Doar Ciolacu nu e prost să guverneze în an electoral

3
381
Cristian Ghinea

După protestele din această lună, Ciolacu crește salariile bugetarilor cu 10%. Asta după ce se umfla în pene acum câteva luni că el nu e prost să vină cu legea salarizării unitare în an electoral. Dacă a fost suficient de prost să nu o facă la timp – adică în 2023, cum o trecusem în PNRR –, a rămas pe an electoral.

Creșterile de acum sunt făcute foarte PSD-ist, așa: câte 5% în iunie și septembrie, fix în lunile în care sunt alegeri, adică un fel de ulei și făină varianta cash pentru angajații statului. Din care oricum nu se va înțelege mare lucru, din cauza inflației, cea mai mare din UE.

Ministerul Muncii, în loc să vină cu proiectul de lege nouă a salarizării unitare în sistemul bugetar, ne anunță că a pus marți seara în consultare publică un proiect de ordonanță de urgență care vizează creșteri salariale ale mai multor categorii de bugetari, invocând diferenţele salariale manifestate între funcţii din administraţia publică centrală şi unele structuri subordonate ale acestora din teritoriu.

Dar de unde vin diferențele astea între bugetari?

Din modul în care mahării PSD și PNL au apucat hălci din buget de-a lungul timpului ca să fie populari la subordonați. Și din modul în care anumiți bugetari s-au organizat mai bine ca să facă greve și manifestații.

Culmea, dacă-și făcea treaba la timp, guvernarea PSD-PNL ar fi scăpat de problema protestelor bugetarilor pentru salarii mai mari în an electoral. Că nu degeaba am pus legea salarizării unitare în PNRR în 2023. Ca, de altfel, cam toate marile reforme care trebuia făcute. 2023 era anul de băgat forjă la reforme, se liniștea lumea înainte de anul electoral.

Au tot amânat-o. Nicio reformă dintre alea pentru care ziceau că au făcut marea coaliție contra naturii nu s-a făcut: nici schimbare de Constituție, nici regionalizare, nimic. Pare că s-au aliat în 2022 ca să facă reforme în 2025. Evident, nu vor face nici atunci, dacă, Doamne Ferește!, îi votați.

Fiind an electoral, sindicatele de la stat s-au organizat pentru că știu că așa a funcționat mereu chestia asta. Dacă Ciolacu nu e prost să dea legea salarizării unitare în an electoral, nici sindicaliștii nu sunt proști și știu că tocmai în an electoral îl poți strânge pe șeful la banii publici de acolo unde îi este greu voinicului.

Așa se explică puzderia de greve în instituții de zilele astea. Oamenii au înțeles că fără o salarizare unitară care să așeze sistemul pe o bază predictibilă și clară, funcționează principiul „care apucă halca” și filosofia „care face scandalul mai abitir”.

Cum ar fi fost o reformă bună și la timp?

La timp înseamnă acum un an în urmă, pentru că atunci este termenul pentru jalonul PNRR. Pus acolo, cum ziceam, ca să terminăm cu agitațiile pe buget ÎNAINTE de anul electoral.

Ce făcea legea asta? O grilă unică de legare a importanței muncii, a nivelului de răspundere și a eficienței cu valoarea salariului. Da, știu că nu e ușor. Dar e musai să fie făcută. Ca să nu mai fii plătit funcție de ce mușchi politici are un șef vremelnic sau de cum îl prinzi pe voinic în an electoral.

La muncă egală, plată egală. Asta scrie ca principiu al legii în PNRR. Inechitatea în sistemul de stat e uriașă. Salariile diferă funcție de criterii absconse, nu au nici o logică, alta decât asta istorică pe principiul și filosofia mai sus zise.

Nu e simplu de făcut, dar marea coaliție a stabilității a luat naștere tocmai ca să facă reformele alea grele, nu? Serios, doar eu mai țin minte ce fețe grave aveau Ciucă și Ciolacu când ne anunțau că au decis să se împreuneze netradițional? Dădeau senzația că gata, dom’le, au chestii grele de livrat. Eu, de câte ori prind un PSD-ist sau un PNL-ist la o cameră TV , îl întreb ce reforme au livrat din alea spuse de împreunații ăștia doi.

Deci, energia asta a competiției între diverși oameni care lucrează la stat pentru plăcinta bugetară trebuia epuizată înainte de anul electoral. La muncă egală, plată egală + desființat instituții neperformante (pe analize de cost/beneficiu, băgate și ele în PNRR).

O ajustare reală a statului. Făcută în tihnă, înainte de anul electoral. Ar fi fost cu supărări inevitabile, dar ieșeam din logica asta a competiției în zbierete. Care e tocmai cea care ne-a adus în situația de a avea nevoie de legea salarizării unitare.

PSDNL a tot lălăit-o, iar acum toate astea înseamnă probleme și mai mari, pentru că, între timp, s-au produs alte inechități.

România nu este guvernată în sensul modern. Am scris pe larg despre asta în cartea „Cine a făcut România – Răscrucile noastre”.

A guverna înseamnă să duci societatea dintr-un punct A într-un punct B. România este condusă de unii care nu vor să schimbe nimic, doar să fie șefi și să distribuie feude. Și care să cred deștepți pentru că doar nu sunt proști să guverneze în an electoral.

Articol publicat în premieră pe platforma Comunitatea Liberală.

DE ACELAȘI AUTOR:

3 COMENTARII

  1. libertatea.ro
    „REPORTAJ. La nouă luni de la exploziile din Crevedia, oamenii acceptă posterul primarului pe poartă și oferta de despăgubiri a patronilor stației GPL: „Nu e de-ajuns, dar ce să facem?”
    Citeşte întreaga ştire: REPORTAJ. La nouă luni de la exploziile din Crevedia, oamenii acceptă posterul primarului pe poartă și oferta de despăgubiri a patronilor stației GPL: „Nu e de-ajuns, dar ce să facem?””

    PROSTI SA FIE CA JMECHERI ARE romania !

  2. Ghinea, cred ca omiteti intentionat ceea ce electoratul anti-pesedenele stie, anume ca personajele care pretind ca ne guverneaza nu se pricep sa faca reforme si atunci da mai bine scuza ca e an electoral. Un electorat produs de reforma educatiei a lui Cati a votat sa fim condusi de politruci incompetenti si obraznici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.