Ideologul „moldovenismului statalist” și „lumea rusă”

0
1497
Alecu Reniță

Nu am nici cel mai mic interes să diminuez creația literară a scriitorului răposat, însă ar fi nedrept să lăsăm conaționalii să stea în genunchi încă o jumătate de secol, bătând mătănii în fața „Lumânării recunoștinței”.

Oricine poate tămâia cât dorește opera lui Ion Druță, dar ea, fiind pusă pe cântarul deșteptării și renașterii românești a Basarabiei, pierde în fața unei singure poezii scrise cu sângele lui Matcovschi, Vieru, Lari sau Dabija, poezii care răscoleau mulțimile și le restituiau treptat demnitatea răpită de ocupanții ruși. Doina și Ion Aldea Teodorovici au ales să iasă pe baricade și să transforme melodiile lor în armă de luptă, în Tricolorul mulțimilor îndemnate să-și vadă viitorul în România reîntregită.

Referințele mele în spațiul public nu vizează opera, ci implicațiile politice ale lui Ion Druță ca promotor și ideolog al moldovenismului, care au avut și au consecințe foarte grave asupra a tot ce înseamnă Republica Moldova și asupra sutelor de mii de moldoveni împrăștiați prin toată lumea, cu puține șanse să-și doarmă somnul de veci la baștină.

Nu fac paradă că i-am citit scrierile și l-am cunoscut personal: mă doare că un om atât de valoros și necesar a ales, după august 1991, să-i convingă pe moldoveni să-și construiască „statul lor moldovenesc”, fără să-și asume responsabilitatea pentru sărăcia și nenorocirile în care au fost aruncați moldovenii, pentru nesfârșitele monstruozități comise de reprezentanții statului moldovenesc – reprezentanți care apelau la prestigiul scriitorului și-l prezentau oamenilor drept ideologul lor.

Spre deosebire de Lucinschi, Voronin sau Dodon, scriitorul Ion Druță știa foarte bine că moldovenii sunt parte organică a poporului român, iar patria lor adevărată este România. În ce lucrare, text, manuscris Ion Druță spune moldovenilor că ei sunt români și Țara lor e România?

De ce breasla scriitoricească (doar 3-4 excepții), care se pretinde românească, a tăcut după august 1991, continuând să alimenteze mitul despre „creatorul prigonit și exilat la Moscova”? De ce nu a luat atitudine, când a văzut că Ion Druță se ascunde după cuvinte, metafore și parabole, dar în realitate sprijină guvernările antiromânești de la Chișinău, înșeală poporul și-i spune povești pentru a păstra R. Moldova în „lumea rusă”?

Mulți, foarte mulți l-au idolatrizat pe Ion Druță, fiindcă și ei se regăseau în acel moldovenism deghizat, chiar dacă au schimbat Moscova pe București, iar după ce i-au cântat pe „eliberatorii ruși”, și-au redresat vocea și au început să înalțe ode „conducătorilor” de la Chișinău, Academiei Române, „revoluționarului” Ion Iliescu sau „basarabeanului” Emil Constantinescu, înghesuindu-se pentru a li se recunoaște meritele „românești” și să le dea „Steaua României”(de la Lucinschi până la Marian Lupu și mulți alți pigmei uriași decorați, care au năpârlit la comandă).

În afară de rușinosul congres „Casa noastră – Republica Moldova” din anul 1994, binecuvântat de scriitorul sosit de la Moscova, congres care a fost difuzat în spațiul public și se poate cerceta și vedea cine și ce scopuri a urmărit, există o filă aproape total necunoscută din biografia politică a lui Ion Druță – prezența domniei sale, ca deputat din partea Moldovei, în Sovietul Suprem al URSS, în Comisia Iakovlev pentru aprecierea Pactului sovieto-german sau așa-numitului Pact Ribbentrop-Molotov (2 iunie 1989 – 24 decembrie 1989).

Publicarea proceselor verbale de la ședințele închise (probabil sunt secretizate până în prezent) ar arăta fața adevărată a reprezentaților delegației moldovenești – Ion Druță și Grigorie Eremei, care înțelegeau prea bine că declararea de către Moscova a consecințelor pactului sovieto-german drept nule și neavenite deschide juridic dreptul Basarabiei (R. Moldova) de a se reîntoarce în România, la Țara-mamă, de unde a fost răpită la 28 iunie 1940.

Ceea ce pot deocamdată confirma documentat este că la ședința în plen a deputaților URSS, în timpul dezbaterilor aprinse din 24 decembrie 1989, a vorbit cu demnitate doar Leonida Lari, iar Ion Druță – al cărui cuvânt, prestigiu și nume puteau juca un rol decisiv în rezoluția finală – a tăcut mâlc.

Aruncarea intenționată în uitare și condamnare îndelungată a perioadei de trezire a moldovenilor (1986-1993) și revendicarea de către ei a drepturilor naturale și istorice au permis multor parveniți, oportuniști și profitori să se așeze în capul mesei, să măsluiască adevărul și să prezinte în mod caricatural rezistența și lupta pentru desprinderea de la imperiul răului.

Vechea nomenclatură, călăuzită de indicațiile „subdiviziunii moldovenești” a serviciilor secrete de la Kremlin, a amestecat și falsificat evenimentele din istoria recentă a R. Moldova în asemenea hal, încât s-a format impresia că revendicările nu au aparținut poporului, ci unui grup de naționaliști români, care voiau să „trădeze Moldova” ca în 1918 și s-o dea României.

Pe acest fundal mizerabil s-a dezvoltat „fauna” corupților, oligarhilor, parveniților, care au format clasa politică de la Chișinău și, de ochii naivilor, au împărțit-o frățește în două tabere – în rusofili și „românofili” –, ambele detestând Unirea în folosul guvernării succesive a R. Moldova.

Ion Druță coopera excelent cu factorii de decizie din ambele tabere și avea grijă ca nici unii, nici alții să nu iasă de sub poala Moscovei. Cine nu cunoaște că scriitorul se afla direct pe fir și putea deschide oricând ușa șefilor de stat de la Chișinău, iar Snegur, Lucinschi, Voronin și Dodon îl ascultau și îi executau „recomandările”, mai ales în problemele identitare și cele legate de relațiile cu România?!

Poate că cea mai mare enigmă pe care scriitorul o îngroapă cu sine în dealul Sorocii este dacă influența sa nefastă asupra politicii de la Chișinău a fost doar rodul propriei vanități faraonice de a avea „piramida și imperiul său moldovenesc” sau, vorba cronicarului, a căzut și el sub vremurile năprasnice din metropola imperială…

După august 1991, Ion Druță și-a pus tot talentul ca să deturneze Mișcarea de Renaștere Românească și s-o re-ancoreze, sub paravanul „independenței și moldovenismului”, în noul-vechiul imperiu rusesc, care a schilodit creierul moldovenilor, i-a lipsit de memoria istorică și demnitatea românească.

Ascuns după o operă transformată în mit literar, Ion Druță a avut o contribuție majoră de a-i opri la Prut pe moldovenii treziți din „somnul cel de moarte”, cultivând maselor rusofile sentimentul unui stat moldovenesc independent, care, în esență, nu-i altceva decât o periferică gubernie rusească.

Scriitorul nu venea întâmplător de la Moscova, conform unui ritual, la conducătorii moldoveni, legitimându-le guvernarea și oferindu-le ideologia necesară formării națiunii civice moldovenești și construirii statului moldovenesc, independent de România.

Cu mulțimile intoxicate de miturile sovieto-rusești, cu ideologul moldovenismului statalist Ion Druță în spate, nu poți trece Prutul, oricât de apropiate ar fi malurile.

Nu pun punct înainte de a zice: Dumnezeu să-i ierte toate păcatele nevrute!

DE ACELAȘI AUTOR:

* Primul și ultimul… Despre lepre și lingușitori, la moartea lui Mircea Snegur

* Dronele lui Putler și hoardele de oportuniști de la București

* Ce-a mai rămas din cei aproape 300 de milioane de homo sovieticus?!

* Feriți-vă de minciunile rusești, nu de adevăr!

* Atunci am păcălit cenzura sovietică! Lupta noastră pentru alfabetul latin, în imperiul limbii ruse

* Omul Adevărului

* Copilul de pe malul Prutului

Cu durere, despre Afganistan și victimele războiului nedrept

Golgota Basarabiei: 5-6 iulie 1949. Cel mai mare val al deportărilor organizate de Rusia în teritoriile românești ocupate

Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.