duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăNewsLiberalul Ilie Bolojan acuză Guvernul PSD-PNL că a blocat reformele: "E clar...

Liberalul Ilie Bolojan acuză Guvernul PSD-PNL că a blocat reformele: „E clar că se putea face mult mai mult în ce privește reformele. N-ai niciun argument“

-

Coaliția PSD-PNL n-are niciun argument pentru a justifica lipsa reformelor, iar întârzierea acestora va costa România mult mai scump peste un an sau doi, avertizează Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor și unul dintre cei mai importanți și populari lideri liberali, într-un interviu acordat pentru „Europa Liberă“. Bolojan spune că, dacă schimbarea de Guvern nu se face în iunie, atunci lucrurile vor rămâne așa cel puțin până la toamnă, după vacanța parlamentară.

Fruntașul PNL afirmă că de vină pentru greva cadrelor didactice sunt, în final, tot politicienii actualei coaliții, deoarece în campania electorală au ridicat mult miza, au făcut promisiuni, apoi au ajuns la putere și au descoperit că nu se pot ține de cuvânt.

Un mesaj foarte important transmis de Ilie Bolojan, în contextul în care până acum fie s-a ferit să vorbească despre subiect, fie a negat că are astfel de intenții, este acela că ia în calcul ca, în 2024, să preia o funcție importantă la București, în administrația centrală. Acest lucru poate însemna chiar postul de prim-ministru.

Blocarea reformelor va lovi grav România, spune Bolojan: „Dacă nu se atacă reformele astea la timp, cu toate costurile sociale, cu toate supărările, cu toate grevele care ar putea să apară, costul va fi mult mai mare peste un an sau doi. E clar că se putea face mai mult în administrarea țării și se putea face mult mai mult în ceea ce privește reformele și lucrurile care puteau fi făcute datorită forței acestei coaliții. Adică n-ai niciun argument“.

- Advertisement -

Dacă nu se vor face aceste reforme obligatorii, România va ajunge în următorii 10 ani să aloce toate sumele pe care le încasează ca să plătească pensii, iar investițiile vor fi complet suspendate, explică Bolojan în interviu.

Fruntașul liberal n-a putut spune direct – din motive evidente – că prestația PNL va duce partidul în jos la alegerile din 2024, dar a lăsat să se înțeleagă clar acest lucru: „E cât se poate de clar că o prestație mediocră în guvernare, în orice fel de guvernare, locală sau centrală, te duce într-o tendință de scădere. O prestație bună în care finalizezi proiecte, faci investiții, răspunzi la problemele oamenilor, poate să-ți permită să recuperezi“.

Bolojan a dezvăluit că PNL are în acest moment cam 20% în sondaje, dar că aceste procente pot să scadă până în toamna viitoare dacă nu se schimbă urgent ceva, miniștrii incompetenți nu sunt schimbați, reformele sunt blocate în continuare și nu se finalizează investițiile.

- Advertisement -

O abordare interesantă are liberalul în privința alianței cu PSD. El spune că păstrarea actualului aranjament pe termen lung, și după 2024, trebuie avută în vedere doar „dacă această a doua etapă a coaliției va da rezultate“. El a tras și o concluzie: „Dacă 80% dintre români cred că țara se mișcă într-o direcție proastă, ar trebui să nu fim liniștiți. Deloc!“.

În mod evident, coaliția PSD-PNL nu are cum să funcționeze și să livreze dintr-o dată rezultate, după aproape doi ani de stagnare și corupție, așa că mesajul subliminal al lui Bolojan pare a fi că liberalii ar trebui să se desprindă de îmbrățișarea mortală în care i-a împins Iohannis acum doi ani.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Iohannis se răstește la profesorii greviști, plesnindu-i cu o minciună: „Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale?! Guvernul le-a dat tot ce au cerut”

* PSD își asmute hăitașii asupra profesorilor. Ciutacu urlă la greviști: „După ce ieșiți din grevă, să nu cumva să ratați cele trei luni consecutive de concediu plătit! Meritați să vă odihniți“

* Pentru Interne s-au găsit bani pe loc! Bode anunță măriri de salarii și sporuri chiar din iunie pentru polițiști, după o singură discuție cu sindicatele purtată pe 30 mai

* EDITORIAL CARTIANU. Tăiați, bă, pensiile speciale!

* O profesoară regretă că o admira pe Dana Budeanu, după ce o mamă a imitat-o pe „vedetă“ și i-a spus „marș, fă, la ore!“. Budeanca vorbise la fel

* „Bugetul e țăndări. Aceste găști de amatori trebuiau ținute departe de trezoreria statului“. Cele 6 erori majore comise de PSD când a făcut bugetul pe 2023, analizate de profesorul Cristian Păun

* ANALIZĂ. Cum i-a trecut României glonțul pe la ureche, sub Năstase, Ponta, Dragnea și Dăncilă. China, „cel mai neiertător creditor din lume“, distruge țările pe care le împrumută

* Olaianos și-a retras pe șest plângerea împotriva TVR, după ce făcuse tam-tam că a ratat deplasarea în Qatar și cerea 200.000 de euro!

* O nouă lovitură pentru reputația armamentului rusesc: „invincibilul“ sistem antiaerian S-400, distrus de rachete stealth cu rază lungă de acțiune lansate de Ucraina

3 COMENTARII

  1. Bode este un PDL-ist oportunist eșuat în PNL. Ciuca e un „bolovan din mamaliga”, bonom dar cu mintea cam înceata, de militar.
    În schimb Bolojan are rezultate foarte bune la Bihor, a redus la jumătate bugetarii din domeniul lui și n-a fost niciodată în PDL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -