marți, noiembrie 5, 2024
AcasăOpiniiInterzis de Antena 3

Interzis de Antena 3

-

Joi urma să merg la Antena 3. Miercuri, Antena 3 m-a sunat să mă anunțe că retrage invitația și că nu mă va mai invita pe durata campaniei electorale.

Ce demonstrează asta? Că oamenii credibili în lupta anti-PSD, precum Ludovic Orban (interzis de multă vreme pe post) sau, mai nou, eu, nu sunt bineveniți, deoarece chiar deranjează.

Sugerez conducerii postului să citească scrisoarea lui Jeff Bezos, patronul „Washington Post”, care a anunțat că ziarul nu va susține nici unul din candidații la Președinția Americii; asta, după ce timp de o jumătate de secol ziarul a fost o tribună a Partidului Democrat. Scrisoarea se referă la deontologia profesională, la conduita morală pe care presa trebuie s-o urmeze, cu atât mai mult cu cât face pe moralista în treburile politice.

Cenzurat sau necenzurat de presă, vă invit să susțineți în cursa pentru Președinția României pe cel mai intransigent candidat al Opoziției și singurul candidat cu adevărat de dreapta, pe Ludovic Orban, și pe reprezențanții Alianței Forțelor de Dreapta Liberal-Conservatoare care candidează pentru Parlament.

- Advertisement -

Orban nu este doar interzis la Antena 3, ci și evitat de unii competitori. Tare, nu?

Singurul motiv logic este că Orban este cel mai bun.

DE ACELAȘI AUTOR:

12 COMENTARII

  1. Fara o Dreapta Unita, Romania e jertfita
    Si-n loc s-avansam spre Vest, o vom coti tot spre Est!
    Simion ne da sarmale, Sosoaca va creste-n foale,
    Iar „blandul” Marcel Ciolacu ne rupe-n doua… colacu!
    Am sa zic si-un pic de Ciuca, chiar daca poarta maciuca,
    Ca sansa lui e slabuta, de cand a fost la Maruta!
    De ceilalti, nu scot o vorba, ca-s picati… ca musca-n ciorba!
    Orban, jumate roman, mi se pare cel mai bun,
    Chiar daca-l acuza unii… c-ar cam tine cu… vecinii!

  2. DAr despre site-urile de „jurnalisti” in solda de la HNews, G4M și Zoaie.com, care cenzureaza si scriu la ordin de ce nu scrieti? Mai ales ca o fac sugând bani la greu de la partide ca sa isi ia soldele de manipulatori aserviti?

    • Intradevar, desi am o parere buna despre G4, si aici se cenzureaza. Nu-mi pot explica de ce nu mi-ai admis un comentariu care nu era nici injurios cum sunt unele pe care le admit si nici nu contrazice parerile pe care credeam ca le au si ei.
      Iata comentariul cenzurat:

      valll
      31.10.2024 la ora 5:50 pm
      Comentariul tău aşteaptă moderarea.
      De ce nu dati atentie si celorlalti candidati? Poate ca printre ei se afla unii care ar fi mult mai buni.
      Chiar daca acestia au mai putine sanse si o sa ne alegem in final cu o alta ghiulea legata de piciorul tarii, presa este datoare sa-i trateze egal, pe toti. Si,mai ales, sa informeze poporul despre adevarul privind valoarea fiecaruia.
      Poate ca poporul se va dezmetici candva.

  3. corect, d-le profesor! Ludovic Orban este cel mai complet candidat. Dar problema este cum te strecori pe langa gio-uri. Grupul din capul partidelor mainstream are la mana in sistem retea poporul psdnlaur. Aici de ex nu conteaza deloc ca Ciolacu se vrea presedinte desi nu are nici meserie, nici scoala, nici experienta internationala, cam nimic in afara de minciuni. Am uitat -e ‘seful servitorilor lui Ponta’.
    Solutia sa fim feriti de ciume era numai unitatea dreptei.
    Mult succes Dreapta! Iesim la vot!

    • Ludovic Orban are multe calitati. In primul rand este foarte destept. De cate ori trebuia, ca premier, sa dea o explicatie despre un domeniu, dovedea ca stapaneste bine problema in toate amanuntele ei. Nu umbla cu lozinci, cu gaselnite, se vedea ca stie ce vorbeste.
      De asemenea, are democratia in sange si felul in care intelege sa faca politica este foarte corect.
      Din pacate, uneori are niste alunecari care ii stirbesc prestigiul. Ultima, episodul ca interpret la voce si la chitara, la o televiziune, zilele trecute.
      Inteligenta si la corectitudine lui politica s-ar putea mult mai bine pune in valoare prin autocontrol si seriozitate

  4. Există o firmă REVICOND în județul Mureș, mai multe nu trebuie să vă spun. Săpați puțin în perioada de după 2017 și veți vedea că există acolo un salariat Ludovic Orban. Să fie oare coincidență de nume sau nu ? Poate reveniți și cu alte informații corecte din „parcursul profesional” al „celui mai bun candidat”. Dacă e să fiți obiectiv, fiți până la capăt.

  5. Am o senzatie de … nu mai vedem padurea de copaci. Valabil atat pentru alegatori cat si pentru candidati centru dreapta.
    Candidati, atati cati sunt. Prea multi.
    Padurea e castigarea alegerilor de catre un candidat cat mai din centru dreapta.
    Copacii sunt ambitiile individuale, “fumuri” ale fiecarui candidat.
    Cu fumurile in toate directiile falfaie vela si corabia sta pe loc.
    Ca alegator eu pun urmatoarea conditie logica: sa fie din centru dreapta (o sa se zica ca nu exista un astfel de candidat, dar formuland astfel am eliminat extrema) SI cu sanse reale.
    Operatorul logic SI e musai.
    Pentru ca multi alegatori pun aceasta conditie dubla exista sondajele.
    Sondajele incearca sa arate ca unul sau altul dintre candidati e cel cu sanse “reale”.
    Pot sa ma iau dupa sondaje sau sa analizez cu mintea din dotare.
    In cazul asta, obiectiv privind oricat as incerca sa dau prima sansa domnului Orban, gandind cam cum arata publicul alegator, candidatura dumnealui nu prea satisface ambele conditii.
    De ce nu s-a lansat in intentia de a candida acum un an. Zarurile sunt cam aruncate. Consecinta e ca dreapta se canibalizeaza. Pierdem padurea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -