Parlamentul European a votat miercuri ca, începând din 2035, în Uniunea Europeană să fie interzisă vânzarea altor mașini în afara celor electrice, scrie Reuters. Acest lucru înseamnă că, din acel moment, nu se vor mai putea comercializa mașini cu motoare pe benzină, motorină, gaz sau hibride.
Votul vine pentru a susține planurile Uniunii Europene de a reduce emisiile de gaze cu efect de încălzire a planetei cu 55% până în 2030, raportat la nivelul din 1990.
Propunerea a fost făcută de Comisia Europeană anul trecut și prevedea reducerea cu 100% a emisiilor de CO2 ale mașinilor noi până în 2035, ceea ce ar face imposibilă vânzarea în UE a vehiculelor alimentate cu combustibili fosili începând cu această dată.
Prin votul de miercuri s-a pus capăt și încercărilor făcute de unii europarlamentari de a schimba ținta de reducere a noxelor de la 100% la 90%.
Reuters menționează că legea nu e încă definitivă, dar exprimă poziția Parlamentului European în negocierile viitoare cu țările UE privind forma sa finală.
Urmeazăo altă lege care va obliga țările UE să instaleze milioane de încărcătoare electrice pentru autovehicule. Jan Huitema, negociator principal al Parlamentului European pentru această lege, a menționat: „Achiziționarea și conducerea mașinilor cu emisii zero va deveni mai ieftină pentru consumatori”.
Constructorii auto, printre care Ford și Volvo, au susținut public planul UE de a opri vânzările de mașini cu motoare cu combustie până în 2035, în timp ce alții, printre care Volkswagen, își propun să nu mai vândă mașini cu motoare cu combustie în Europa până la acea dată.
Dar e-mailuri consultate de Reuters arată că grupuri de influență din industrie, inclusiv asociația auto germană VDA, au făcut presiuni asupra legislatorilor pentru a respinge obiectivul din 2035, despre care au spus că penalizează combustibilii alternativi cu emisii reduse de dioxid de carbon și că este prea devreme pentru a se angaja, având în vedere implementarea incertă a infrastructurii de încărcare.
Transporturile produc un sfert din emisiile de gaze poluante care încălzesc planeta în Europa, iar gazele cu efect de seră provenite din acest sector au crescut în ultimii ani, amenințând eforturile de evitare a unor niveluri periculoase de schimbări climatice.