După Sorina, crima din Caracal. Ce urmează?

Cazul fetiţei tranşate la Caracal de un criminal fără pereche aruncă iarăşi România în aer. Abia se liniştiseră apele în cazul Sorina, fetiţa adoptată de o familie din SUA împotriva căreia s-au aliat isterici naţionalişti, televiziuni anti-justiţie şi oameni cu funcţii-cheie în stat.

Ca şi în cazul Sorina (când ZIARISTII.COM a fost printre foarte puţinele instituţii media care s-au poziţionat corect în ziua izbucnirii scandalului, de partea legii, nu a valului populist), şi de această dată circulă informaţii contradictorii. Şi acum, sunt puse ştampile vinovaţilor de serviciu, special pentru a dirija ura populaţiei în direcţia cuiva, nu contează dacă are sau nu vină, important e să faci audienţă la TV şi să produci astfel bani grămadă. Din crimă, de data asta, din drama unei fetiţe, în cazul Sorinei.

Puţini sunt cei care desţelenesc mlaştina de zvonuri şi acuzaţii pentru a prezenta publicului fapte şi nu concluzii bune pentru rating.

Bunăoară, ca şi în cazul avionului prăbuşit în Apuseni, Colectiv sau alte tragedii, STS este ştampilat drept responsabil principal că n-a localizat rapid locul de unde fetiţa (răpită de criminal în timp ce făcea autostopu) a trimis primul mesaj la 112.

STS a explicat că nu el localizează mesajele primite la numărul unic de urgenţă, ci companiile de telefonie mobilă, singurele care pot măsura cu mijloace tehnice adecvate locul de unde vine un apel la 112.

Însă nu asta e important, dacă STS e vinovat sau dacă Poliţia încearcă să arunce vine pe Serviciul de Telecomunicaţii Speciale pentru a-şi ascunde astfel neputinţele. Ce contează e că România este în plin proces de a fi acaparată de o violenţă în creştere şi unii dintre noi consideră asta un fel de… normalitate.

„Ei, astea se întâmplă tot timpul”, îmi spunea zilele trecute un vechi jurnalist şi bun prieten, redactor-şef de publicaţie respectabilă, atunci când l-am întrebat dacă nu i se pare că suntem cuprinşi pe tăcute de un val de infracţionalitate fără precedent.

Patriot în sens bun şi dornic să nu exagereze răul din România, el a pedalat pe ideea că infracţionalitatea de azi nu e cu mult mai gravă ca altădată. Nu am avut statistici să-l contrazic, dar i-am enumerat din memorie (înainte de a apărea cazul crimei din Caracal):

• Cazul Sorina, cu isteria creată de posturi TV şi oameni din justiţie (SS-Gestapo, plus procurorul general) împotriva unei familii care nu făcuse nimic rău
• Cetăţeanul omorât de o jandarmeriţă la Vatra Dornei, cu gaz lacrimogen
• Tânăra de 30 de ani, din Bragadiru, găsită înjunghiată în apartamentul ei
• Omul de afaceri din Curtea de Argeş omorât de doi fraţi pe care încerca să-i împace cu un şofer cu care se certau în trafic
• Cei doi soţi ucişi cu bâta, în timp ce se plimbau în parcul din Făget (Timiş)
• Poliţistul din Lugoj împuşcat de un criminal posesor de armă de foc

A fost ce mi-am amintit instant. Am omis însă încă alte câteva astfel de nenorociri petrecute doar în ultima lună. Poate nu e ceva grav. Poate mi se pare mie. Dar dacă ele fac atât de mult zgomot în societate, nu înseamnă deja că e foarte grav ce trăim?

Concluzia mea e clară: statul român e pe cale să piardă complet controlul infracţionalităţii. Este rezultatul în special al ultimilor doi ani şi jumătate de guvernare pro-corupţie şi pro-clanuri penale sau interlope, care au ajuns să tragă sforile până la Ministerul Justiţiei (Tudorel Toader) sau Ministerul Afacerilor Interne (Carmen Dan).

Ce trăim azi este în mare şi efectul legăturii politicului cu lumea infracţională de orice fel. Violatorii şi criminalii au simţit că a venit vremea lor atunci când Tudorel Toader le-a dat liber din puşcării şi a mazilit-o, la cererea lui Dragnea şi Tăriceanu, pe fosta şefă a DNA.

„Acum e de noi! Ăştia-s de-ai noştri”, îşi vor fi zis în barbă însetaţii de sânge nevinovat. „Dacă trag sforile pentru amnistie şi graţiere, n-avem a ne mai teme!”, au simţit ei combustibil în instalaţia lor criminală. Şi au început să atace la drumul mare.

Nu STS-ul e problema, ci pierderea autorităţii statului! Infractorii nu mai au frică de nimeni şi de nimic. Dimpotrivă, au descoperit că „au drepturi”. Într-o ţară oricum laxă cu fărădelegea, asta le mai lipsea!

Nu vom simţi însă cu adevărat cât de grav e fenomenul decât atunci când ne va trece glonţul la ureche, personal (Doamne-fereşte!). Când auzim de păţiţi în jurul nostru. De oameni din familie, rude, prieteni sau vecini. Şi poate nici atunci nu realizăm în ce iad ne scufundăm zilnic.

Dacă România normală are nevoie de un adevărat program de guvernare, acela trebuie să fie FRICA DE LEGE! Nu gargara pe care încă ne-o mai vântură actualii guvernanţi despre programul lor fantasmagoric de guvernare, care s-a rezumat la o singură ţintă: să răpunem justiţia!

Frica de lege, legea dură şi punitivă, pedepse mai mari şi drepturi mai puţine pentru infracţiunile cu violenţă, pentru violenţa în familie, pe stradă, în trafic, la TV, pentru VIOLENŢĂ în general.

Să te salte Poliţia şi când înjuri, nu doar dacă ameninţi pe gură sau dai o palmă. Azi, nu te saltă nici dacă omori pe cineva în bătaie, iar arestul preventiv aproape că nu mai există în Codurile penale atacate de PSD şi ALDE.

Asta ar fi o Românie pe care să construieşti un viitor paşnic şi sănătos, nu o junglă de tip Corleone, El Chapo sau Narcos. O lume a legii care te arde instant de nu te vezi! Atunci şi sărăcia e mai suportabilă. Va fi aşa? Ori ne vom afunda tot mai mult în cazuri precum cele de mai sus, Caracal – ultimul pe o listă ce pare abia la început?