Mihail Neamțu, fostul politician băsist eșuat în curentul de gândire AUR-ist, conservator-suveranist (curent susținut masiv de Rusia putinistă), a mai dat o dovadă a lipsei de caracter. Într-o discuție live cu europarlamentarul anarhist-conspiraționist Cristian Terheș (traseist pe ruta PSD – PNȚCD – AUR), Neamțu l-a lovit sub centură pe fostul său idol politic și șef de partid Traian Băsescu.
Nu demult, Mihail Neamțu era prim-vicepreședinte al Partidului Mișcarea Populară (PMP), care a fost fondat de Traian Băsescu. De altfel, în 2020, când s-a vrut deputat, Neamțu a candidat pe lista PMP din județul Timiș.
Miercuri, 13 martie, Mihail Neamțu (45 de ani) a găzduit un dialog online cu europarlamentarul Cristian Terheș (45 de ani), cel ajuns la Bruxelles în 2019 pe lista PSD întocmită de Liviu Dragnea.
Principala „realizare” a lui Neamțu a fost să încerce umilirea lui Traian Băsescu (72 de ani), operațiune – eșuată, evident – la care l-a invitat și pe Terheș să pună umărul. „La pachet” a intrat și celălalt europarlamentar al PMP, Eugen Tomac (42 de ani), președintele partidului. Băsescu și Tomac sunt ce care l-au adus pe Neamțu în PMP, de la PNL (unde eșuase total), și l-au făcut chiar prim-vicepreședinte.
Acum, Neamțu se răzbună pe amândoi pentru propriile-i nerealizări, la fel cum s-a răzbunat pe fosta sa „tovarășă de drum” Monica Macovei, acuzând-o pe la televiziunile Mafiei Media că e „sorosistă”!
Minciuna lui Neamțu: „Cristian Terheș, europarlamentarul cel mai activ, fără discuție – toți recunosc asta, chiar și adversarii săi”
Mihail Neamțu a început cu un laudatio grețos și mincinos, explicabil doar prin AUR-ismul care-i seduce pe amândoi: „Cristian Terheș, europarlamentarul cel mai activ, fără discuție – toți recunosc asta, chiar și adversarii săi –, fără discuție, un om care a reușit să-și impună brandul personal în conversația internațională despre viitorul Europei, despre viitorul civilizației occidentale, o voce curajoasă în timpul pandemiei, înainte și după”.
Neamțu și-a întărt admirația față de răspopitul conspiraționist: „Ne bucurăm foarte mult să vă avem aici, domnule Terheș”.
Aceeași prețuire, și la sfârșitul dalogului: „Ne despărțim aici de domnul Cristian Terheș. A fost o reală plăcere să-l ascultăm. A fost o bucurie să aflăm că există voci ale libertății, voci curajoase”.
Iar după ce Terheș a părăsit dialogul online, Neamțu l-a numit „un vârf al mișcării conservatoare”.
Când a spus că Terheș este „europarlamentarul cel mai activ, fără discuție – toți recunosc asta, chiar și adversarii săi”, Neamțu a mințit grosolan. Terheș nu este europarlamentarul român cel mai activ, ci ar putea fi numit „cel mai zurbagiu” sau „cel mai gargaragiu”, dar și la acest capitol are concurență seroasă din partea unor Rareș Bogdan sau Maria Grapini.
În activitatea propriu-zisă a Parlamentului European, Cristian Terheș nu are nici 10% din contribuția unor Traian Băsescu (PMP), Eugen Tomac (PMP), Vlad Botoș (USR), Ramona Strugariu (REPER) sau Siegfried Mureșan (PNL). Vorbăria toxică pe diverse (pseudo)canale media nu înseamnă activitate europarlamentară.
O altă dovadă a minciunii lui Neamțu: „toți recunosc, chiar și adversarii săi” că Terheș este „europarlamentarul cel mai activ, fără discuție”. În realitate, niciun adversar al răspopitului nu susține acest lucru, toți – dar absolut toți – îl disprețuiesc pe Terheș, ba chiar unii spun că traseistul AUR-ist face România de râs la Bruxelles.
VIDEO: Neamțu și Terheș, la o bârfă
Băsescu, înfierat și pentru că nu s-a opus sancționării Poloniei „conservatoare” a lui Kaczynski
În timpul discuției, Mihail Neamțu plusează, prezentându-și invitatul drept „cea mai reprezentativă voce conservatoare de la Bruxelles, fără discuție, Cristian Terheș, un brand internațional la această oră, un om care și-a făcut și un partid”. Ați observat? Toate laudele pro-Terheș sunt „fără discuție”! Spirit demoratic, nu glumă…
Spre final, Neamțu îl provoacă pe Terheș să-l mai înfiereze încă o dată pe Traian Băsescu. Fostul prim-vicepreședinte al PMP îl întreabă, retoric, dacă și europarlamentarii PPE – deci, și Băsescu – au votat pentru sancționarea „Poloniei conservatoare”. Terheș a confirmat ceea ce, probabil, Neamțu știa deja: „Dintre europarlamentarii români, doar eu am votat împotriva sancționării Poloniei”.
Așadar, Băsescu și Tomac au trădat cauza „patriotismului” polonez. În realitate, Polonia devenise o oaie neagră a Europei – la fel cum a fost și este Ungaria lui Viktor Orban – pentru că a încălecat politic justiția. Situația se normalizează rapid după ce alegerile din octombrie 2023 au adus la putere un guvern pro-european, condus de un mare lder politic: Donald Tusk, fostul președinte al Consiliului European.
Dialog halucinant. Terheș: „Băsescu a făcut enorm de mult rău României”. Neamțu: „Mulțumim foarte mult pentru aceste răspunsuri candide!”
Mihail Neamțu: O întrebare din partea unui telespectator, domnule Terheș. Având în vedere experiența în materie de relații internaționale a domnului Traian Băsescu, v-ați consultat cu el în ultimii ani? Aveți întâlniri, discuții cu el, private?
Cristian Terheș: Mai ne întânim pe coridoare, pe aici, sau în avion… mai… uneori am mai schimbat câteva idei… Din păcate, fostul președinte Băsescu a făcut enorm de mult rău României. În două situații am participat cu el la o serie de negocieri pe două dosare care privesc două teme importante pentru România. Unul – Schengen, mai în urmă cu un an, și chiar azi a fost unul pe Tezaurul României, și pot să spun că mai degrabă Băsescu a fost interesat de interesul Rusiei decât de interesul României.
Mihail Neamțu: Da, este o declarație explozivă… Mulțumim foarte mult pentru aceste răspunsuri candide!
Partidele tip AUR „nu sunt extremiste, cum susțin fanaticii corectitudinii politice”
În cadrul dalogului cu Cristian Terheș, Mihail Neamțu a făcut și alte afirmații sau gesturi care-i definesc încadrarea în curentul de gândire suveranist/AUR-ist.
Referndu-se la Portugalia, el a constatat „acest fenomen de creștere a votului pentru partidele patriotice, naționaliste, creștin-democrate sau suveraniste”. Așadar, în viziunea sa, patriotic = creștn-democrat!
Neamțu întărește printr-un „da” hotărât afirmația lui Terheș că partidele de tip AUR „nu sunt extremiste, cum susțin fanaticii corectitudinii politice”.
Neamțu întărește elucubrațile lui Terheș: „Doar această nebunie a globalismului, ca ideologie care nivelează și omogenizează toate culturile și toate națiunile (…), doar această nenorocită deviere ideologică a Uniunii Europene a supus națiunile europene la o erodare a procesului democratic și, bineînțeles, la o sărăcire – așa cum foarte bine ați spus –, practic o sărăcire a clasei de mijloc”.
Când Terheș amintește de Forța Dreptei (partidul lui Ludovic Orban), Neamțu se repede precum câinele care vede o pisică: „Mai ușor cu «Forța» și mai ușor cu «Dreapta»!”.
Pentru traseistul politic Mihail Neamțu, nici Ludovic Orban (cel pe care-l lăuda vârtos când l-a adus în PNL) nu e bun. În schimb, e foarte bun celălalt Orban, cel de la Budapesta, pentru că apără creștinătatea în fața putregaiului occidental!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
Citindu-l pe acest trist intelectual, M. Neamțu, nu am cum să nu mă întreb: ce
neam suntem noi, românii?
Atâta lipsă de caracter a tuturor participanților la aceste rânduri de alegeri mă face, rușinat, să-mi pun această dureroasă întrebare.
Asa este. Stricaciunea a partuns adanc in acest popor.
Dar nu acesta este fondul lui. Numai daca ii stii proverbele sau daca cunosti sanatatea morala a vechilor sate romanesti.
Vremurile si stapanirile au lasat urme, dar poporul s-ar putea insanatosi daca s-ar porni o actiune puternica.
Acum, cu jigodii ajunse la putere, cu parghiile importante precum Scoala, Justitia defecte, e imposbil.
Dar sa speram ca pe viitor altii vor fi mai buni decat noi.
Marele patriot român, ungurul gravid Terhes Berches 😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃🥰🥰🥰
Ordinul se executa nu se discuta !
O puslama care nu crede in nimic, dar umbla de ici colo ca sa se aleaga cu ceva.
Dar, nu are rabdarea sa se prefaca perfect, il prind cu cioara vopsita si pleaca mai departe, sperand ca ii va pacali pe altii…
[…] ceva vreme, Mihail Neamțu (45 de ani) nici nu se mai ascunde. Și-a trădat toți foștii șefi, camarazii sau idolii politici, precum Traian Băsescu, Monica Macovei, Ludovic […]
[…] ceva vreme, Mihail Neamțu (45 de ani) nici nu se mai ascunde. Și-a trădat toți foștii șefi, camarazii sau idolii politici, precum Traian Băsescu, Monica Macovei, Ludovic […]
[…] ceva vreme, Mihail Neamțu (45 de ani) nici nu se mai ascunde. Și-a trădat toți foștii șefi, camarazii sau idolii politici, precum Traian Băsescu, Monica Macovei, Ludovic […]
[…] ceva vreme, Mihail Neamțu (45 de ani) nici nu se mai ascunde. Și-a trădat toți foștii șefi, camarazii sau idolii politici, precum Traian Băsescu, Monica Macovei, Ludovic […]