Criza alimentară mondială pe care Rusia o provoacă deliberat prin blocada impusă Odessei, pentru a împiedica exportul de grâne din Ucraina, aduce mai aproape decât oricând o ciocnire între puterile occidentale și armata lui Putin. Navele de război britanice ar putea fi trimise să protejeze convoaiele de cargouri cu cereale de atacul rușilor, anunță „The Times”.
Ceea ce nu s-a realizat în martie – o zonă de interdicție aeriană impusă de NATO deasupra Ucrainei – s-ar putea împlini acum pe mare, unde NATO și alte națiuni vor să creeze un coridor de protecție către Odessa. Ucraina e al treilea mare exportator de grâne din lume, iar zecile de milioane de tone de cereale produse pe câmpurile fertile ale marii țări ex-sovietice hrănesc un număr uriaș de oameni din întreaga lume.
Planul prevede trimiterea unei forțe navale multinaționale, curățarea apelor ucrainene de minele rusești și asigurarea escortei pentru convoaiele cu cargouri încărcate cu grâne
Atacul Rusiei asupra Ucrainei, capturarea tuturor porturilor cu excepția Odessei și blocada navală impusă din 24 februarie au stopat brusc acest export. Consecința a fost creșterea nemaivăzută până acum a prețului pentru tona de grâu, ceea ce pentru țările din lumea a treia înseamnă efectiv condamnarea la foamete.
Putin și-a bătut joc de aceste probleme chiar în cursul zilei de luni, într-o întâlnire cu Lukașenko (dictatorul Belarusului), afirmând în bășcălie că acum el e vinovat de toate nenorocirile din lume.
În fața acestei situații, NATO ia în calcul protejarea cargourilor cu grâne ucrainene de către nave de război, iar Marea Britanie e gata să trimită escortă militară. La rândul său, Danemarca a anunțat deja că va trimite rachete antinavale Harpoon produse de compania Boeing în Ucraina. Și Marea Britanie e pe cale să trimită Harpoon în țara atacată. Aceste rachete anti-navă pot lovi cu precizie ținte la distanță foarte mare, ceea ce ar anula superioritatea navală rusească în Marea Neagră.
Marea Britanie elaborează, împreună cu aliații săi, un plan de a trimite nave de război în Odessa, pentru a oferi o escortă navelor care exportă cereale ucrainene.
Ministrul lituanian de Externe, Gabrielius Landsbergis, a declarat luni că a discutat cu ministrul britanic de Externe, Liz Truss, despre crearea unui astfel de „coridor de protecție” de la Odessa. Lituanianul a mai spus că o „coaliție a bunăvoinței”, formată din țări NATO și alte națiuni care se bazează pe importul de cereale, cum ar fi Egiptul, ar putea fi dispusă să aloce resurse militare pentru a consolida protecția și a evita criza alimentară pe scară largă.
Planul prevede ca forțele navale aliate să curețe zona din jurul portului sudic de minele rusești, apoi de a proteja cargourile cu marfă de navele de război ale lui Putin, scrie „The Times“.
De asemenea, pe coasta ucraineană vor fi desfășurate rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja orice încercare rusă de sabotare a coridorului.
Rusia „a declarat război la adresa securității alimentare mondiale” blocând exportul de grâne din Ucraina. Sute de milioane de oameni din „lumea a treia” depind de cerealele ucrainene
Cantități uriașe de cereale și alte produse de bază esențiale stau acum în depozite, în timp ce numeroase țări din „lumea” a treia pur și simplu nu-și mai permit să cumpere grâne din cauza prețului prohibitiv la care au ajuns.
Ucraina și Rusia exportă împreună o treime din grâul și orzul din lume și jumătate din uleiul de floarea-soarelui, în timp ce Rusia este unul dintre principalii furnizori de îngrășăminte, al căror preț a crescut de asemenea vertiginos.
Rusia blochează porturile ucrainene, iar întreruperea exportului acestor produse de bază amenință cu foametea și tulburările politice țări din Africa, Orientul Mijlociu și Asia.
Șeful programului alimentar mondial al ONU, David Beasley, a condamnat luni Rusia pentru „o declarație de război la adresa securității alimentare mondiale” și l-a acuzat pe Putin că a trimis sute de milioane de oameni „în marș spre foamete” pe fondul blocării exporturilor de cereale.
Ministrul lituanian Landsbergis i-a acuzat pe ruși că „țin ostatice țările vulnerabile ale lumii”, împiedicând Ucraina să-și exporte cerealele, și a afirmat că transportul unor cantități mai mici de cereale în străinătate prin intermediul rețelelor feroviare și rutiere nu va satisface cererea.
Cum s-ar putea pune in opera sprijinirea unor convoaie de nave comerciale dinspre Odessa catre Stramtori?
Premizele sunt vitrege:
1. In Marea Neagra functioneaza prevederile conventiei de la Montreux din 1936. In conformitate cu acestea Turcia a blocat deja trecerea navelor de razboi prin Stramtori. Este un dezavantaj pentru Rusia, asa cum relateaza presa in ultimele zile, pentru ca nu isi poate aduce intariri din Baltica sau Oceanul Pacific, mai ales dupa pierderile notabile in nave de razboi suferite in zona Insulei Serpilor in ultima luna. Pe de alta parte, Turcia impune aceasta prevedere oricarei alte puteri navale care ar dori sa isi trimita flota in Marea Neagra.
2. Asa cum am vazut, Turcia joaca duplicitar de la inceputul razboiului. Desi a inzestrat anterior Ucraina cu celebrele drone care au bagat spaima in blindatele Armatei Rosii, nu s-a aliniat la embargoul si sanctiunile impuse de Lumea Libera. Mai mult, se opune ca cele doua tari nordice sa fie luate sub protectia NATO. Este o atitudine favorabila Rusiei de fatada. Interesul Turciei este ca cele doua state succesoare ale „Rusiei Kievene” (una legitima – Ucraina, alta cam bastarda cu „mama” tataroaica Rusia ) sa se bata pana la epuizare si astfel sa fie micsorat pericolul care a amenintat de-alungul a peste 1500 de ani Bizantul, Imperiul Otoman si acum Turcia dinspre stepele nord-pontice.
3. Marea Neagra scalda tarmurile a trei state NATO: Turcia, Bulgaria si Romania. Cea mai puternica dintre acestea, asa cum am convenit mai sus, nu da vreu semn ca ar fi interesata sa participe la o actiune ostila Rusiei. In Bulgaria, presedintele este un pro-rus incorijibil iar o mare parte din popor este traditional cu inima alaturi de Rusia.
Prin urmare in situatia actuala NATO nu poate aduce nave de razboi din alte mari in Marea Neagra asa ca in foarte probabila neparticipare a Bulgariei si Turciei la o flota care sa asigure transporturile de cereale dinspre Odessa , nu mai ramane decat speranta in Romania. Credeti ca guvernul plagiatorului Ciuca, sprijinit de cea mai puternica forta politica cripto-rusa din tara o sa sara entuziasta ca Polonia cu nave militare de escorta si avioane de lupta care sa protejeze convoiaele de nave ucrainene, sau sub ce pavilion or fi? Romania o sa raspunda cu „posmotrim (sa mai vedem)” asa cum a facut si la solicitarea de echipament militar, fie el si invechit, adresat de guvernul ucrainean acum o luna.
Daca Turcia si-ar schimba atitudinea atunci ar fi posibila instituirea unei mari flote care sa deblocheze Odessa. Lucru putin probabil cu Erdogan, un dictator de teapa lui Lukashenko si Putin, care isi da seama ca daca cad acestia doi asasini, nici el nu mai supravietuieste mult.
[…] Consecința a fost creșterea nemaivăzută până acum a prețului pentru tona de grâu, ceea ce pentru țările din lumea a treia înseamnă efectiv condamnarea la foamete, conform Ziariştii. […]
[…] * NATO ia în calcul să spargă blocada rusă din Marea Neagră și să escorteze cu nave de război … […]
[…] * NATO ia în calcul să spargă blocada rusă din Marea Neagră și să escorteze cu nave de război … […]