sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNewsDeclarații bizare ale pro-rectorului Academiei SRI: "Are dreptate Putin. Da, România a...

Declarații bizare ale pro-rectorului Academiei SRI: „Are dreptate Putin. Da, România a masat trupe care să poată interveni foarte repede” dacă Moldova e atacată de Rusia! Experții îl ironizează

-

Cristian Barna, pro-rectorul Academiei SRI, a făcut recent – în fața studenților de la Facultatea de Științe Politice din Universitatea București – o serie de afirmații cel puțin bizare, precum aceea că România va interveni militar dacă Rusia atacă Republica Moldova! Fostul ofițer antitero a lansat niște scenarii greu de înțeles de ce au fost făcute și cui folosesc, fiind ironizate, de altfel, de specialiști.

Foarte apropiat de profesorul Dan Dungaciu, un alt personaj controversat care a făcut afirmații bizare în contextul conflictului ruso-ucrainean, Cristian Barna a oferit asigurări că Republica Moldova va fi protejată de România, care va intra în război dacă țara vecină va fi atacată de Rusia.

Mai mult, pro-rectorul Academiei SRI a făcut „dezvăluiri“ în premieră, spunându-le studenților că România ar fi „masat trupe“ la granița cu Moldova, pentru a interveni mai repede în caz de necesitate.

Reputatul expert în studii de securitate Claudiu Degeratu, care a fost inclusiv șef al Secției de Apărare din delegația permanentă a României la cartierul general al NATO de la Bruxelles, l-a ironizat scurt pe ofițerul SRI: „Masăm trupe. Pentru relaxare și pentru tonifiere”.

- Advertisement -

Armata română n-are nici capacitatea de a apăra propriul teritoriu, pentru a nu mai vorbi de a-i apăra pe alții. Iar intervenția în Moldova nu s-ar putea face decât cu acordul și sprijinul NATO

În primul rând, după cum bine știe toată lumea, România are în acest moment o foarte scăzută capacitate de luptă. În ultimii 20 de ani, guvernările succesive au acordat foarte puțini bani Armatei, care azi n-ar fi în stare nici măcar să apere propriul teritoriu mai mult de 72 de ore (estimarea specialiștilor), în cazul unui atac terestru rusesc, pentru a nu mai vorbi să-i apere și pe alții. Starea trupelor și a echipamentelor este deplorabilă, dispunem de numai câteva avioane F-16, cu insuficientă muniție și echipare modestă, iar trupele mecanizate sunt aproape nefuncționale din cauza lipsei întreținerii.

Generalul Ștefan Dănilă, fostul comandant al Armatei în perioada 2011-2015, spunea anul trecut că în mandatul său nu erau bani nici de lavete pentru a șterge tehnica de luptă de praf, ca să nu se mai discute de întreținere ori achiziții. Aproximativ aceleași lucruri le-a semnalat și actualul comandant al Armatei, generalul Gheorghiță Vlad, într-un interviu acordat la începutul acestui an și pe care Ciolacu l-a atacat foarte dur. Militarii demisionează masiv din Armată, pentru că sunt prost plătiți și echipați, majoritatea oamenilor cu experiență pe alte teatre de operațiuni preferând să plece ca mercenari în Africa.

În al doilea rând, o intervenție militară a României în Moldova, chiar dacă ar fi posibilă tehnic (deși, așa cum am explicat mai sus, armata n-are această capacitate), este exclusă fără acordul NATO. România ar putea trimite trupe combatante în Moldova numai dacă există un consens la nivelul alianței nord-atlantice, care ar urma să ne și susțină.

- Advertisement -

Mai jos, fragmentul din conferința ținută în fața studenților de profesorul Cristian Barna, pro-rector la Academia SRI, așa cum a fost el transcris de publicația Podul.ro.

Cristian Barna: „Are dreptate Putin. Are informații bune. Da, România a masat trupe care să poată interveni foarte repede în Republica Moldova. Este adevărat și bine a făcut, pentru că i s-a cerut să facă acest lucru ca angajament din partea Uniunii Europene și NATO“

„(…) Ceea ce nu se va întâmpla niciodată este ca în Moldova din partea Nistrului dinspre România să vedem vreun picior de rus. Asta este clar! Există doar posibilitatea (ca Rusia să demareze o ofensivă în cadrul războiului hibrid – n. red.) din punctul de vedere al unei reconfigurări prin destabilizare politică și criminală. Ce înseamnă criminală? Imaginați-vă că în Chișinău vor începe probabil din nou protestele. Se spune că vor începe în Găgăuzia, în Comrat și vor veni încet, încet înspre Chișinău. Acesta este scenariul pentru care se pregătește Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova și poliția.

Care e pericolul? Pericolul este că ăia vin puși pe fapte rele, adică vin pus pe spart cu bolovani vitrinele geamurilor, aruncat cu cocktailuri Molotov. Și ce înseamnă asta? Înseamnă o presiune extraordinară pe omul polițist, nu pe funcția de polițist, ci pe omul polițist, căruia o să înceapă să-i fie frică să mai iasă să curme protestele. Îi va fi frică pentru viața lui.

Dar, totuși, Moldova nu va pica! De ce? Pentru că în momentul în care lucrurile se vor împuți, scuzați-mi expresia neacademică, România intră în război. Vor cere ajutor și le vom da ajutor. Și noi, și Franța, și Germania, toată lumea le va da ajutor. Deja trupele sunt comasate.

Are dreptate Putin. Are informații bune. Da, România a masat trupe care să poată interveni foarte repede în Republica Moldova. Este adevărat și bine a făcut, pentru că i s-a cerut să facă acest lucru ca angajament din partea Uniunii Europene și NATO, pentru că este pe linia frontului. Dezavantaj pentru noi? Că vom fi pe linia frontului, că soldați români se vor duce în Republica Moldova. Dar, într-adevăr, Transnistria va fi în momentul ăla un pământ pierdut pentru Republica Moldova, cel puțin pentru o perioadă lungă de timp și ceea ce mie îmi este frică foarte tare e să nu devină un al doilea Mariupol sau Bahmut. Acesta este scenariul sumbru.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. Eu cred că dl. pro-rector a făcut bine prin ce a spus. A ne plânge tot timpul că suntem incapabili este o adevărată invitație către răufăcători să te atace. Și apoi, noi România nu avem o obligație morală pentru provincia românească Basarabia? Nu sunt frații noștri? Suntem frați numai la bine? Eu cred că Diplomația Română trebuie deja să fi elaborat împreună cu NATO un Plan A, un Plan B etc. pentru cazul unei invazii în Basarabia. Și apropo, se vorbește de ocuparea pe termen lung a Transnistriei. Dar, să nu uităm că Tighina (actualmente sub jurisdicția transnistreană) nu face parte din Transnistria.

  2. Nataraul asta ori e prost ori se preface(f bine ce-i drept). Acum ne putem da seama cum poate sa arate o academie a sri. Ca un container de gunoaie nereciclabile si f periculoase ptr societatea romaneasca de azi.Adevarul este ca dupa 33 de ani si jumatate putem sa vedem ca politistii de azi sunt la fel ca militieni de ieri, ca sri-stii de azi sunt la fel ca securistii de ieri si ca politicienii USL de azi sunt aceiasi ca activistii FSN adica la fel cu activistii PCR de ieri.De unde nu-i nici Dumnezeu nu cere.

    • Secu e gu noi ! 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  3. Academia SRI „Stefan Gheorghiu” e o școală cu tradiție, o adevărată mină de AUR pentru România ! 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -