Țările membre UE au reușit să ajungă luni seara la un surprinzător acord asupra stopării importurilor de petrol rusesc, relatează CNN. Înțelegerea este surprinzătoare pentru că aliatul Moscovei, Ungaria, s-a opus vehement acestei măsuri, iar alte țări, precum Austria, au fost foarte reticente.
Conform înțelegerii la care s-a ajuns în interiorul UE, din acest moment nu se va mai importa decât petrolul venit prin conducte – adică aproximativ o treime din volumul total. Până la sfârșitul anului, acest embargo se va extinde la 90% din importurile de petrol din Rusia.
Petrolul rusesc livrat prin intermediul petrolierelor va fi interzis. Excepție va face segmentul sudic al conductei Drujba, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul unei conferințe de presă. Segmentul nordic al oleoductului deservește Polonia și Germania, care au fost de acord cu embargoul. Segmentul sudic merge către Ungaria, Slovacia și Republica Cehă. Von der Leyen a declarat că se va face o excepție pentru segmentul sudic, care reprezintă 10% din importurile pe petrol rusesc.
UE importa din Rusia 23% din totalul petrolului consumat
„Avem o declarație politică clară din partea Poloniei și Germaniei că vor, ca și ceilalți, să renunțe la petrolul rusesc, până la sfârșitul anului. Avem acoperit (de embargo – n. red.) în general 90% din petrolul rusesc, care va fi lichidat în acest interval de timp. Rămâne un rest de aproximativ 10 sau 11% care este acoperit de Drujba de Sud. Am convenit pentru moment asupra unei derogări„, a menționat Von der Leyen.
Consiliul European a emis un comunicat în care se menționează: „Consiliul European este de acord ca cel de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei să acopere țițeiul, precum și produsele petroliere, livrate din Rusia în statele membre, cu o excepție temporară pentru țițeiul livrat prin conducte. Consiliul European va reveni asupra chestiunii excepției temporare pentru țițeiul livrat prin conducte cât mai curând posibil“.
Șefa Comisiei Europene: „Este un mare pas înainte ceea ce am făcut astăzi. Am scăpat de cărbune – și acest lucru era deja foarte dificil. Acum avem practic acordul politic să eliminăm treptat petrolul într-un interval de timp clar”.
Se estimează că, în 2022, Rusia contează pe venituri de circa 80 de miliarde de dolari din exportul de petrol. Țările membre UE importau de la ruși circa 23% din totalul cantității anuale de petrol consumate.
Propaganda rusă pretinde că nu va fi o problemă pentru că petrolul și gazele vor fi exportate în Asia. Însă nu există infrastructura necesară pentru așa ceva, iar țările din acea regiune nu consumă atâtea gaze și petrol precum Europa deoarece nu sunt la fel de dezvoltate. China și India pot mări importurile, dar nu atât încât să compenseze zecile de miliarde de dolari pierduți prin embargoul pus de UE.
Am impresia că nu numai Putin s-a înșelat mizând pe certuri în UE. UE are viitor.