Cum arată un adevărat plan de țară: Franța investește 30 de miliarde de euro în cercetare, energie nucleară, aeronautică, industria auto, agricultură. La noi, Cîțu a dat 10 miliarde baronilor

2
238
Macron vrea să fie reales, anul viitor, pentru un nou mandat de președinte al Franței

Emmanuel Macron a făcut marți o veritabilă demonstrație de viziune, realism și coerență, prezentând planul său de țară pentru Franța, țară al cărei președinte este. Într-un format modern – un stand-up ținut la Palatul Elysee, în fața a 200 de industriași, patroni, studenți și miniștri -, Macron a ținut un discurs memorabil axat pe viitor. Subliniind că „trebuie să producem“ și că „producția de ieri nu e cea de mâine“, președintele Franței a insistat că trebuie investit masiv în inovație și le-a cerut direct marilor companii să se implice, scrie Reuters. Statul va investi 30 de miliarde de euro în următorii 5 ani pentru a direcționa țara către viitor.

Pentru cineva obișnuit cu PNDL-uri care alimentează cu bani publici baronii locali, cu administrații politizate până la nivelul femeii de serviciu și cu partide al căror scop principal e încremenirea țării într-un trecut cu nostalgii național-comuniste, planul lui Macron pare de pe altă planetă. Dincolo de eternele lamentări și teorii ale conspirației, o simplă comparație între felul în care gândesc viitorul elitele Franței și cele ale României arată adevăratele cauze ale decalajului dintre aceste țări. Ceea ce se remarcă în acest plan este claritatea cu care e creionată direcția țării, viziunea concretă asupra viitorului și faptul că vorbitorul știe exact care sunt scopurile – unde trebuie să se ajungă la capătul acestui drum.

Investiții uriașe în mici reactoare atomice și în cercetare: „Producția de mâine nu e cea de ieri“

Macron a prezentat cele 10 sectoare strategice în care vor fi investite 30 de miliarde. Planul se numește „Franța 2030“ și va fi, de fapt, o cooperare între stat și sectorul privat, cele două părți ajutându-se reciproc pentru a realiza saltul spre viitor.

Până în 2030 se vor investi 1 miliard de euro în mici reactoare nucleare dispuse în toată țara, care vor rezolva problema energiei electrice. „200.000 de francezi lucrează în acest moment în domeniul nuclear. Este o șansă pentru Franța. Aici trebuie să investim“, a spus Macron.

Lucrurile sunt simple, spune președintele Franței. Țara trebuie să producă, dar nu oricum, ci trebuie să o facă inovativ, cu tehnologiile viitorului și nu cele ale trecutului: „Trebuie să avem o ţară care produce. O ţară care continuă reformele pentru a produce mai mult. Apoi, trebuie să regăsim legătura dintre inovaţie şi producţie. Deoarece producţia de mâine nu este cea de ieri. Sunt convins că inovaţia este cheia pentru a produce. Atunci când am spus că dacă muncim mai mult producem mai mult, în niciun domeniu – nici în cel agroalimentar, nici în industrie şi nici în cel de servicii – nu va fi la fel ca până acum. Toate se schimbă în marş forţat”.

În următorii 8 ani, Franța trebuie să producă 2.000.000 de mașini electrice și hibride, pentru că „nu vrem să devenim statul care circulă ecologic în mașini produse în alte țări“

Este remarcabil cum conducerea statului francez se preocupă să-și dezvolte și să-și protejeze sectoarele forte ale economiei. Macron atrage atenția că industria auto este obiectiv major pentru Franța și insistă că trecerea la mașini electrice trebuie făcută cu producție autohtonă, pentru că țara nu trebuie să devină un debușeu pentru producția altor state: Nu vrem să devenim statul care circulă cel mai ecologic dar în maşini produse în alte ţări. Astfel că dacă marii constructori nu se vor implica, Franţa nu va reuşi“.

Până în 2030, anunță Macron, Franța trebuie să producă 2.000.000 de mașini electrice și hibride. Eemisiile de dioxid de carbon să scadă cu 35% până în 2035. De asemenea, se vizează construirea primului avion cu emisii reduse de gaze cu efect de seră.

Franța va investi 7,5 miliarde de euro în sectorul medical, în cercetare și descoperirea de noi medicamente, mai ales împotriva cancerului. Se vizează crearea unei medicine preventive inovative.

Pentru Franța, domeniul cercetării medicale este unul foarte sensibil. Pandemia de Covid a adus pentru această țară o înfrângere extrem de usturătoare: gigantul farma Sanofi n-a fost în stare să producă nici până acum un vaccin anti-Covid, pierzând bătălia cu rivalii la nivel mondial – Pfizer, AstraZeneca, Moderna, Johnson&Johnson. Acest eșec de proporții a provocat un scandal uriaș în Franța, elitele acestei țări descoperind că au pierdut prim-planul pe plan mondial. Acum, Macron anunță investiții uriașe mai ales în cercetare, pentru a recupera decalajul.

Și agricultura joacă un rol major în viitorul Franței. Se vor investi 2 miliarde de euro în acest sector care trebuie să înceapă să producă „sănătos, durabil și fără pesticide“, iar „agricultorii să fie mai bine plătiți pentru ceea ce fac“.

Franța bagă 6 miliarde în dublarea producției de componente electronice, România – 10 miliarde în proiectele baronilor locali

De pe listă nu lipsesc cultura, mediul înconjurător și industria aeronautică. În acest moment, a devenit evident că o nouă eră se deschide, iar „Franța trebuie să fie parte din aventura spațială, căci un nou spațiu se construiește“. Industria franceză va fi sprijinită ca să dezvolte micro-sateliți. Pentru aceasta, se vor investi 6 miliarde de euro în mărirea capacităților de componente electronice, care trebuie să-și dubleze producția.

Emmanuel Macron a explicat că acestea sunt cheltuieli indispensabile pentru viitor: „Dacă nu facem acest viraj acum, vom continua să ne degradăm deficitul extern și locurile de muncă“.

În ceea ce privește România, e suficient de amintit că premierul Florin Cîțu tocmai a aprobat luna trecută PNDL 3 – 10 miliarde euro alocați baronilor locali până în 2008, bani care vor fi distribuiți și cheltuiți fără norme clare de control și verificare. Săptămâna trecută, după ce cabinetul Cîțu a fost demis prin moțiune de cenzură, premierul a scos peste 200 de milioane de euro din Fondul de Rezervă, împărțind banii în proporție covârșitoare primarilor PNL din teritoriu, fără vreun criteriu public, transparent și clar.

Aceeași strategie au avut-o în trecut și Guvernele PSD, care și-au fidelizat administrațiile locale prin PNDL 1 și PNDL 2 – miliarde cheltuite fără ca acest lucru să se vadă în vreun fel în infrastructura sau modernizarea României.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* STENOGRAME PNL. Cîțu: „Să ne victimizăm și noi!” / Bușoi: „Să-i trimitem la origini!” / Rareș Bogdan: „Cioloș lucrează doar pe manipulare” / Nica: „Iohannis a vrut să-l erodeze pe Cioloș pentru 2024”

* După o oră de discuții, Cîțu îl trimite pe Cioloș să facă guvern cu PSD și AUR. Minciuna zilei: „Criza a fost creată de «coaliția» AUR – PSD – USR, din partea căreia domnul Cioloș e desemnat”

* SURSE: Orban pleacă din PNL și înființează Forța Liberală. Va fi urmat de 30-40 de parlamentari

* Rareș Bogdan îl trimite pe Cioloș să ia voturi de la „doamna Şoşoacă şi anti-vacciniştii din faţa Palatului Cotroceni”

* EDITORIAL. Cacealmaua lui Iohannis

* Florin Roman despre fostul său șef Ludovic Orban: „A furat munca lui Rareș Bogdan și a lui Klaus Iohannis!”

Premierul Cîțu l-a numit la Justiție pe sinecuristul perfect: membru în 17 Consilii de Administrație, toate la stat, în toate guvernările! Bonus: masterand al Academiei SRI

* Curea și Ciuvică au adus Antenei 3 o amendă de 5.000 de lei, pentru injurii la adresa lui Mălin Bot

* VIDEO. Covid-19 decimează o familie de artiști: la 10 zile după „rapsodul Banatului”, a murit și fiica sa! Cei doi erau nevaccinați

* VIDEO. Kim Jong Un se distrează punându-i pe militarii nord-coreeni să spargă plăci de beton cu capul

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here