Isărescu, prim-ministru?

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) a fost premier al României, pentru doar ultimul an al guvernării Convenţiei Democrate Române (CDR, 1996-2000). A fost un prim-ministru de criză, după eşecurile numite Victor Ciorbea şi Radu Vasile. Erau vremuri grele, oricum, după şapte ani de dominaţie FSN-isto-iliesciană şi alţi trei de guvernare CDR.

Asasinii lui Ceauşescu, securiştii-şacali şi comuniştii lacomi jefuiseră tot. Băncile cădeau secerate una câte una. Au fost anii devalizării programate a economiei naţionale, care nu s-au oprit nici în ziua de azi. După „anul lui Isărescu”, operaţiunea de subminare a patrimoniul economic naţional a continuat prin vânzarea marilor hălci din industriile strategice, a marilor monopoluri. Am pierdut, pe rând, segmente strategice din industria extractivă, agricultură, energie, apă, gaze, electricitate etc.

România este azi o ţară fragilă, expusă, nesigură, la mâna altora, din cauza acestor guvernări anti-naţionale, corupte, trădătoare chiar de ţară. Revin la anul de guvernare Isărescu.

Guvernatorul BNR a fost chemat să stingă focul pus de cei dinaintea sa. A venit pe un teren minat. A stabilizat mediul bancar inclusiv prin măsuri tragi-comice disperate. Îmi aduc aminte cum Adrian Vasilescu, pe atunci purtător de cuvânt al BNR, apărea printre saci de bani aduşi la BCR pentru a calma depunătorii să nu-şi retragă panicard economiile. Era urmare a atacului Vântu-FNI, care a provocat haos în economie din cauza corupţiei din CNVM, o instituţie care lăsase piaţa banilor la mâna unor speculatori ca SOV, cel ce ştia să cumpere şi SRI, şi funcţionari, şi orice. „Întăriţi-vă statul!”, urla atunci arogant Vântu, la acuzaţiile că a jefuit economia cu ajutorul complicilor lacomi din interiorul statului.

Isărescu a stins toate incendiile. Şi a plecat înapoi la BNR după ce, în 2000, i s-a terminat mandatul de prim-ministru. Dar a lăsat mereu impresia că putea face mai mult. Că mai avea destule de demonstrat, de aranjat în economie. Însă nu a mai depins de el să poată continua. Epoca Năstase avea foame mare de bani şi nu era loc de „tehnocraţi” ca Isărescu.

L-am văzut azi pe guvernator altfel. Mai puţin diplomat. Mai curajos chiar, atunci când l-a pus la punct pe un şpăgar din cavouri ajuns să conducă finanţele naţiei. A fost un Isărescu jovial şi grav deopotrivă. Nu-l ştiam câtuşi de puţin capabil să fie genul popular. Charismatic, dar în sensul „poporean”, nu preţios şi arogant. L-am descoperit azi pe Isărescu-politicianul, cel care putea să fie şi care n-a fost niciodată.

Intervenţiile sale în apărarea BNR de atacul unei bande de interlopi politici sunt pe cât de simpatice, pe atât de salutare. Banca Naţională nu poate fi mai bine apărată de asaltul mafiei penale decât de oameni ca Isărescu.

S-ar putea ca acest război în care el şi-a asumat deja rolul de combatant public să nască un altfel de Isărescu decât ştiam. Unul de care s-ar putea să fie iar nevoie, tot pe post de „pompier”, după anii de criză indusă trăiţi din 2016 încoace sub regimul PSD-ALDE. Nu e o „promovare” fericită aceea de a fi chemat să stingi crize atunci când politicul nu mai are soluţii. Dar e singura trăită în istoria recentă, care a şi funcţionat. Isărescu şi Cioloş sunt cazuri reuşite de premieri tehnocraţi.

Nu ştiu dacă Isărescu şi-ar mai dori o astfel de postură, ca în 2000. Dar n-am simţi deloc factorul vârstă ca un dezavantaj, văzând atacul său absolut fascinant de azi la adresa lui Vâlcov. Dimpotrivă, l-am văzut mai tânăr. În spirit, în vorbă, în acţiune. Mai „înţepat”, dar parcă şi mai înţelept decât acum aproape 20 de ani. Şi mai credibil, totodată. Părea că lucrează, instinctiv şi nu premeditat, la noul său profil de om public, unul desupra celui de guvernator al BNR. Văzând peisajul sumbru din politică şi ştiind ce va urma în economie, n-ar strica un nou Isărescu la guvern.

CITIŢI ŞI:

Isărescu mătură pe jos cu șpăgarul din cavou. „Această propagandă de doi bani nu mai merge!”