O pictură din biserica Sfântul Nicolae din Târgu Jiu, edificiu ortodox vechi de peste 200 de ani, a fost distrusă de un instalator care a montat o centrală termică. E drept că nici preoții nu s-au arătat deranjați.
Centrala acoperă jumătate din lucrare și a stârnit indignarea enoriașilor. Cea mai hilară e țeava care iese dintre picioarele celui care a ctitorit sfântul lăcaș.
Biserica Sfântul Nicolae din Târgu Jiu a fost ridicată in 1795. Lucrările, însă au fost terminate 20 de ani mai târziu. Cel mai mult s-a lucrat la pictura interioară. Au fost realizate lucrări de excepție care, în cei 200 de ani, au fost restaurate cu mulți bani de la buget, fiind vorba despre un monument istoric.
Anul acesta, parohia a decis să monteze o centrală termică pentru ca enoriașii să nu tremure de frig la slujbe.
Doar că centrala a fost montată fix pe o pictură care aparține chiar ctitorilor bisericii. Instalatorul și-a folosit chiar imaginația, astfel încât ceea ce părea o pictură de excepție – veche din 1812 – s-a transformat într-o batjocură la adresa acestora, transmite corespondentul Europa FM, Gabriela Mladin.
Enoriașii au fost extrem de revoltați și au postat imaginile pe rețelele de socializare. Ei îi cer preotului să mute centrala în altă parte.
Distrugerea picturii murale din biserica Sfântul Nicolae din Târgu-Jiu va fi anchetată.
Direcția pentru cultură, culte și patrimoniu naţional din Gorj s-a sesizat, iar directorul Pompiliu Ciolacu spune că n-a aprobat niciodată o asemenea lucrare, deși avizul e obligatoriu în cazul clădirilor de patrimoniu.
Reparaţia – ale cărei fotografii au devenit virale pe Facebook – este recentă, dar preotul spune că a fost făcută înainte ca el să ajungă în această Parohie.
Instalatorul a intrebat,probabil ,unde sa monteze centrala,iar asa-zisul preot,un functionar ca oricare altul,doar hainele difera,a spus, tot probabil,unde vrea Domnul…acum poate instalatorul a inteles ca lui i s-a adresat preotul,mai stii?