Cum s-a aranjat licitația „cu dedicație” pentru cele 600 de BMW-uri cumpărate de Poliție de la prietenul lui Iohannis. Drulă relatează cum au fost eliminate Skoda, VW, Audi și Mercedes din competiție

4
5801
Klaus Iohannis și prietenul său, Michael Schmidt, fericitul câștigător a 148 de milioane de euro din contracte cu statul din 2015 încoace

Cătălin Drulă, liderul USR, a descris modul în care a fost fraudată de către Poliție licitația pentru cele 600 de BMW-uri cumpărate de la Michael Schmidt, prietenul președintelui Klaus Iohannis. Cele 98 de milioane de lei fără TVA (aproape 20 de milioane de euro) plătite amicului lui Iohannis provin din fonduri europene, așa că tranzacția poate fi anchetată de Parchetul European condus de Kovesi.

Reacția președintelui USR vine după ce, luni după-amiază, șefii Poliției au organizat o conferință de presă bizară, în care au încercat să explice cum s-a ajuns ca Automobile Bavaria, compania lui Michael Schmidt, să concureze singură pentru contractul de 20 de milioane de euro. La conferință a venit toată conducerea Poliției, iar chestorul Benone Matei, șeful instituției, a aruncat pisica moartă în curtea Poliției Rutiere, care a furnizat specificațiile dubioase prezente în caietul de sarcini.

Cătălin Drulă a demonstrat rapid, după această conferință de presă total neconvingătoare, că argumentele oferite de Poliție sunt false (s-a spus că e nevoie de mașini puternice pentru a urmări infractorii în trafic, de parcă alte companii auto n-ar furniza automobile cel puțin la fel de rapide și mult mai ieftin de întreținut comparativ cu BMW).

Liderul USR a arătat că specificația absurdă privind înălțimea (maximum 1450 mm) a vizat eliminarea Skoda și a VW, cerința inutilă privind cutia de viteze de minimum 8+1 trepte a vizat eliminarea Audi, iar solicitarea unui motor de minimum 1,9 litri a vizat eliminarea Mercedes (care are motor de doar 1,5 litri, dar cu 224 cai putere și accelerație de la 0 la 100 km/oră în doar 7,1 secunde).

Firmele controlate de Michael Schmidt au câștigat, după ce Iohannis a ieșit președinte, contracte pe bani publici în valoare de 148 de milioane de euro.

Cătălin Drulă: „A ieșit astăzi Poliția lui Bode să mintă pentru el și Iohannis, despre licitația pentru 600 de BMW-uri. Ți-a reușit dedicația, președintele și prietenul său sunt mulțumiți“

„A ieșit astăzi Poliția lui Bode să mintă pentru el și Iohannis, despre licitația pentru 600 de BMW-uri.

Cu un minim efort, am documentat cum au făcut băieții o licitație cu dedicație.

Să zicem că vrei să cumperi 600 de BMW-uri 320ix de la prietenul președintelui.

Ai putea să ceri o berlină, relativ puternică (min. 175 cai putere), pe benzină, cu cutie automată, tracțiune integrală, accelerație de la 0-100km/h în cel mult 8 secunde.

Ai putea.

Dar ce te faci dacă vine un ofertant cu Skoda Octavia 2.0 TSI DSG 4X4 care se potrivește la toate, dar costă numai 28.000€ pe când BMW-ul e 38.600€?

Cum ce faci? Pui în caietul de sarcini înălțime maximă de 1450mm și Octavia nu se califică pentru că are 1469mm.

Bonus: elimini și Volkswagen Passat-ul care are 1456mm.

Dar cum scapi de Audi A4 40 TFSI quattro care costă tot 38.600€ și se potrivește la toate cerințele sau le depășește?

Cutie de viteze automată CU MINIM 8+1 TREPTE. Ce să vezi? Pe A4 e S-tronic cu 7+1 trepte. O diferența irelevantă în practică și mai ales în practica poliției.

Faci o căutare de piață și vezi că se mai potrivesc niște modele care te-ar putea amenința.
Mercedes C 200 4MATIC. Ăsta e periculos. Are tot ce are și BMW-ul, ba chiar și cutie cu 9+1 trepte (9G-TRONIC). Prețul e competitiv, 41.000€, deci riști dacă nu-l elimini.

Soluția? Motor de minim 1,9 litri. Mercedesul are doar 1,5 litri, deși scoate din ei 224 de cai-putere și te lipește de scaun la 7,1 secunde până la 100km/h.

Afară și cu C200.

Ce rămâne care să se potrivească cu specificația ta? Numai variante care nu pot concura.

Un Mercedes C300 4MATIC de 47.000 €, un Alfa Romeo Giulia Veloce de 50.000 € și un Jaguar XE P300 AWD cu producție și disponibilitate mică.

Ți-a reușit dedicația, președintele și prietenul său sunt mulțumiți.

*toate prețurile sunt cele de listă, fără TVA inclus“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Din „motive de securitate”, MAE le-a refuzat viza de intrare în România celor 14 „jurnaliști” de la Russia Today ascunși în delegația oficială! Moscova are o veche tradiție în a „deghiza” agenți KGB sau GRU în ziariști

* VIDEO. Nebunie în Rusia: șeful unui centru de recrutare – ucis de un tânăr care refuza să meargă pe front! Recruții se bat cu polițiștii și-i cheamă să meargă cu ei la moarte. În Moscova sunt arestate și femeile din stațiile de autobuz

* VIDEO. Referendumul lui Putin: comisarii merg din ușă-n ușă, însoțiți de ceceni cu mitralierele pregătite. De frică, mulți locuitori nu deschid ușa

* Lista rușinii: cele 8 țări care s-au angajat să-l ajute pe Putin să anexeze 4 regiuni, în urma unor pseudo-referendumuri

SUA dezvăluie: Rusia a investit cel puțin 300 de milioane de dolari, după 2014, în coruperea partidelor și a politicienilor din peste 20 de țări! Milioane au ajuns și la diverși candidați la Președinție

* România, pe urmele Ungariei: aplică „modelul Viktor Orban” în afaceri. Companiile prietenului lui Iohannis au câștigat contracte din bani publici de 148 de milioane de euro din 2015 încoace

* Culmea tupeului: partidul mega-datornicului Dan Voiculescu strânge semnături pentru confiscarea averilor ilicite!

* Rareș Bogdan joacă golf cu Ponta. Pentru Turcescu, ex-PSD-istul nu mai „minte cum respiră”, ci e „Victor”

* VIDEO. Bătaie de mahala între Reghecampf și Prodanca (încă soți). Penibili și când își declarau iubire gheboasă la TV, și când își dau pumni în stradă

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here