Cazul celor doi brutari din Sri Lanka repudiaţi de maghiarii din comuna harghiteană Ditrău nu e valabil şi în cazul românilor care continuă să plece din ţară pe capete, mărind criza de forţă de muncă din ţară, dar ajutând ţările de adopţie.
Spania este primitoare cu cei care continuă să vină aici la muncile agricole încă din perioada care a născut termenul de „căpşunari” – o nedreaptă etichetă pentru oameni obligaţi să facă sacrificii imense departe de casă pentru a trăi demn din muncă onestă.
În timp ce, în România, rămâne un mare gol pe piaţa forţei de muncă prin emigrarea masivă spre vest, în destinaţii ca Spania românii ajungă să salveze chiar sate ce altfel ar risca să dispară din cauza îmbătrânirii populaţiei locale. Aici, nu sunt posibile cazuri ca Ditrău-Sri Lanka, pentru că în ciuda unor inevitabile asperităţi locale, ţara iberică are deja o tradiţie în primirea muncitorilor din estul continentului.
Politicienii locali cu un ochi râd şi cu altul plâng, pentru că nu e departe ziua în care imigranţii vor influenţa viaţa politică şi socială a acestor zone supuse riscului depopulării.
O româncă frumoasă sfidează aroganţele primarului
Barul româncei Maria Doncea este unul dintre puținele locuri din micuţa aşezare Fuente el Olmo din Fuentidueña (la aproximativ 155 de kilometri nord de capitala Madrid), unde stau laolaltă spanioli și români. La intrare, ca mâncare gătită: ouă pe farfurie și chiftele. Pe rafturile restaurantului: fursecuri și napolitane importate din România.
În micuţa localitate din apropiere de faimoasa destinaţie turistică Segovia (nume sinonim cu un minunat viaduct roman care atrage anual zeci de mii de vizitatori!) cu doar 176 de locuitori, sunt mai mulți români înregistrați (99) decât spanioli (77).
Cu toate acestea, integrarea celor numiţi „extrajeros” (străinii) nu e simplă. Sau nu pentru cei „cu moţ”, că oamenii de rând sunt la fel de primitorii cu românii cum sunt românii de rând cu alţi străini sosiţi la poalele Carpaţilor.
Primarul José Núñez Romero (din partea Partidului Popular, de centru-dreapta, aflat în funcţie de trei mandate) este din acest punct de vedere cât se poate de clar: „Românii cu români, spanioli cu spanioli”. O declaraţie fără echivoc dată reporterului El Pais, din care se înţelege că localitatea e primitoare cu „ai noştri”, dar cu o condiţie: să nu se prea amestece cu „ai lor”.
Satul primarului ar fi fost jumătate, fără români!
Cu astfel de atitudine te întrebi, de sigur, cât va mai rezista în funcţie un astfel de personaj iritat de evoluţia lumii noastre. Nu pentru că pare atins de virusul naţionalismului care bântuie lumea de când cu Trump, dar şi din motive practice, concrete, de viaţă reală: localitatea sa moare fără cei ca „ai noştri”, pe care el îi vrea separaţi ai „ai lor”.
Dacă nu ar fi fost imigranții, acest loc de lume ar fi pierdut 43% din populația sa, din 2000 încoace. Practic, populaţia s-ar fi redus la jumătate aproximativ, fără ajutorul românilor veniţi aici la muncă. În prezent, populaţia e în creștere cu 20% datorită imigranţilor.
Majoritatea imigranților vin acolo pentru un motiv clar: PLANASA. O companie agroalimentară cu prezență internațională ai cărei angajaţi locuiesc şi în sătucul cu primar arogant. Din septembrie până în decembrie, peste 400 de imigranți ajung să lucreze pământul aici.
În extrasezon, muncitorii de zi se întorc în țările lor de origine sau caută muncă în afara orașului, iar Fuente el Olmo de Fuentidueña face parte din acea Spanie care, fără imigranţi, se descompune.
Un primar cu două feţe, gata să înghită „broaşte”
Primăria din localitate (Foto: wikipedia)
La câțiva pași de barul Doncea se află Primăria. O casă de din piatră cu cele trei steaguri oficiale atârnate de balcon și vulturul franquist încă sculptat pe fațadă (care explică reacţia tip Brexit a primarului „de dreapta” naţionalistă).
Núñez spune că a primit deja avizul de retragere a inscripţiei care aduce aminte de dictatura lui Franco aşa cum azi mai pot fi văzute steme cu secera şi ciocanul ce amintesc de România lui Ceauşescu.
Totuşi, cu toată scorţoşenia lui insipidă, nea Núñez recunoaște munca grea a lucrătorilor de la PLANASA: „Le-am spus (n.r.- celor responsabili de companie) că nu caută femei, ci mașini. Și nici nu vreau să mai pun la socoteală vara la 39 ° C”, face el pe grozavul de grija celor ce muncesc, dar îşi dă repede arama pe faţă cu „interesul poartă fesul”.
„Dar este rândul meu să înghit o mulțime de broaște, pentru că asta ajută foarte mult orașul”, afirmă primarul cinic. În ultimii patru ani, PLANASA a contribuit cu aproximativ 50.000 de euro la acest municipiu segovian, un termen mai degrabă pompos din punct de vedere administrativ pentru o localitatea de tipul comunei sau chiar al satului românesc.
Au cuvântul româncele, Señor José Núñez Romero!
Maria Aurelia Diosteanu (32 de ani) și Maria Vandana (43 de ani) sunt singurele care întrerup tăcerea ce domnește pe străzile orașului, la 60 de kilometri de Segovia. Ambele sunt românce și, încolăcite în paltoane, merg la bar să mai schimbe o vorbă cu patroana Maria Doncea. Se salută reciproc în limba română și râd cu voce tare.
Mica Românie de lângă Segovia (Foto: eldiasegovia.es)
Vandana este în Spania de 14 ani, iar grădina spaniolă îi este bine cunoscută. „Am lucrat la struguri, la căpșuni, la zmeură … Este locul unde există mai mult de muncă pentru noi”, spune ea în spaniolă fluentă. Este mama a trei copii peste 20 de ani și unul dintre sezonierii care trăiesc în tabăra organizată de PLANASA în sezonul de vârf. „Au de toate: paturi și dușuri. Și ne tratează foarte bine ”, spune ea.
„Ne-au lăsat să ne odihnim suficient și o dată pe săptămână ne duc la supermarketul din Cuéllar”, găseşte Vandana motive de mulţumire. Deși spun că au un prieten spaniol, au fost și victime ale rasismului. Nu vor să ofere mai multe detalii. „Nu mai vrem dușmani. Am ajuns să lucrăm aici şi asta contează”, se destănuie ele sec.
Înapoi în România? Aş!
Câștigă între 1.300 și 1.500 de euro pe lună. Muncesc zi-lumină, la șase euro pe oră. Lucrează aproximativ 12 ore pe zi, de luni până vineri. „Nu se opresc din muncă”, spune primarul. „Ei vin aici pentru a putea apoi să trimită bani familiilor lor”, adaugă cel care le vrea „separate” pe muncitoarele venite din România de spaniolii din zonă.
„Spanioli la muncă alături de noi?”, se întreabă ironic Maria Aurelia Diosteanu. „Nu, nu. Nu există spanioli acolo. Toți muncitorii sunt din afară „, adaugă ea, punând mâna bandajată cu grijă pe masă. Durerile musculare sunt din cauza muncii mecanice.
„În interior punem muzică sau cântăm astfel încât să nu ne plictisim că facem mereu același lucru”. Spaniola ei nu este prea bună. Are doar trei ani și nouă luni în Spania. Dar nici nu vrea să se întoarcă în țara sa. Toate trei sunt de aceeaşi părere: „Deși aici este uneori dificil, în România suntem străini în propria noastră ţară”.
