sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăJustițieLiderul USR, Dan Barna: "Tudorel Toader, argatul lui Dragnea, aruncă ţara în...

Liderul USR, Dan Barna: „Tudorel Toader, argatul lui Dragnea, aruncă ţara în haos. Să ieşim din nou în stradă!”

-

Liderul USR Dan Barna a reacţionat prompt după anunţul făcut de Tudorel Toader în această seară privind finalizarea ordonanţei care le va permite corupţilor să atace sentinţele definitive de condamnare. Liviu Dragnea ar putea fi marele beneficiar al ordonanţei, fiind condamnat în Dosarul Referendumului.

„PSD-ALDE aruncă România în haos

După doi ani de la OUG 13 România este din nou într-o situație de criză. Argatul lui Liviu Dragnea, ministrul Tudorel Toader tocmai a anunțat, cel mai probabil fără conștiință, că Guvernul urmează să adopte o ordonanţă de urgenţă pe justiție. Acest OUG va fi baza legală pentru a anula, practic, toate sentinţele date de completurile de 5 judecători de la ÎCCJ începând cu anul 2014. Nu îi interesează prioritățile cetățenilor și ale României, pur și simplu aruncă țara în haos pentru ca Dragnea să scape de condamnarea în dosarul Referendumul. Și alături de el toți corupții condamnați de ÎCCJ în ultimii cinci ani.

- Advertisement -

Am preluat de câteva zile Președinția Consiliului Uniunii Europene și ceea ce face Tudorel Toader nu este decât să denigreze imaginea României la cel mai înalt nivel. Așa cum știu ei cel mai bine, NOAPTEA CA HOȚII.

Acest OUG este neconstituțional, dar va produce efecte grave imediat cum intră în vigoare.

Trebuie să ne pregătim să ieșim din nou în stradă. Haideți să ne mobilizăm pentru a le arăta că România nu mai vrea penali la conducere.

- Advertisement -

Membrii USR s-au mobilizat imediat şi au scris pe Facebook mesaje pentru apărarea justiţiei:

„Istoria se repetă! Ministrul Tudorel Toader tocmai a anunţat că Guvernul urmează să adopte o ordonanţă de urgenţă care, practic, va anula toate sentinţele date de completurile de 5 judecători de la ÎCCJ începând cu anul 2014. Dragnea scapă de condamnarea în dosarul Referendumul. Alături de el, toţi corupţii condamnaţi de ÎCCJ în ultimii cinci ani. La fix doi ani de la OUG 13, care a fost adoptată pe 31 Ianuarie 2017, trebuie să ne pregătim să ieşim din nou în stradă. E nevoie de mobilizare, pentru a demonstra că România nu mai vrea penali la conducere!”

CITIŢI ŞI:

Tudorel Toader nu mişcă un deget pentru a curma INVAZIA infractorilor. Dimpotrivă, continuă să dea vina pe alţii

News ALERT. Toader anunţă că dă ordonanţa pentru salvarea corupţilor şi se spală pe mâini de „infractorii lui”

VIDEO. Imaginile cu crima din Mediaş. Cine plăteşte pentru invazia infractorilor „lui Tudorel Toader”?

A protestat în faţa DNA, ca să-l susţină pe Dragnea, a ajuns în Guvernul României! La gramatică, e fan Dăncilă

- Advertisement -

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -