Al doilea spital militarizat de la instaurarea stării de urgență, după cel de la Suceava, este Spitalul Județean din Deva. Managementul a fost catastrofal și aici, de aceea s-a ajuns la un focar de infecție cu noul coronavirus.
„Am avut un management care nu a făcut faţă. Lipsa de autoritate a făcut să avem demisii. Nu există circuite, iar cele care există nu sunt respectate”, a declarat, miercuri, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. El se referea la „fabrica de covid” care se instalase în spitalul numărul 1 al județului Hunedoara.
La Deva a fost instalată o conducere militară și vor fi aduși medici militari pentru a încerca să remedieze situația. A doua tentativă de acest gen, după cea de la Suceava.
În urmă cu o lună, pe 10 martie, deputatul Emanuel Ungureanu (USR) a prezentat un episod de management iresponsabil la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Parlamentarul arăta, pe pagina sa de Facebook, că în plin sezon de carantină spitalicească, pe fond de Covid-19, personalul încălca grosolan regulile stricte de carantină.
Deputatul USR a postat o fotografiei cu angajați ai spitalului care, în echipament de serviciu, transportau pizza cu un cărucior rulant, dintre cele folosite pentru transportul bolnavilor. Pizza era pentru „o petrecere dedicată unui medic în interiorul spitalului”.
Și pentru ca triumful absurdului să fie total, angajații au intrat cu căruciorul plin cu pizza (cutii stivuite una peste alta) direct pe la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU).
Spitalul Județean de Urgență Deva se află în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, instituție condusă din 2016 de Mircea Flaviu Bobora (PSD).
Semnalul de alarmă tras de Emanuel Ungureanu pe 10 martie 2020
„INCREDIBIL!
La Spitalul Județean de Urgență Deva a fost declarată CARANTINĂ.
Niciun aparținător nu are voie să intre la rudele lor bolnave.
Corect.
Ce ne facem însă cu personalul care circulă în echipamentul de clinică prin curte și transportă, cu un carucior rulant, pizza pentru o petrecere dedicată unui medic în INTERIORUL Spitalului?
Câte reguli de igienă și bun-simț se încalcă în această imagine fotografiată ieri?
Vă întrebați poate pe unde a intrat desertul în spital pentru petrecere?
Cum pe unde?
Pe la Unitatea de Primiri Urgențe…
Avem epidemie, ne organizăm puțin?
Ne schimbăm obiceiurile care ne pot face viața grea?
Ce face DSP Hunedoara?
P. S. Voi ați văzut cât de JEGOS este căruciorul cu care se cară pizza și care intră și iese din spital? Despre bolnavii care se așază pe el, ce să mai spunem?”
Bag Armata în toate spitalele României.
Pe toți doctorii îi trimit în lagăre. Dixit.
Moscova
Ce merita medicii care omoara prin imprudenta?
Imprudenta? Nu, acei medici nu cunosc notiuni elementare de igiena! E prostie criminala… tzeapa, asta merita – ca e si ecologica si refolosibila…😎
In Romania nu exista doctori doar spagari si hoti. In sistemul medical din Romania toata lumea fura de la ministru pina la femeia de servici.