AcasăOpiniiGigi Becali, bătut la fundu' gol de un angajat al Loteriei

Gigi Becali, bătut la fundu’ gol de un angajat al Loteriei

-

Pe când stătea la mititica, Gigi Becali și-a golit și buzunarele doldora de bani pe la chioșcul penitenciarului. Evident, a luat produse nu doar pentru el, ci și pentru ortacii săi de celulă, ca să se pună bine cu ei, să nu cumva să-l violeze prin toaletele ordinare ale închisorii.

Ulterior, n-a mai dat un leu nimănui, nici măcar celor mai înfocați fani. Bieții de ei, au dat faliment, stând în fața porții latifundiarului, într-o așteptare zadarnică de a se alege cu o bancnotă de 200 sau de 500 de lei.

Era și de înțeles. Nea Gigi și-a dat seama că împrăștie în zadar banii în stânga și-n dreapta ca o semănătoare, fiindcă nu va rezolva nimic. N-ar mai obține nici măcar cei 2% din 2004, dacă s-ar decide să candideze la alegerile din acest an. Așa că a închis capitolul cu reclama deșănțată, cu antamarea unor televiziuni care să-i filmeze fiecare gest caritabil, fiecare euroi donat lăcașelor sfinte. S-a ascuns la palat. Mai iese de-acolo din când în când ca să se laude cu isprăvile sale realizate la Steaua: cum i-a antrenat pe jucătorii săi cu mai multă competență decât a făcut-o cu mioarele din ogradă.

- Advertisement -

În tot acest timp, un angajat al Loteriei a decis să-i calce pe urme. Din 12 până în 18 august, acesta, profitând de funcția pe care o are, vrea cu tot dinadinsul să-l bată la fundu’ gol pe patronul de la FCSB. A început să arunce cu bani. Și-a stabilit și un itinerar prin țară cu o caravană Loto. N-a ajuns pe-acolo Gigi niciodată cu sacii luați din bancă.

În schimb, Marius Rădmăneștean are două atuuri deloc de neglijat în fața lui Becali:

  1. E mai înalt, mai corpolent. Dacă Gigi s-ar simți lezat în orgoliul lui de tupeul puștiului de a-l retrograda în ochii lumii, ar încerca să-i ceară socoteală. Când Rădmăneștean l-ar talona ca la rugby, s-ar duce Gigi de-a berbeleacul de unde a venit, exact ca un arici rostogolit de o vulpe.
  2. Banii vin gârlă de la instituția Loteriei, nu din magazia de la Pipera. Rădmăneștean își permite să dea fiecărui cetățean care joacă o variantă la Loto, plus una la Noroc, o bancnotă de 200 de lei. O scoate din buzunar și i-o înmânează fără să-i dea nicio chitanță. Nici norocosul jucător nu se semnează pe vreun act. Ia banii din mâna angajatului Loteriei și o zbughește acasă. Iată pe unde s-a plimbat angajatul Loteriei până acum: București, Iași, Dolj, Dâmbovița, Bihor, Gorj, Ialomița, Mehedinți, Suceava, Brașov, Timiș, Botoșani, Vaslui, Satu Mare, Caraș Severin, Sălaj, Maramureș, Vâlcea, Bacău, Mureș, Sibiu, Alba, Bistrița-Năsăud, Covasna, Cluj, Buzău, Hunedoara, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Brăila, Arad, Neamț, Vrancea, Olt, Tulcea, Harghita. A îmbogățit toate județele țării. Oamenii nici nu mai au nevoie de oile și pompele lui Daea.

Obosind, Moș Vară Marius și-a alocat weekendul pentru Constanța. Cine știe de câte bancnote de 200 de lei s-o mai lepăda și acolo, precum Becali de Satana la muntele Athos.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Monstrul Gheorghe Dincă a fost adus în cătușe la Antena 3!

* Niciun bou n-ar vota-o pe Viorica Vasilica

* Daea s-a umplut de molima tonelor ceaușiste și ne-o împrăștie precum vaca ce se balegă în timp ce-o duci la adăpat

* De ce Tăriceanu nu va fi niciodată președintele României

* Adio, Tezaur de la Moscova! Rușii îl dau dispărut chiar în Moldova, furat de boșevici și de gărzile albe în Revoluția din 1917

* Dragnea s-a zbătut să ne umple de Ciumă Roșie. Ucrainenii au găsit soluția să scape de ea: ploșnițe și vagoane murdare

* Putin îl scoate din pușcărie pe Dragnea! Își freacă mâinile și Tăriceanu…

* Monstrul din Caracal schimbă legislația penală din Ucraina

- Advertisement -

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -