ai statalităţii o distrug, sub motiv că o apără, dăruind pe tavă Moscovei suveranitatea acestui stat, creat de alţii, în care ei au devenit stăpâni.
Federalizând statul, el va deveni unitar, zic şefii.
Minciună.
Împărţindu-l în enclave comuniste, cu o hartă cârpită, statul va sucomba într-un viitor de cel mult două-trei decenii, odată şi pentru totdeauna. Că găgăuzii sau bulgarii au obţinut autonomii teritorial-administrative nu e meritul acestora (de ce cei din Ucraina nu o fac?), ci ne-meritul conducătorilor noştri.
Argumentul guvernanţilor că „limba rusă trebuie să fie şi ea de stat, pentru că toţi moldovenii cunosc ruseşte’’, este unul fals.
Ei afirmă că „limba moldovenească” va rămâne în continuare de stat.
Minciună.
Pentru că de atunci încolo, nimeni nu-i va putea impune pe cei circa 95% dintre ruşi, care nu cunosc limba română, să-și însuşească limba ţării în care locuiesc. Aceasta va fi dezlocuită de pretutindeni. Aşa cum la Tiraspol sunt decretate trei limbi oficiale, dar de stat e doar rusa, acelaşi lucru se va întâmpla şi dincoace de Nistru. Altfel, alogenii nu vor cunoaşte niciodată limba acestei ţări.
Cel mai mare pericol pentru existenţa statului nostru nu este rusificarea, ci românizarea lui, se afirmă în mai multe articole din ziarele anti-statale „Moldova suverană” şi „Nezavisimaia Moldova”.
Minciună.
Pentru că a vorbi de românizarea limbii „moldoveneşti” e ca şi cum ai vorbi de rusificarea limbii ruse. „Românizarea” limbii române vorbite de basarabeni nu înseamnă decât a reveni la firesc. Pe când rusificarea limbii şi a naţiunii înseamnă dispariţia acestora.
Are nevoie Federaţia Rusă de o nouă enclavă, situată la 1.000 de kilometri de graniţele ei, în spatele statului suveran Ucraina?! Eu, unul, mă îndoiesc.
Declararea limbii ruse de stat va ameliora relaţiile interetnice din republică, ni se spune.
Minciună.
Pentru că în perioada de după 1989 n-a avut loc „românizarea” alogenilor, cum afirmă Congresul societăţilor ruseşti, ci rusificarea continuă a lor. Deşi găgăuzii s-au declarat „ţară” cu 26 de sate (caz unic pe glob), ei nu au nicio şcoală în care învăţământul s-ar desfășura în limba găgăuză, acestea fiind în continuare ruseşti. Ca şi cele ucrainene sau bulgăreşti, cu unele excepţii nesemnificative.
Oficializarea limbii ruse va ajuta „la dezvoltarea limbii moldoveneşti” (de la V. Tarlev citire).
Minciună.
Pentru că un păcat al şefilor noştri ar fi că ei ştiu prea bine ruseşte.
Dânşii gândesc ruseşte, străduindu-se să se exprime româneşte.
Totul se amestecă în capul lor.
Câteva exemple.
Vorbind de mitingurile nesancţionate din Chişinău, primu-ministru menţionase recent că statul „Republica Moldova există de iura şi de facto, orice ar zice opoziţia” (care, Iura?).
Tot primul-ministru, într-un interviu televizat, a declarat că e „prea matur” să se vorbească azi de cum va arăta noua Constituţie. A confunda „prematurul” cu „prea maturul” nu e oare o dovadă în plus a lipsei de maturitate a primului-ministru?!
O altă bâlbâită celebră, E. Ostapciuc, citindu-şi mai alaltăieri referatul de la tribuna Parlamentului moldav, timp de câteva minute a descifrat noimele verbului „a dezrădăcina”, zicându-i cel mai original: „debzrădăcina” şi „dezbărdăcina”.
Tot dumneaei, în emisiunea televizată „Ora Parlamentului” de acum câteva săptămâni, a afirmat că „indicii de creştere a nivelului vieţii noastre se vede, primul indic fiind…”.
De la „primul indic” şi până la indicii adevăraţi de creştere a nivelului vieţii e o distanţă, bănuim, cam cât e de la acel organ ruşinos pe care l-a numit involuntar doamna spicher şi până la ceafa cu care gândeşte doamna.
De la 1988 încoace, deci de 15 ani, tot strigăm: „Limbă, Alfabet!”, în loc să ne căutăm de altele, pentru că cei care vin la putere – ei înşişi nişte analfabeţi – tocmai dânşii au doar câteva preocupări. Să ne înveţe limbă, istorie, literatură! În loc să ne ofere salam ieftin, cum ne-au promis, ei ne iau şi ceea ce n-avem.
Recent, V. Voronin a lansat o iniţiativă de restaurare a Mănăstirii Căpriana. Dar „evlavia” comuniştilor este făţarnică. Pentru că în anul 2001, la indicaţia lui Voronin, Guvernul de la Chişinău transferase, foarte patriotic, 186.000 de dolari pentru… restaurarea cetăţii de la Brest (din Belarus).
Cu aceşti bani – 260.400.000 de lei – puteau fi restaurate toate mănăstirile de pe teritoriul republicii (nici celelalte nu-s mai văruite decât cea de la Căpriana).
Cu ei, şi nu cu leuţii pe care funcţionarii publici, unii primari comunişti îi reţin din pensiile bătrânilor, din salariile mizere ale profesorilor şi medicilor, sau din donaţiile pe care le cerşesc guvernanţii de la nişte oameni care nu au ce mânca sau cu ce-şi plăti medicamentele.
Iar Mănăstirea Căpriana, ca şi celelalte mănăstiri şi biserici de pe întinsurile Basarabiei, trebuie restaurate chiar de cei care le-au dărâmat.
Dacă ţăranii satelor noastre ar fi fost cei care au scos din ele icoanele, făcând din lăcaşurile sfinte case ale nimănui, ei ar fi fost datori să le repună la loc. Iar dacă acest lucru l-au efectuat comuniştii – dânşii şi nu altcineva sunt obligaţi să le restaureze aşa cum au fost din veac, înainte de a face din ele case de petreceri, cluburi, depozite, spitale sau închisori.
După sosirea sa din China, unde plecase să înveţe de la preşedintele acestei ţări – care vorbeşte o bună limbă română – pronunţarea corectă a unor cuvinte şi expresii din limba ţării care-l are ca preşedinte, Vladimir Voronin a declarat că Moldova a ales „calea Chinei”, o combinaţie originală între comunism (pentru majoritatea populaţiei?) şi capitalism (pentru nomenclatură?).
Atunci, dulcea crainică Valentina Ursu a menţionat într-o emisiune radio că Voronin e plecat în China, unde se va întâlni „cu succesorul său”. Să fie oare expansiunea chineză atât de periculoasă, iar Republica Moldova – ameninţată pe viitor să aibă un preşedinte chinez?!
Dar, ca să urmezi „calea chineză” de care vorbeşte preşedintele statului, trebuie mai întâi să rezolvi demografic problema: să fim şi noi măcar o jumătate de miliard.
Savanţii au calculat că „experienţa chineză” poate fi aplicată doar la popoare care depăşesc cifra de 500 de milioane. Când vom fi şi noi 500 de milioane – va fi bună şi pentru noi. Dar nu mai devreme!
– Numai uitându-te strâmb la lucruri, poţi vedea lucrurile aşa cum sunt – îmi zice un „încruşet”, membru al partidului de guvernământ.
Aşa să fie oare?
Îi văd pe actualii mai-mari-ai-zilei cum şi-au luat minciuna aliat în edificarea unei societăţi „drepte”. Dar nu poţi zidi nimic temeinic pe minciună, pe ură şi prostie.
Ei scot ţigări „Marlboro” din pachete de „Leana”, ca să pară mai patrioţi.
Aceştia, vorba lui Arghezi, una zic şi alta fumează.
Oficializarea minciunii în politica internă şi externă, promovată de actualii guvernanţi, revenirea la valorile sovietice, instituirea cenzurii la radio şi televiziune, intervenţia brutală a celor de sus în activitatea instanţelor judecătoreşti, restaurarea partidului-stat, atacul asupra adevărului istoric, rescrierea manualelor şcolare de scribi care-şi au pana muiată în călimara minciunii, activizarea SIS-ului ca organ de represalii şi supraveghere a societăţii civile etc. – sunt doar câteva exemple care vorbesc de instaurarea unui regim totalitar la Chişinău.
Nicolae Iorga afirmase: „Temniţa cea mai de temut este aceea în care te simţi bine”.
Vai de poporul care se simte bine într-o ţară a minciunii şi a mincinoşilor! Şi care se lasă minţit cu o tot mai mare plăcere!
Nicolae Dabija, 10 aprilie 2003
