Acasă Main Manevrele lui Gino Iorgulescu: și-a scos din țară fiul ucigaș în ciuda...

Manevrele lui Gino Iorgulescu: și-a scos din țară fiul ucigaș în ciuda opoziției medicilor și fără a fi înștiințați procurorii

Dublă lovitură dată de Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF): luni dimineață și-a luat fiul din Spitalul Elias (în ciuda recomandărilor medicilor) și l-a transferat într-o țară din Occident, fără să fi anunțat procurorii de această manevră.

Mario Iorgulescu (24 ani), beizadeaua ucigașă, a fost scos din țară de părinții săi luni dimineață și dus la tratament într-un alt stat membru al UE, anunță un comunicat al Spitalului Elias, semnat de doctorii Mugur Ardelean (manager) și Silvius Negoiță (purtător de cuvânt) și postat pe profilul de Facebook al lui Iorgulescu-junior.

Comunicatul Spitalului Elias

„În cursul dimineții de astăzi (23 septembrie 1989), la cererea expresă a familiei și contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias în vederea continuării tratamentului într-o țară din UE.

Instituțiile abilitate au fost informate în acest sens.”

Medicii de la spitalul bucureștean le-au recomandat soților Gino și Gabriela Iorgulescu să nu-și ia fiul din spital și să nu-l transporte în străinătate, pentru că riscurile deplasării sunt mai mari decât riscurile rămânerii la Elias, unde avea parte de condiții optime pentru salvare și refacere.

Soții Iorgulescu au sfidat recomandările medicilor și și-au luat fiul în ciuda opoziției acestora, apoi l-au urcat într-un avion cu destinația Vest.

I-a sfidat pe medici, i-a sfidat și pe procurori

Când au aflat de manevra făcută de Gino Iorgulescu, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au solicitat conducerii Spitalului Elias să precizeze care au fost pașii procedurali făcuți în luarea deciziei ca Mario Iorgulescu să fie transferat în străinătate, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.

Procurorii au fost informați – telefonic – despre scoaterea din țară a beizadelei ucigașe abia luni dimineață, după ce operațiunea se încheiase, iar Mario Iorgulescu se afla în afara granițelor României.

Anchetatorii nu au putut lua măsuri preventive împotriva ucigașului vitezoman, cum ar fi interdicția de părăsire a țării fără acordul procurorului de caz sau decizia judecătorului, pentru că suspectul n-a putut fi audiat. Procurorii au încercat să-l audieze la spital joia trecută, pentru a-l putea pune sub învinuire pentru omor, dar medicii de la Spitalul Elias s-au opus, susținând că starea medicală a pacientului nu permite acest lucru.

Beat, drogat, vitezoman, venea de la poker

Mario Iorgulescu era beat și drogat și circula cu viteză de peste 200 km/oră, în noaptea de 7 spre 8 septembrie, în jurul orei 3.00, când a produs accidentul de pe Șoseaua Chitilei. El venea de la o partidă de poker.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a făcut publice datele de la Institutul Național de Medicină Legală: Mario Iorgulescu avea o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge și a fost depistat pozitiv la testul de cocaină.

Fiul lui Gino Iorgulescu conducea o mașină puternică, marca Aston Martin, pe care tatăl său i-o cumpărase recent, plătind în jur de 300.000 de euro.

Victima lui Iorgulescu-junior, Daniel Vicol (24 de ani), era tatăl a două fetițe și circula regulamentar.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Mama beizadelei ucigașe a publicat un mesaj ciudat, apoi l-a ascuns. Sună a blestem: „Când veți avea probleme cu copiii voștri, să nu uitați acest caz, pentru că totul se întoarce într-un fel sau altul!”

* Triunghiul morții pentru Mario Iorgulescu: alcool – cocaină – viteză. Se drogase la poker și era în pragul comei alcoolice

* Unul dintre marii criminali de la Revoluție a pățit-o! Un vecin a intrat peste el în casă și l-a bătut pentru că dăduse muzica prea tare

Dăncilă îl susține pe „țărănoiul cu p…a mică”. Clujul devine primul județ din care PSD va fi evacuat total

E pur și simplu cretină! A îndemnat două fetițe să admire o armă de război. Și-a făcut poze cu ele lângă o pușcă de asalt

VIDEO. Butaforie macabră la RTV: Ciutacu în butoi. Le-a batjocorit pe fetele arse de Dincă. L-a depășit în grobianism pe Tolea Ciumac

Traian Băsescu, bântuit de păcatele tinereții. Instanța confirmă că în studenție a fost informatorul „Petrov” al Securității

Șantajistul lui Voiculescu a stat în pușcărie doar 44% din pedeapsă. Beneficiar al legilor PSD-ALDE, el s-a întors la conducerea Antenelor

VIDEO. Cumpănașu, furios că nu e păzită de jandarmi și mama sa, când strânge semnături! Se simte spionat, zice că renunță la protecția Jandarmeriei. Urlă că e datoria noastră să-i asigurăm paza, pentru că el luptă pentru popor!

VIDEO. Cumpănașu a mințit: n-a făcut niciun preinfarct, ci a simulat la RTV! Jandarmul care-l păzește a sunat la 112 și tot el l-a dus la spital

loading...

2 COMENTARII

  1. Facem pariu ca au fost… mana-n-mana cu medicii de la spitalul POTENTATILOR (!), „Elias” ????!!!!!!!!

    CRAPA-LE-AR TOT NEAMU’, scarbelor de Iorgulesti !!!!!!!

    MOARTE-pentru-MOARTE !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here