Agresiunea din cartierul bucureștean Colentina i-a încăierat pe jurnalistul-„șpion” Robert Turcescu și polițistul Marian Godină. Colonelul acoperit-descoperit s-a plasat și de această dată de partea răului, încercând să minimizeze gravitatea violenței xenofobe, ba chiar să pună la îndoială existența agresiunii! Godină, autorul dezvăluirii, i-a făcut un rechizitoriu devastator noului „suveranist de sezon”.
Cazul bengalezului bătut în București a fost tratat de polițistul brașovean Marian Godină (44 de ani) cât se poate de profesionist: a publicat în premieră știrea și apoi clipul video, pe profilul său de Facebook, la o zi după producerea incidentului. Dar a făcut legătura și cu instigarea făcută de deputatul Dan Tănasă (AUR) cu o săptămână în urmă, îndemnându-i pe români să refuze comenzile aduse de livratori asiatici sau africani.
Jurnalismul de calitate practicat de agentul Godină l-a înfuriat pe colonelul acoperit/descoperit Robert Turcescu (50 de ani), care refuză de multă vreme să mai facă jurnalism adevărat, prăbușindu-se într-o promiscuitate „suveranistă”, auristo-georgistă, de esență rusească.
Nu Godină a început răfuiala cu Turcescu, ci Turcescu l-a atacat mârlănește pe Godină. Atât i-a trebuit polițistului: i-a tras o săpuneală impostorului de vorbește singur prin vila cumpărată cu subvenție de la stat, prin ANL!
Înainte de a trece în revistă cele 15 lovituri schimbate de cei doi timp de două zile (miercuri și joi, 27-28 august), cu scorul de 9-6 pentru Godină, să reamintim pe scurt ce s-a întâmplat în Colentina.
„Colonele, plutoniere, generale, sau ce naibii oi fi fost tu, acoperitul lui pește…”
Marți, 26 august, imbecilul fascist-„suveranist” Cosmin Tudoran (20 de ani) i-a aplicat un pumn în figură unui livrator de mâncare din Bangladesh, angajat legal la Bolt Food. Agresorul i-a strigat muncitorului asiatic să plece din România, pentru că este un „invadator”! Scena a avut loc pe o stradă din cartierul bucureștean Colentina.
Aflat în zonă, la scurt timp după ce-și încheiase programul, agentul de poliție Andrei Jianu (23 de ani) l-a fugărit pe agresor, l-a prins și imobilizat, apoi și-a chemat colegii de la Secția 7 să-l preia și să-l ancheteze.
Cosmin Tudoran, un tânăr cu manifestări fasciste și legionare, a fost reținut 24 de ore, iar a doua zi, Judecătoria Sectorului 2 l-a trimis în arest preventiv pentru 30 de zile.
Și acum, să urmărim duelul dintre polițistul jurnalist și jurnalistul ne-jurnalist, cu punctul culminant atins de episodul 10, cel în care Godină îl ridiculizează pe Turcescu: „Colonele, plutoniere, generale, sau ce naibii oi fi fost tu, acoperitul lui pește, (…) eu dorm noaptea liniștit, nu sunt un ticălos care-și minte publicul!”. Șantajul ulterior al colonelului-cu-armata-nefăcută e apă de ploaie…
EPISODUL 1: 27 august, 16.25. Godină publică știrea + poza victimei
Miercuri după-amiază, Marian Godină a publicat în premieră știrea despre incidentul din Colentina. El a atașat și o captură cu prim-planul livratorului din Bangladesh, despre care la început a crezut că e din Nepal.
„Aseară, în capitala României, un tânăr a observat un livrator de mâncare asiatic pe un scuter. Tânărul a scos telefonul și a pornit filmarea. S-a apropiat de asiatic și, mișelește, l-a lovit cu pumnul în figură, fără ca acesta să aibă timp de reacție.
Panicat, livratorul l-a întrebat ce are cu el, care e problema.
– Du-te înapoi în țara ta, asta e problema!
– De ce? De ce?
– Pentru că ești un invadator! i-a răspuns tânărul.
Livratorul, un tânăr nepalez (bengalez – n. red.), foarte speriat, a cerut ajutorul trecătorilor.
Din fericire, un polițist care chiar ieșea de la serviciu a văzut faza de la distanță și l-a somat pe agresor să rămână pe loc, însă acesta a fugit.
Polițistul a fost mai rapid, l-a prins și l-a imobilizat. Livratorul solicita venirea poliției, colegul meu l-a liniștit și i-a zis că el e de la poliție.
Tânărul agresiv argumenta gestul spunând că își apăra țara.
Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arest.”
EPISODUL 2: 27 august, 16.40. Vine și clipul video
După numai un sfert de oră, Marian Godină revine și cu secvența video.
„Felicitări agentului de poliție Andrei Jianu de la Secția 7 pentru intervenția din timpul liber.
Sper să vadă acest video și dl Tanasă.
Agresorul a fost reținut pt 24 de ore.”
EPISODUL 3: 27 august, 19.44. „Parazitul ăsta mare, umflat și dobitoc”
Godină face rapid legătura cu instigările xenofobe ale AUR-istului Dan Tănasă, „această rușine a speciei umane”, „acest ipochimen care stă ca o putoare ordinară pe bani grei în Parlamentul României”, „un dobitoc”, „tupeistul ăsta ordinar”, „acest bovin cu cravată”, „panarama asta de om”, „eroare a democrației”, „parazitul ăsta mare, umflat și dobitoc” care „incită la discriminare”.
Polițistul-influencer transmite un mesaj și unui anumit electorat: „Rușine să vă fie tuturor celor care duceți în Parlamentul României asemenea specimene!”.
E primul episod, din acest scurt și intens serial, în care Godină scrie un text consistent, convingător, bine calibrat, cu țintă bine aleasă.
„Mă întreb ce simte oare această rușine a speciei umane, acest ipochimen care stă ca o putoare ordinară pe bani grei în Parlamentul României și nu face altceva decât să posteze pe Facebook tâmpenii.
Această eroare a democrației nu are niciun fel de realizare ca parlamentar, nicio inițiativă, nimic, zero barat, doar postări pe Facebook în care incită și instigă.
Tot nerușinatul ăsta le răspunde celor care îi comentează pe pagină «să behăie în altă parte» sau «să mănânce banane, muci și blugi în altă parte». Atâta îl duce pe talanul ăsta creierașul ăla al lui. Și atâta nesimțire crasă are în el.
Din informațiile pe care le am, acest instigator deține în blocul în care locuiește, cu un etaj mai jos, un apartament închiriat chiar unor ucraineni. Voi realizați câtă ipocrizie? Nu e confirmată informația 100%, dar o să mă interesez exact și o să revin, deși sunt aproape sigur că așa e. Curios e că în declarația de avere e plin de datorii și deține un singur apartament.
Tupeistul ăsta ordinar a avut nesimțirea să-mi mai și comenteze la postarea în care îi atrăgeam atenția că incită la discriminare și la ură.
Aseară s-a adeverit ceea ce ziceam, un livrator nepalez (bengalez – n. red.) a fost atacat în plină stradă pe motiv că «ne invadează țara», adică fix retorica folosită de acest bovin cu cravată.
Sunt extrem de revoltat și de nervos și mi se pare incredibil că trăiesc în țara în care un dobitoc ca ăsta e parlamentar, postează numai prostii și are și mii de susținători.
Rușine să vă fie tuturor celor care duceți în Parlamentul României asemenea specimene!
Întrebați-l, deștepților, ce a făcut el în calitate de parlamentar, ce legi a inițiat, ce a făcut bun pentru voi??
Auzi la el cum răspunde el oamenilor… «să behăie în altă parte». Abia așept să dau ochii din nou cu panarama asta de om, ca atunci când a venit pe locul meu, în tren, să se bage în seamă cu mine, să-mi spună că mă apreciază și să-mi dea o carte de vizită. Și să-mi lase o duhoare de transpirație de bou.
Scriu textul ăsta cu imaginea acelui băiat din Nepal (Bangladesh – n. red.) panicat după ce a primit din senin un pumn în figură. Tânărul ăla e și el copilul cuiva, are o familie acasă, la mii de kilometri, a venit să-și sprijine familia, s-o ducă mai bine, să facă niște bani în țara în care parazitul ăsta mare, umflat și dobitoc e parlamentar și incită la discriminare.”
EPISODUL 4: 27 august, 21.07. Intră în scenă agentul Jianu
Marian Godină își continuă saga: a patra postare consecutivă în aceeași zi, pe aceeași temă, în mai puțin de 5 ore. De data asta, el dezvăluie identitatea polițistului care l-a anihilat pe bătăușul din Colentina: agentul Andrei Jianu, căruia îi publică și o poză.
„Agresorul livratorului nepalez (bengalez – n. red.) a primit mandat de arestare pentru 30 de zile.
În imagine e colegul meu, agent de poliție Jianu Andrei.
Felicitări, Andrei!”
EPISODUL 5: 28 august, 7.42. Păzea, s-a trezit Turcescu!
Trece noaptea, Godină merge la culcare… dar vine dimineața de joi, iar polițistul-influencer are o surpriză: s-a umflat păsatul „suveranist” în Robert Nicolae Turcescu! Colonelul-necolonel nu putea suporta afrontul ca un AUR-ist putinist, în carcasa lui Dan Tănasă, să încaseze un așa perdaf de la Godină, așa că iese la atac, din vila subvenționată prin programul ANL!
Mesajul de încălzire e însă unul prudent: „Vreau și eu să aflu numele celui care l-a atacat pe livrator, se poate?”.
Deocamdată, ținta nu e Godină, ci adevărul: Turcescu insinuează deja că filmulețul nu e tocmai cușer, că e o regie a Ocultei mondiale, ca să lovească în „suveraniști”…
EPISODUL 6: 28 august, 10.14. Diversiunea „dar și ei ne violează fetele”
Turcescu își mai dă cu niște zeamă de var pe față, ca să se învioreze, și-l apucă de brăcinari pe Godină: „Din păcate, colegii în civil ai domnului Godină n-au fost pe fază și atunci când un nepalez a violat un minor!”.
Colonelul atașează și o captură de pe TVR Info, cu burtiera: „Muncitor nepalez, acuzat de agresiune sexuală”.
Scoate capul, agresiv, ticăloșia: Turcescu pune semnul egal între o infracțiune de drept comun și una generată de xenofobie, în siajul unei instigări la nivel parlamentar (din mocirla naționalist-extremistă ce poartă numele AUR).
EPISODUL 7: 28 august, 14.23. Godină dă cu nuielușa: „Un jurnalist care se respectă…”
Godină obervă că pe Turcescu îl mănâncă-n cur și se apucă să-l scarpine…
„Cei care cred că un copil de 5 ani, orfan, a construit o arcă enormă din coceni de porumb și plânge că nu e apreciat de nimeni chiar de ziua lui sunt aceiași care comentează acum disperați peste tot spunând că videoclipul cu agresiunea livratorului din București e regizat.
Un jurnalist se întreabă public dacă poate afla cum se numește agresorul, insinuând la fel, că totul este un fals regizat.
Un jurnalist care se respectă poate afla foarte ușor cum îl cheamă pe agresor dând un singur telefon, cred că știți voi foarte bine cum se află.
Ba mai mult, cred că nu au fost foarte mulți arestați ieri în București pentru loviri sau alte violențe, iar portalul instanțelor de judecată e public.
P. S. De oricâte ori m-aș uita la video, nici măcar o dată nu mi-ar trece prin cap că acolo ar fi vreo regie. Dar na, eu nici în copii care construiesc nave spațiale din coceni nu mai cred.”
EPISODUL 8: 28 august, 15.29. Vorbește agentul Jianu
Godină: „Scurt și la obiect. Felicitări, Andrei!”.
E vremea să-l cunoaștem mai bine pe polițistul de ispravă Andrei Jianu.
EPISODUL 9: 28 august, 15.45. E vremea conspirațiilor turcești
Turcescu se afundă în conspirații: „Din toată ciurda aia de reporteri care s-au uitat în gura polițistului «salvator» nu s-a găsit, mah, niciunul să-l întrebe cum a ajuns filmarea la Godină? Că de numele agresorului nu mai zic nimic, tot nu știm cum îl cheamă! ‘Tu-vă-n aripă!”
EPISODUL 10: 28 august, 15.50. Turcescu tastează cuvântul magic: „fake”. Dar fake e doar rumegușul conspiraționist din capul său
După numai 5 minute, Turcescu postează o bălmăjeală video de 21 de minute, semn c-o avea pregătită la precedenta intervenție. Și bagă un titlu dn aceeași arie a conspiraționismului: „Scandalul livratorului bătut: un fake livrat de Godină la ordinul «Doi și-un sfert»? Ceva nu se leagă”.
A se observa cum un colonel acoperit-descoperit insinuează că un agent de poliție ar primi ordine de la serviciul de informații al Ministerului de Interne…
Au trecut două zile de la infracțiune, una de la expunerea ei în spațiul public, și Turcescu nu are niciun cuvânt de compasiune față de bengalezul lovit în timpul serviciului, niciun reproș față de agresorul cu pedigree fascist sau de instigatorul Tănasă, nicio tresărire anti-xenofobie… El se luptă cu Godină, nu se știe pe ce…
EPISODUL 11: 28 august, 17.20. Dezvăluirile năucitoare ale lui Godină. Turcescu îi plânge pe români din Vietnam!
Și se dezlănțuie Godină! Îi ia ceva timp, dar scrie un text memorabil. Unul cu dezvăluiri din trecutul lui Turcescu, de pe veremea când colonelul era acoperit și nu descoperit, reușind să facă un nenorocit de joc dublu.
„În 2015, adică acum 10 ani, m-am trezit cu un mesaj pe Facebook messenger de la Robert Nicolae Turcescu. Aveam 28 de ani pe vremea aia, eram chiar în perioada zbuciumată în care am devenit cunoscut publicului. Mulți nu ar recunoaște asta dacă ar fi în postura mea de acum, dar mie nu mi-e rușine să zic că pentru mine însemna ceva să-mi scrie în privat jurnalistul Robert Turcescu, cel pe care îl știam de la emisiunea cu billele negre și albe, cea în care punea în dificultate politicienii vremii.
Atât de surprinzător mi s-a părut să-mi scrie, încât, ca să mă convingă că e el cu adevărat, l-am rugat să îmi trimită o poză cu el făcând cu mâna semnul OK, lucru pe care l-a făcut.
Voia de la mine să-i acord un interviu pe care să-l publice în ziarul «Evenimentul zilei». Eram destul de neîncrezător și nu prea voiam să dau interviuri, dar până la urmă m-a convins și interviul s-a făcut. M-a convins cu multă viclenie, după cum aveam să aflu ulterior.
Imediat după ce a apărut interviul, am primit un mesaj de la tata. Mi-a zis așa: «Vomit!».
L-am întrebat de ce și mi-a zis că din câți jurnaliști există, l-am găsit fix pe cel cu caracterul mai infect.
L-am contrazis, i-am zis că Robert Turcescu e băiat fain, cu mine s-a purtat frumos și mi-a lăsat o impresie foarte bună.
În 2016, a apărut prima mea carte, «Flash-uri din sens opus», carte în care denunțam și unele nereguli din Poliție.
Pentru că rămăsese să apelez și eu la el când urma să am nevoie de ajutor, i-am scris și lui Turcescu și l-am rugat să distribuie și el ceva despre apariția cărții, spunându-i că în mod sigur se va lăsa cu demiteri sau pensionări după apariție, lucru perfect adevărat care chiar s-a întâmplat, mai mulți șefi din Poliția Brașov fiind ulterior «pensionați».
După ceva timp, la un articol de pe Facebook în care apăream, mi-a sărit în ochi un comentariu al lui Robert Turcescu la adresa mea. Nu-mi aduc aminte exact cuvântul, aș miza însă că mă numea «un clovn» sau «un circar».
Era prima mea ciocnire de realitatea dură existentă în lumea «celor de la București» care azi te laudă și te perie, iar mâine, când nu le mai ești de folos, te scuipă. Pentru mine a fost prima dată când pățeam așa, eram surprins că un om poate fi atât de josnic, dar aveam să aflu că încă nu văzusem mai nimic.
În urmă cu vreo lună, mi-au scris mai multe persoane ca să-mi trimită o postare a lui Turcescu în care acesta pusese o captură de ecran cu pasajul discuției dintre mine și el, din 2015, în care-l rugam să mă ajute cu promovarea cărții și să posteze o poză cu ea.
Mi-a spus atunci că el încă nu a citit-o, dar l-am asigurat că o va citi și că sigur vor cădea multe stele la Brașov.
Urmăritorii lui s-au arătat revoltați de faptul că eu îl rugam să posteze despre o carte pe care nici măcar nu o citise, însă nici măcar unul nu i-a pus întrebarea logică: și ce ați făcut, domnule Turcescu? Ati postat? V-ați mințit publicul sau ați fost onest?
Asta înseamnă să ai un public care-ți mănâncă din palmă, căci dacă cineva ar fi verificat, ar fi văzut că dl Turcescu, cel care le servește adevărul zilnic, a postat fără să clipească poza cu cartea mea și a scris că este printre primii care a citit-o și că o recomandă, asta deși nici nu o citise. Ba chiar îmi dăduse indicații, să-i dau o poză cu cartea pusă pe o masă.
Acum, cartea pe care o recomanda atunci o numește «cărțulie de povești».
Luna trecută am ales să nu răspund acestui atac, mi s-a părut mult prea josnic ca un om să publice un pasaj dintr-o discuție privată purtată acum zece ani.
Dacă m-aș coborî la același nivel, aș fi îndreptățit să-i pun d-lui Turcescu următoarele întrebări:
– De ce nu ați postat și pasajul în care îmi spuneați că sunteți, citez, «sunt un biet ziarist șomer»?
– De ce nu ați postat partea în care mă îndemnați să candidez la Primăria Brașov, că veți vorbi cu MP (nu știu cine era MP) ca să mă susțină? Și că puteți lansa dvs. pe Facebook ideea asta? (MP = Mișcarea Populară = PMP, partid din care Turcescu făcea parte – n. red.)
– De ce nu ați postat partea în care mă rugați să vorbesc la editură ca la lansarea cărții mele «Flash-uri din sens opus» să fiți dvs. cel care ia cuvântul pe scenă? V-ar fi plăcut, așa-i? Atunci nu era o cărțulie de povești? De ce nu ați postat partea în care v-ați supărat atunci când v-am zis că la lansare va veni premierul de atunci (Dacian Cioloș – n. red.) și că dvs. nu veți putea lua cuvântul?
De ce nu ați postat partea în care mi-ați trimis poză cu fiica dvs. abia născută, în încercarea de a mă convinge să vă dau acel interviu, în timp ce vă văitați că nu mai aveți din ce trăi?
Mai văd că dl Turcescu insistă pe faptul că videoclipul cu agresiunea livratorului e un fake. El nu crede asta nicio clipă, el doar știe ce fel de public are. Același public care nu se întreabă de ce anul trecut Turcescu îl făcea praf pe Georgescu, iar acum îl ridică îl slăvi. Și clipul ăla cu Turcescu făcându-l zob pe Georgescu e tot fake?
Turcescu știe că mai poate fi relevant doar pentru un asemenea public. Și chiar și așa, are abia 121 k (121.000 – n. red.) de urmăritori. Rușinos, domnule Turcescu, după o viață întreagă de presă să ajungeți să fiți urmărit de atât de puțini oameni!
Oare ce simțiți când îi vedeți cât de greoi vă comentează acolo în limba română? Ăsta e publicul dvs., domnule Turcescu, după o viață de jurnalism, ăștia v-au rămas. Sunt cei care cred că acel clip e fake, deși nici dvs. nu credeți asta nici măcar o clipă.
Aș crăpa de rușine, dar știu că nu aveți așa ceva.
P. S. Colonele, plutoniere, generale, sau ce naibii oi fi fost tu, acoperitul lui pește, oi fi eu doar un cap de cretă, așa cum mă numești tu, dar dorm noaptea liniștit, nu sunt un ticălos care își minte publicul.
P. P. S. Am peste 650.000 de urmăritori, securistule! Citește încă o dată: 650.000!
Iar pentru cei care se uită în gura ăstuia:
Mă, ăsta vă spunea săptămâna trecută cât de rău e în România în timp ce se afla în vacanță în Vietnam. Cam atât de naivi sunteți.”
EPISODUL 12: 28 august, 18.04. Colonele, ia una și cu Călin!
Godină scoate un video din trecut, cu Turcescu făcându-l zob pe Călin Georgescu, idolul lui de azi.
„Dar aute-l pe colonel cât era de revoltat! Ce discurs, cât nerv, ce intrigat era el!”
EPISODUL 13: 28 august, 18.34. Turcescu descoperă un „ipochimen” printre foștii prieteni
După jumătate de oră, Turcescu vine cu replica: „A scris Godină un text în care mă pomenește! Ipochimenul ăsta a dat de zece ori examen de admitere la Academia de Poliție și tot n-a intrat, dar se laudă că are mulți urmăritori pe Facebook. Maimuțoiule, n-ai înțeles? Te urmăresc toți să vadă dacă îți iese a unsprezecea oară! ‘Te-n aripă de capsoman!”.
EPISODUL 14: 28 august, 19.32. Turcescu vine cu șantajul
Pe Turcescu îl lasă nervii. Coboară nivelul pentru a ajunge în mediul său favorit: mocirla. Și bagă și un șantaj, nu se poate abține.
„Un mesaj de la Godină, din vremea în care nu mai scăpam de gura lui (mă rog, de buzele lui reci de cap de cretă) cu care se repezea să mă pupe în koor! Și, da, era la mult timp după faza cu marea confesiune a «colonelului». Godină, dacă nu ești cuminte scot toate mesajele, inclusiv alea în care îți dădeai în gât șefii și colegii pe care nu-i suportai!”.
EPISODUL 15: 28 august, 22.00. Godină scoate minciuna din Turcescu
Godină îi dă la ficat colonelului: „Se plângeau unii că nu apare nimic despre agresor”.
„Unii”, adică Turcescu.
Și Godină atașează un articol cu titlul: „Cine este agresorul livratorului străin, agresat în București”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Dincolo de aberatii sau instigari, cazurile ca acesta se vor inmulti pe masura ce vor fi adusi tot mai multi migranti. Printre romani sunt destui idioti iar printre migrantii din tarile lumii a iii-a de asemenea. Exista experienta tarilor din vest, unele mult mai tolerante decit Romania, insa noi nu invatam din experienta lor. Imi amintesc de scandalul din Marea Britanie unde retelele de violatori pakistanezi numite „grooming gangs” au violat 1400 de fete intre 1970 si 2013. Anul trecut au venit date noi din care reiese ca violurile au fost acoperite de politie pentru a nu izbucni conflicte etnice. In cultura lor o femeie e un obiect. Cit credeti ca o sa dureze pina cind se vor descoperi si la noi cazuri de violuri? Sa vedeti atunci conflicte. Intre cultura celor din Pakistan si a celor din Bangladesh nu e diferenta. E numai chestiune de timp. O bomba cu ceas as putea zice.
Lacomia patronilor si prostia guvernului duce la asta. De parca nu am avea destule probleme, o sa ne alegem cu inca una: conflicte etnice. De parca nu ar putea fi evitata.