vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsOrban zice că-i va lua locul lui Cîțu în fruntea Guvernului după...

Orban zice că-i va lua locul lui Cîțu în fruntea Guvernului după Congresul PNL din 25 septembrie: „Aceasta este cea mai probabilă evoluție”

-

Ludovic Orban, președintele PNL, nu mai este dispus la concesii: îi va lua locul lui Florin Cîțu și va redeveni premier al României dacă va câștiga, pe 25 septembrie, un nou mandat în fruntea partidului. “Aceasta e cea mai probabilă evoluție după Congresul PNL din 25 septembrie”, a răspuns Orban la întrebarea dacă va reveni în fruntea Guvernului dacă învinge în alegerile interne.

Miza postului de prim-ministru este majoră inclusiv în lupta internă pentru șefia PNL, dintre actualul președinte Orban și premierul Cîțu. Banii publici, pe care Executivul îi împarte în teritoriu, către primari și șefii Consiliilor Județene, stau în pixul primului ministru. Dincolo de apartenența la partid, membrii PNL au nevoie de banii de la Guvern pentru a-și face bugetele.

Cîțu este acum în această poziție privilegiată, de a decide unde se duc banii, iar liberalii sunt interesați în cel mai înalt grad să rămână în relații bune cu premierul. Președintele Iohannis i-a întărit poziția lui Cîțu afirmând, în urmă cu câteva săptămâni, că indiferent de rezultatul alegerilor din PNL, nu vede niciun motiv pentru a-l schimba pe actualul premier. A fost un semnal foarte puternic recepționat imediat de activul de partid.

Ludovic Orban le transmite indirect membrilor PNL din teritoriu că bugetul public nu va mai fi împărțit de Cîțu după 25 septembrie

Ludovic Orban știe acest lucru și contracarează, ridicând problema identității premierului după Congresul PNL din 25 septembrie. El le transmite astfel liberalilor că “învingătorul ia tot” și, deci, Cîțu nu va rămâne premier dacă pierde alegerile pentru șefia PNL. Implicit, banii din PNDL și celelalte fonduri publice vor intra pe mâna lui Orban.

- Advertisement -

Afirmațiile au fost făcute de actualul președinte al PNL luni seara, într-o emisiune la postul B1 TV, și preluate de News.ro. Întrebat dacă va reveni în funcția de premier dacă va câștiga alegerile din partid, Orban a răspuns: “Asta e cea mai probabilă evoluție după Congresul PNL din 25 septembrie. Pentru mine, cartea de vizită a Partidului Național Liberal în următorii ani, până la alegerile care vor fi toate în 2024, este performanța la guvernare, măsura în care Guvernul are capacitatea de a fructifica toate oportunitățile pe care le avem în perioada asta“.

Orban a evitat însă un răspuns concret despre felul în care îl va înlocui pe Cîțu, limitându-se la o formulă ambiguă: “Președintele fiind responsabil, este posibil să se ajungă la nevoia ca președintele PNL să preia poziția de premier”.

De ce evită Orban să spună cum îl va da jos pe Cîțu din postul de premier, dacă va câștiga alegerile pentru PNL

Motivul pentru care Orban a evitat un răspuns direct este acela că, în condițiile unui refuz al lui Cîțu să demisioneze, s-ar putea ajunge la situația din 2017, când PSD și-a dat jos singur doi premieri.

- Advertisement -

Poziționarea președintelui Iohannis ar putea complica mult lucrurile. Dacă PNL îl demite pe Cîțu prin moțiune de cenzură sau îl forțează să demisioneze, președintele țării are dreptul să refuze de două ori propunerile de premier. Dacă liberalii l-ar propune în loc pe Orban, iar Iohannis ar refuza, s-ar ajunge la o criză politică majoră, din care va câștiga doar PSD-ul.

În același timp, războiul intern din PNL, ajuns deja foarte departe, nu lasă să se întrevadă posibilități de reconciliere între cele două tabere. Sunt voci care spun că, după Congres, indiferent cine va câștiga, cealaltă tabără se va rupe de partid, pentru că n-ar mai fi posibilă coabitarea grupărilor Cîțu și Orban în urma evenimentelor din ultimele luni.

Acest lucru s-ar putea traduce în Parlament prin posibila pierdere a majorității.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Salima Mazari, femeia-guvernator, a scăpat din ghearele talibanilor și se află „într-un loc sigur”! Ea a luptat cu arma în mână împotriva jihadiștilor

* 5 fotografii care au frânt inima planetei. „Ne dăm fiul peste gard, să aibă un viitor fără noi, chiar dacă murim de durere”

Baronul Oprișan s-a însurat cu fosta sa secretară, pe care a făcut-o directoare la CJ Vrancea. Familia tradițională PSD-istă: el 56 de ani, ea 37, împreună au trei copii din căsătorii anterioare

Firea va coordona campania PSD pentru demiterea primăriței Clotilde Armand. Antena 3 și România TV vor susține mediatic operațiunea

Agenția SUA pentru Medicamente: „Nu tratați Covid-19 cu ivermectină! Nu sunteți cai! Nu sunteți vaci!”. „Dr. Becali” și „dr. Șoșoacă” spuneau exact pe dos

Ceas de 21.000 de dolari la mâna cu care Tudorache-Diamant strânge semnături pentru demiterea lui Clotilde Armand

Comisarul-hârciog era și pofticios: ca polițist-șef peste două județe, lua șpagă în bani, mașini, terenuri, vacanțe, ceasuri, lucernă, dar pretindea și relații sexuale cu subalternele

Fugarul Rizea: „Dana Budeanu se mărită cu Andrei Hrebenciuc. Acel inel cu diamante, cu care se laudă acum, e luat din banii furați de familia Hrebenciuc, tată și fiu!”

Un mare șef de la McDonald’s Brașov chema fete pentru angajare și le racola să se prostitueze. E însurat și are un copil

Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

5 COMENTARII

  1. NUMAIII… CEL CARE A GÂNDIT și ORCHESTRAT ÎNTREGUL-MĂCEL… NU (MAI!) ZICE NIMIC!!!

    Cine-i ACELAAA…?????
    Păiii…, „Mânăstire-ntr-un-picior, / Ghici CIUPERCA(-PREZIDENȚIALĂ, N. n.) ce-iii…”, daaaaaaaaaaaaaaaaaa?!!!

    • Pe prezident il doare la „cashcheta”. El a fost „raul cel mai mic” din pacate. Mai are 4 ani de Cotroceni, confort, schi, beciucleala, etc., etc. Cand l-am votat stiam ca asa va fi. Dar n-am avut incotro. Acum probabil ca isi negociaza vreo sinecura. Precum „Tzapu`”. PS1 Am ajuns la coada vacii. PS2 Cum pana mea a ajuns „Prostanacul” secretar general NATO. Niste cunostinte spun ca doar o face pe prostul. Ca de fapt…Dar eu nu cred.

      • „PROSTĂNACUL” (Mircea Geoană) a ajuns, ATENȚIE: (DOAR!) secretar-general… ADJUNCT (!!!!!!!!!!!!) N.A.T.O, ceea ce este o (SIMPLĂ!) SINECURĂ…, FĂRĂ NICIO IMPORTANȚĂ (!!!), un post-„cald”…, PLĂTIT-ÎMPĂRĂTEȘTE (!!!) ca săăă… NU FACI/SPUI NIMIIIIIIIIC!!!

        Acest post fusese refuzat ANTERIOR de către… Traian Băsescu (!!!!!!!!), care se vedea… secretar-general N.A.T.O…. „PLIN” (AȘA I SE PROMISESE, când era el „pe-cai-mari” în raporturile cu americanii!!!)…

        Mircea Geoană a rămas, din perioada când a fost ambasador-în-S.U.A., în a doua parte a anilor ’90. în relații bune cu oameni-importanți din Partidul Democrat din „State”, în special cu acea (FOARTE-)influentă Victoria Nulland, care se ocupa în mandatele-prezidențiale ale democraților-americani (Clinton-&- Obama) de politica-externă din Europa-de-Est post-comunistă!

        Și a fost… instalat în acest post-…ONORIFIC, (TOOOOT!!!) unul deee… „PROSTĂNAC”-LENEȘ (repetăm: EXTREM-de-BUINE-PLĂTIT!!), FĂRĂ-RESPONSABILITĂȚI, „REPREZENTATIV” doar…, careee… „I-S-A-POTRIVIT CA-O-MĂNUȘĂ” luuu’… „MIHAELA-DRAGOSTEA-MEA!”, nuuuuuuuuuuuuuuuuuuu?!!!!!

        • SCUZE, corectăm: pe doamna „SUBsecretar-de-stat” (adică: UNUL DINTRE adjuncții ministrului-de-Externe/”SECRETAR-de-STAT” din S.U.A.) o chema Victoria NULAND, cu un singur „l”!!!

  2. Vatafule, faceai un mare bine PNL si romanilor care voteaza dreapta daca te retrageai de la sefia PNL cand guvernul tau a fost demis democratic prin motiune de cenzura.

    Nu numai ca nu ai facut asta, dar tu si catu ati talibanizat lupta interna pana la griparea actului de guvernare, si nu doar ca te visezi reales, dar te vezi si presedintele Romaniei… Jalnic!

    Ai dovedit ca ai aceeasi mentalitate precum cioflingarul de teleorman, doar ca esti ceva mai spalat…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -